TSJ din Asturias confirmă achitarea lui Álvarez-Cascos pentru însușire abuzivă

Tribunalul Superior de Justiție (TSJ) din Asturias a respins recursul Parchetului, la care a aderat Foro Asturias ca acuzare privată, împotriva sentinței care, în februarie, l-a achitat pe fostul lider al formațiunii politice, Francisco Álvarez-Cascos, de un delict continuat de însușire abuzivă. După șase ședințe de judecată și audierea a peste douăzeci de martori, Audiencia Provincial a hotărât că, deși cel care a fost vicepreședinte al Guvernului cu José María Aznar a facturat către Foro cheltuieli „îndoielnice”, cum ar fi jocuri video sau comenzi la domiciliu, „determinarea naturii cheltuielilor ca derivate, sau nu, din activitatea în serviciul partidului” nu era ceva ce tribunalul trebuia să „exploreze”.

Parchetul solicita trei ani și șase luni de închisoare pentru Cascos pentru că ar fi încasat în patrimoniul său, prezumtiv, 181.648 de euro din formațiunea politică. TSJ din Asturias respinge acum cererea de anulare a respectivei sentințe, pe care o consideră suficient de motivată ținând cont de faptul că pentru a dispune achitarea „este suficientă existența unei îndoieli factuale rezonabile”, în timp ce „în sentințele de condamnare canonul motivării este mai riguros”. Părțile au cinci zile pentru a face recurs. Pentru ministerul fiscal, la fel ca și pentru acuzarea privată, justificările oferite de Cascos în timpul procesului cu privire la acele cheltuieli facturate formațiunii, și dezvăluite de acest ziar în decembrie 2019, precum un joc video, o saltea, pantofi, comenzi de mâncare la domiciliu și auto-închirierea unui sediu în Madrid, printre altele, erau „inacceptabile” și „ridicole”.

Dar atât Audiencia Provincial, cât și TSJ din Asturias consideră bună versiunea celui care a fost președinte al Principatului, motivând că atunci când i s-a oferit să conducă partidul, s-a angajat ca acesta să nu piardă „capacitate economică față de statutul său anterior”. Potrivit lui Cascos, acel grup de fondatori s-a angajat să „mențină nivelul său de trai” și să-i permită să se împace cu fiii săi, care locuiau în Madrid, dar atât Parchetul, cât și acuzarea privată, exercitată de însuși partidul, au respins faptul că acel acord includea tipul de cheltuieli pe care Cascos a ajuns să le factureze formațiunii, în ciuda salariului său deja considerabil. Raportul de audit Centium arată că în șapte luni din 2012, a primit un salariu de 153.383 de euro și alți 24.705 în diurne; în 2013, un salariu anual de 139.545 de euro plus 30.541 în diurne, iar în 2014, de 164.346 de euro, plus alți 26.700 în diurne. În acei ani, conform declarațiilor auditorului, președintele reprezenta „între 50% și 60%” din cheltuielile totale ale Foro Asturias.

TSJ, urmând principiul in dubio pro reo, își însușește, de asemenea, interpretarea Audiencia Provincial prin care, neavând semnătură în conturile partidului sau carduri de credit asociate acestora și încasând respectivele cheltuieli după prezentarea unei serii de bonuri, nu a existat o „ruptură dolosivă a fundamentului încrederii”. În timpul procesului, Cascos a recunoscut că partidul nu avea trezorier, deoarece, potrivit acestuia, nu era nevoie, deoarece totul se baza pe relații „de încredere”. Unul dintre martori a explicat că foloseau „pentru tot” expresia „LQDC”, acronim pentru „Lo Que Diga Cascos” (Ce spune Cascos). Avocatul formațiunii a afirmat că fostul ministru al Dezvoltării „avea control absolut, politic și economic”, chiar dacă nu avea semnătură sau card, deoarece nimeni nu-l chestiona și pentru că a proiectat o „dezordine fenomenală care nu făcea bine decât lui”. Această situație a fost posibilă, a adăugat el, din cauza „unei legiuni de incondiționați care au crezut că este Mesia și care, cu încredere oarbă, naivitate și ingenuitate s-au limitat să facă ceea ce spunea el”.

În ciuda insistențelor avocatului Foro, Luis Llanes, nu a existat nicio modalitate ca Cascos să clarifice cine l-a asigurat că poate factura partidului tipul de cheltuieli pe care le-a trecut: „Nu era ceva ce se pune pe masă; se vorbește între persoane prietene, nu se merge cu hârtie și creion pentru a întocmi un proces-verbal”, s-a limitat să spună. TSJ consideră, de asemenea, valabilă interpretarea Audiencia Provincial a auto-închirierii unui birou pe paseo de la Castellana din Madrid, legat de María Porto, pe atunci soția lui Cascos, și pe care partidul îl plătea: „Sediul a existat și a fost folosit”, afirmă sentința. Actuala președintă a Foro Asturias, Carmen Moriyón, a explicat în timpul procesului că a descoperit acea chirie când a cerut un raport al conturilor partidului după dezastrul electoral din 2019. Când a investigat acea cheltuială, Enrique Álvarez Sostres, unul dintre promotorii Foro, i-a explicat că nu există un astfel de sediu în Madrid, deși Cascos încercase. Se referea la o întâlnire în casa fostului vicepreședinte al Guvernului în care acesta își exprimase dorința ca formațiunea să închirieze acel birou pe care îl avea în capitală, deoarece trecea prin „probleme economice”.

Sostres a scris un e-mail pentru a-i explica că „ar putea afecta ordinea morală și legală”, deoarece amesteca „probleme personale cu bunurile publice”, dar până atunci, Foro plătea deja de șase luni chiria acelui birou. Atât procurorul, cât și avocatul partidului descriu acea citație a lui Cascos către Sostres ca o încercare de a „albii” ulterior acea auto-închiriere. În total, familia Cascos a încasat pentru acest concept 173.855 de euro între 2012 și 2014. Teza, asumată de Audiencia Provincial și TSJ, este că biroul din Madrid a fost închiriat „cu vedere la alegerile europene”, dar chiria începuse să fie plătită în 2012, respectivele alegeri au avut loc în 2014, iar candidatul partidului nu cunoștea sediul.