În câteva cuvinte
Guvernul spaniol a aprobat o reformă ce impune condiții mai stricte pentru înființarea universităților, în special a celor private. Noile cerințe includ rapoarte tehnice obligatorii, un număr minim de 4.500 de studenți în primii cinci ani și dovada solvabilității financiare. Măsura urmărește să crească standardele de calitate în învățământul superior și să contracareze tendința de comercializare, pe fondul expansiunii rapide a sectorului privat și al subfinanțării cronice a universităților publice.
Consiliul de Miniștri din Spania a aprobat marți proiectul de reformă care va înăspri cerințele pentru autorizarea și crearea de noi universități în țară. Deși măsura vizează atât universitățile publice, cât și pe cele private, este evident că cele mai afectate vor fi acestea din urmă, care în ultimele trei decenii au cunoscut o creștere accelerată: 32 din cele 46 actuale au fost înființate începând cu 1998, iar alte 10 sunt în curs de proiectare. În paralel, numărul campusurilor publice a stagnat la 50 de la aprobarea ultimului, acum 27 de ani.
Deși numărul studenților din sistemul public rămâne majoritar la nivel de licență, sectorul privat l-a depășit deja la programele de masterat, un tip de diplome tot mai solicitate pe piața muncii, dar cu un cost economic inaccesibil pentru multe familii. Tot mai mulți tineri optează pentru studii superioare, ceea ce reprezintă un progres social evident și un succes colectiv. Însă această creștere a fost extrem de dezechilibrată: între anul universitar 2014-2015 și cel actual, înmatriculările în centrele publice au crescut cu doar 2%, în timp ce în cele private au crescut cu 117%.
Această tendință a permis ca – alături de campusuri private de prestigiu și cu experiență îndelungată – să apară și altele de o calitate îndoielnică, create chiar și în ciuda rapoartelor tehnice negative. Actuala reformă propune cerințe mai riguroase pentru înființarea unei universități: va necesita un raport tehnic obligatoriu (cele actuale nu sunt), va trebui să atingă 4.500 de studenți în primii cinci ani de funcționare și să garanteze solvabilitatea economică a proiectului.
Modificarea – un amendament la reglementarea pe care Guvernul a introdus-o deja în 2021 – va aduce beneficii universităților private înseși, studenților lor și calității diplomelor oferite, atât prin limitarea companiilor și grupurilor mai interesate de afaceri decât de educație, cât și prin îmbunătățirea condițiilor centrelor deja funcționale. Astfel, va fi mai riguroasă cerința privind cercetarea, pilon fundamental – alături de predare – al unei educații superioare de calitate și unul dintre cele mai serioase handicapuri ale unor centre private.
Universitățile – care, cu excepția UNED, depind de comunitățile autonome – sunt astăzi supuse în Spania unei lupte politice cu accente de război cultural, din care – pe criterii strict academice – trebuie scoase imediat pentru binele unei țări al cărei progres intelectual, științific, economic și social este imposibil dacă nu se oprește deteriorarea învățământului superior.
Asistăm la o ofensivă conservatoare împotriva sectorului public, care în campusuri s-a tradus printr-o persistentă asfixiere economică, al cărei exemplu cel mai dureros este atitudinea – denunțată în mod repetat de rectori – a Guvernului Comunității Madrid. Deschiderea dezbaterii despre calitatea universităților private nu împiedică reflecția asupra situației din cele publice, subfinanțate, slab dotate, cu profesori precari sau prost plătiți și supuși unei poveri birocratice care sufocă cercetarea.
Însă toți – inclusiv cei care, legitim, optează pentru a studia într-o instituție privată – trebuie să fie conștienți că cea mai bună garanție pentru egalitatea de șanse este un învățământ public puternic și de înalt nivel. Într-o lume tot mai complexă din toate punctele de vedere, Spania are nevoie de universități bune – publice și private –, dar trebuie, mai ales, să evite atât clasismul în învățământul superior, cât și transformarea acestuia într-o simplă afacere nereglementată.
