În câteva cuvinte
Articolul analizează procesul complex și imprevizibil al alegerii unui nou papă, subliniind importanța contextului global actual și a personalității viitorului lider al Bisericii Catolice. Se anticipează un candidat care să continue reformele începute de Papa Francisc și să apere valorile umanitare.
De fiecare dată când cardinalii își vor exprima votul, nu vor putea evita să contemple scena spectaculoasă a Judecății de Apoi a lui Michelangelo din Capela Sixtină; în fața ei este situată urna, o amintire a naturii profund spirituale a actului și a responsabilității pe care o implică. Dar se votează. Prin urmare, este și un act politic. Se presupune că este inspirat de Duhul Sfânt, deși ceea ce contează până la urmă este ca un cardinal să ajungă să obțină două treimi din voturile exprimate, ca să spunem așa, în jargonul cu care suntem obișnuiți. Faptul că se desfășoară în acest amestec între divin și uman, temporal și sacru, este ceea ce face conclavurile atât de irezistibile. Sau faptul că întregul proces are loc într-una dintre cele mai frumoase scene din lume și urmând un rit care își are rădăcinile în secolul al XIII-lea. Sau că totul este atât de ermetic și imprevizibil: nu există sondaje, nici programe, nici măcar candidați. Avem la dispoziție doar presupuși papabili, selectați de experții în lucruri vaticane, rasă similară cu cea a vechilor kremlinologi; adică navigăm în incertitudine. În fața tuturor acestor lucruri, ceremonii precum funeraliile sau încoronarea unui rege englez devin aproape un act vulgar. Alegerea unui nou papă nu este, totuși, un simplu eveniment care trebuie devorat de cultura spectacolului: afectează direct peste 1,2 miliarde de catolici. Este vorba despre alegerea liderului uneia dintre cele mai mari religii din lume, cineva dotat, de asemenea, cu auctoritas globală prin simplul fapt de a deține tronul Sfântului Petru. Și apoi este contextul în care ne aflăm, marcat de războaie, viraje autoritare și glorificarea legii celui mai puternic, exact opusul a ceea ce predică Evanghelia. Acest fapt nu poate fi ignorat de cardinali.
Dacă aplicăm axa aproape inevitabilă conservatoare/progresistă la alegere, ar surprinde ca după Francisc să se recurgă la o figură de simplă gestionare a Bisericii sau de întoarcere la rigiditatea doctrinală. În primul rând, deoarece corpul cardinalilor este integrat în majoritatea sa de prelați numiți de Bergoglio ― 106 din cei 135 de cardinali cu drept de vot ― și ar trebui să presupunem o destul de mare sintonie cu premisele pe care acesta și-a dezvoltat „mandatul”. Și, în al doilea rând, din cauza propriei proveniențe a multora dintre ei, clar reprezentativi pentru lumea în curs de dezvoltare și, prin urmare, mai predispuși să se situeze de partea celor slabi și marginalizați. Celălalt ax, italian (sau din lumea întâi) sau reprezentativ pentru alte zone geografice, cred că va avea mai puțină influență decât propria personalitate, carismă sau valoare spirituală a persoanei considerate potrivite pentru funcție. Este ceea ce aparent s-a întâmplat în propria alegere a lui Francisc, care a excelat în dezbaterile conclavului anterior. Trebuie ținut cont de faptul că nu se procedează la vot fără mai mult; înainte de aceasta sau între un vot și altul, se deliberează asupra situației Bisericii și asupra altor considerații spirituale și lumești. Adică ― mereu conform experților ― performanța candidaților posibili în timpul conclavului este decisivă și acesta este un factor care contribuie la alterarea pronosticurilor.
Aș paria, așadar, pe un candidat de continuitate cu faza anterioară și dotat cu curajul suficient pentru a continua cu procesele de reformă a doctrinei. Și, mai ales, pentru a ști cum să se poziționeze în fața noilor puteri care consideră că forța face dreptatea și nu au cea mai mică empatie față de cei care suferă. Dar știți deja că politologii sunt profeți proști. Aici, ca în aproape tot, domnește incertitudinea.
