Afgană de 31 de ani, Hamida Sultani a fugit din Afganistan în Pakistanul vecin acum un an, după ce talibanii au amenințat-o cu moartea pentru că a protestat împotriva privării de drepturi a femeilor și fetelor din acea țară.

Duminica trecută, femeia a aterizat pe aeroportul Barajas cu o viză umanitară eliberată de Ambasada Spaniei în Pakistan. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce se întâmpla cu alți solicitanți de azil din Afganistan — unde domnește un „apartheid de gen”, potrivit ONU —, Sultani nu a fost integrată automat în sistemul de primire a solicitanților de protecție internațională. Fără această protecție, femeia a rămas neajutorată; singură și fără bani, cazare sau întreținere. Dacă o altă refugiată și activistă afgană, Khadija Amin, nu ar fi găzduit-o acasă, ar fi rămas pe străzi.

După ce Amin și acest ziar au întrebat luni dimineața Ministerul de Externe despre cazul acestei femei, activista afgană a primit, târziu după-amiaza, un e-mail de la Subdirecția de Vize și Documente de Călătorie a acelui Minister, în care a fost informată că afganele care sosesc în Spania trebuie să solicite viză la frontieră. În răspunsul său la întrebările acestui ziar, surse oficiale din Minister au asigurat că Sultani ar fi trebuit să respecte și această procedură. E-mailul trimis asigură că această circumstanță „fusese indicată anterior”, lucru pe care activista îl neagă.

Ceea ce diferențiază cazul Hamida Sultani de cel al altor afgane cărora Spania le-a acordat o viză umanitară este că legația diplomatică din Pakistan nu a furnizat acestei femei un al doilea document care ar fi trebuit să îi ateste statutul de solicitant de protecție internațională. Fără acest document, care până acum însoțea viza, femeia a trecut de controlul de poliție de la frontieră pe aeroportul Barajas fără să știe — după cum asigură — că trebuia să ceară azil înainte de a intra pe teritoriul spaniol. Când a ieșit în sala de sosiri, singura care o aștepta era Khadija Amin, tot jurnalistă, care prezidează organizația umanitară Esperanza de Libertad, care ajută afganele persecutate să solicite protecție internațională în Spania.

Procedura obișnuită în aceste cazuri, explică Amin, este ca, după ce așteaptă luni sau chiar mai mult de un an programarea obligatorie pentru un interviu la Ambasada Spaniei în Pakistan și îl depășesc — pentru care trebuie să ofere dovezi că sunt în pericol în țara lor — autoritățile spaniole acordă afganelor persecutate o viză pentru a călători în Spania. La acest document se adaugă un altul care spune textual în engleză, după cum a verificat acest ziar, că „Guvernul Spaniei sponsorizează deplasarea beneficiarului în Spania cu scopul de a solicita protecție internațională”.

Până acum, când avionul acelor afgane ateriza la Madrid, „poliția națională urca în aeronavă, întreba de ele și le însoțea pentru a solicita protecție internațională”. Apoi, personalul ONG-urilor precum ACCEM sau Crucea Roșie, cărora li se externalizează asistența pentru solicitanții de azil, le conducea la unul dintre centrele lor, unde erau cazate în așteptarea rezolvării cererii lor.

În cazul Sultani, nu a fost așa. Când Khadija Amin și-a dat seama că femeia a ajuns în Spania fără acel document care atesta sprijinul Guvernului pentru ca ea să ceară protecție internațională, s-a îndreptat către secția de poliție a aeroportului pentru a afla ce s-a întâmplat. Acolo s-au limitat să îi comunice că Sultani ar fi trebuit să solicite azil la frontieră, înainte de a intra pe teritoriul spaniol, și că, deoarece nu a făcut-o, trebuie să se programeze la un birou de Imigrări pentru a solicita protecție internațională.

Când Amin i-a informat că Sultani are viza de la Ambasada Spaniei din Islamabad, deci ar fi trebuit să intre automat în sistemul de primire, agenții i-au cerut documentul care atesta această condiție și pe care femeia nu îl primise. Amin a contactat și ACCEM și Crucea Roșie, care au asigurat-o că nu au fost informate despre sosirea acestei afgane în Spania.

