În dimineața zilei de 26 august 2018

În dimineața zilei de 26 august 2018, în timp ce Papa vizita Irlanda cu suita obișnuită de jurnaliști și echipa Vaticanului, bomba a explodat. Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, fost nunțiu la Washington între 2011 și 2016 și greu al curiei, l-a acuzat pe Pontif într-o scrisoare de 11 pagini că a acoperit abuzurile cardinalului Theodore McCarrick și a cerut demisia sa. Violența acelei scrisori și a acuzației au fost punctul culminant al unei campanii care începuse cu câțiva ani înainte în sânul Sfântului Scaun pentru a înlătura un Papă pe care îl considerau prea progresist, chiar un eretic. Tentativa de schismă a fost condusă și finanțată de Statele Unite, unde Donald Trump își consuma primul mandat la Casa Albă în căutarea unei narațiuni culturale și ideologice capabile să înflorească pe rădăcinile iudeo-creștine ale Occidentului. Și Vaticanul, din această perspectivă, nu putea fi guvernat de un Papă ecologist, tolerant cu homosexualitatea, anticapitalist și, mai presus de toate, extrem de beligerant cu politicile anti-imigrație care au caracterizat prima eră a actualului președinte american.

Întotdeauna au existat tensiuni, lupte interne în istoria Bisericii. Unitatea, evitarea schismei, au fost o obsesie. Dar niciodată în istoria contemporană un Papă nu a fost pus la zid într-un mod atât de violent. Și, mai presus de toate, era complet neobișnuit ca dușmanii Pontifului să provină din sectorul tradiționalist, din presupusa esență a catolicismului. Până atunci, astfel de bătălii fuseseră purtate doar de grupuri ultra precum Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea, fondată de arhiepiscopul rebel francez Marcel Lefebvre, excomunicat în 1988 după ce acesta a hirotonit patru preoți fără permisiunea Romei.

Simptomele erau clare de mult timp. Steve Bannon, principalul consilier al lui Donald Trump înainte de a cădea în dizgrație, un Elon Musk avant la lettre, s-a instalat la mansarda hotelului De Russie pe luxoasa via del Babuino. De acolo a început să primească lideri italieni și europeni care nu-l vedeau cu ochi buni pe Papă: de la Salvini până la Trump. Bannon a încercat să deschidă un fel de școală a populismului la periferia Romei, a accentuat presiunea prin intermediul mass-media afiliate. Cardinalul american Raymond Burke a devenit brațul politic în interiorul Vaticanului al acestui nou curent, și împreună cu alți purpurați precum excelentul teolog Gerhard Müller, au început să urzească un plan pentru a evidenția o presupusă lipsă de pregătire intelectuală a lui Francisc.

«A început devreme, în vara anului 2013, când era deja clar că mulți episcopi din Statele Unite nu-l recunoșteau ca fiind unul de-al lor», spune Massimo Faggioli, profesor la Departamentul de Teologie și Științe Religioase al Universității Villanova, în Philadelphia, Statele Unite. «Conservatorii americani au crezut că după Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, destinul era marcat pentru totdeauna de neoconservatorism. Și Papa nu a permis acest lucru. Acesta a fost păcatul său», adaugă el.

În Statele Unite există aproximativ 72,3 milioane de botezați, aproape un sfert din populație. Dar influența catolicilor a crescut în ultimii ani. O treime dintre congresmeni practică această credință, potrivit unui studiu al Pew Research Centre. Vocațiile bisericii celei mai bogate din lume — alături de cea germană — au scăzut mai mult decât oriunde și scandalurile de pedofilie, cu deja celebrul caz de Boston, au făcut ravagii. Cu toate acestea, obsesia noilor locatari ai Casei Albe și a cercurilor de putere neoconservatoare cu Vaticanul nu a încetat să crească.

Una dintre impresiile care l-a urmărit mereu pe Bergoglio a fost că renunțarea lui Benedict al XVI-lea în 2013, în ciuda faptului că a fost un gest de generozitate și umilință, a deschis o breșă în Biserică de care s-a agățat sectorul conservator pentru a-și prezenta lupta. Ficțiunea care s-a stabilit a fost că dacă erau doi bărbați îmbrăcați în alb plimbându-se prin grădinile vaticane, de ce să nu se alinieze în jurul celui mai conservator. Ratzinger, un excelent teolog, deși nu foarte abil pentru relațiile personale, nu a acceptat niciodată acest rol. Dar unele scăpări și influența secretarului său personal, Georg Gänswein, confruntat cu Francisc, au provocat unele alunecări.

Punctul maxim de tensiune a ajuns în urmă cu cinci ani, odată cu publicarea unei cărți pe care, teoretic, Papa emerit o semna împreună cu cardinalul ultra-conservator Robert Sarah și în care se opunea frontal celibatului opțional și, mai ales, hirotonirii bărbaților căsătoriți (Din adâncul inimilor noastre. Cuvânt, 2020). O temă asupra căreia trebuia să se pronunțe Francisc în sinodul despre Amazonia și care a transformat publicarea într-o ingerință.

Francisc a rezistat până la final în această luptă. Pe 10 februarie trecut, de fapt, a trimis o scrisoare episcopilor americani (195 de eparhii) denunțând programul de deportări masive al Administrației Trump. Scrisoarea l-a înfuriat pe Tom Homan, cunoscut drept țarul frontierei. «Vaticanul are un zid în jur, nu? Mai bine se ocupă de treburile Bisericii», i-a răspuns el. «Nu s-a lăsat niciodată intimidat. A răspuns în toți acei ani cu numiri, călătorii, documente. Și lucrurile pe care nu le-a făcut, cum ar fi numirea preoteselor, a fost pentru că nu credea în ele», apără Faggioli.

Mandatul democratului Joe Biden a fost o ușurare tranzitorie, dar propria Biserică americană era deja profund divizată. «Sunt universuri culturale și sociale crescute într-un mod diferit. Este un catolicism care se bazează mai mult pe identitate. De aceea ne aflăm acum într-un punct critic cu acest conclav. Există o mișcare neoconservatoare care începe în anii optzeci. Iar vicepreședintele Statelor Unite, J. D. Vance, este unul dintre exponenții săi. Au o strategie pe termen lung pentru a reveni la un anumit tradiționalism care nu se va termina cu conclavul, indiferent de ce se va întâmpla». Ironia, poate modul său de a face față acestei lupte, a făcut ca Francisc să dedice o parte din ultima zi a vieții sale primindu-l pe Vance însuși la Vatican.