Alternativa de a se programa la Imigrări este, în teorie, simplă și, în practică, o sarcină titanică. Colapsul numerelor de telefon pentru a îndeplini această procedură în Spania este atât de mare încât, uneori, programările nu se dau doar pentru câteva luni mai târziu, ci adesea nici măcar nu se reușește ca cineva să răspundă la telefon din cauza afluxului enorm de apeluri. Cererea foarte mare a provocat chiar apariția unei piețe negre în care programările pentru azil au ajuns să fie revândute chiar și cu 200 de euro. Potrivit Comisiei Spaniole de Ajutor pentru Refugiați (CEAR), 167.366 de persoane au solicitat protecție internațională în Spania în 2024.

Până la acea primă programare care poate dura luni de zile pentru a fi obținută — asta dacă se reușește — solicitanții de azil rămân într-un limbo. Nu își pot dovedi statutul, așa că sunt considerați imigranți ilegali. Nici nu au acces la sistemul de primire.

Vize

Înainte ca Khadija Amin să primească e-mailul în care i se notifica schimbarea tipului de viză pentru afgane, Джерело новини a întrebat Ministerul de Externe despre Hamida Sultani. Surse oficiale din Minister au răspuns că „datorită naturii cazului” acestei afgane, „nu s-a procesat un transfer în Spania, ci i s-a eliberat o viză direct pentru ca ea să poată călători în Spania și să solicite protecție internațională la frontieră”. Sursele nu au precizat care este această natură.

Джерело новини a comparat viza care figurează în pașaportul acestei afgane cu cea a altor patru compatrioate ale sale sosite în Spania și care au avut acces automat la sistemul de primire. Par identice. În e-mailul trimis Sultani de Ambasada Spaniei în Pakistan, în care i se comunica că cererea sa de călătorie în Spania a fost acceptată, datat 24 martie, se face aluzie de două ori la acel „transfer” care, potrivit Ministerului de Externe, nu a fost aplicat în acest caz.

Textul în engleză spune textual: „Aceasta este o notificare referitoare la transferul dumneavoastră în Spania în legătură cu articolul 38 din Legea organică 12/2009 din 30 octombrie 2009 care reglementează dreptul de azil”. După confirmarea că cererea Sultani a fost aprobată, se precizează că „instrucțiunile pentru următorii pași ai transferului dumneavoastră în Spania, sunt atașate în următorul fir de mesaje”. În acel document, se face din nou aluzie la „transferul” în Spania și se precizează, la punctul 6, că „autoritățile spaniole o vor însoți la sosirea în Spania”. Instrucțiunile nu menționează necesitatea de a cere azil la frontieră în Spania.

Hamida Sultani nu este singura afgană care va sosi în Spania în aceste zile. Luni, sunt așteptate alte două afgane, care, fără să vorbească o singură limbă spaniolă, vor trebui să ceară azil la frontieră, subliniază Khadija Amin, care se teme că și ele „vor rămâne neajutorate”. Activista asigură că nu înțelege care este criteriul pe care îl aplică acum autoritățile spaniole: „O altă afgană care vine și cu soțul ei sosește marți. Ambii vin cu documentul de protecție internațională și vor fi primiți de ONG-ul ACCEM; alte trei femei singure sosesc fără acel document și pot rămâne pe străzi, când toate au profiluri de femei amenințate de talibani”.

Miercuri, continuă Amin, „sosește la Barajas o familie, tată, mamă și trei copii cu vârste între trei și zece ani” care nu dispun nici ei de textul care le-ar deschide ușile sistemului de primire.

Toate aceste persoane au dovedit, subliniază ea, că au fost persecutate de talibani. În Afganistan, femeile nu mai pot studia după vârsta de 12 ani, nici nu pot lucra în majoritatea locurilor de muncă și nici măcar nu pot călători sau obține documente fără permisiunea unei rude de sex masculin. Talibanii au interzis femeilor chiar și să se uite la bărbați sau să-și ridice vocea în public. De asemenea, au decretat ca ferestrele caselor în care locuiesc afgane să fie acoperite. Luna trecută, Spania a denunțat la Procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) încălcarea drepturilor femeilor și fetelor afgane de către regimul taliban.