Se creează impresia că Putin și Trump împart Europa, așa cum Hitler și Stalin au împărțit Polonia în 1939. Împreună cu China, ei aspiră să formeze un nou triunghi dominant în lume, îngropând rațiunea, drepturile omului și democrația liberală, acele valori care au format Occidentul. Pentru prima dată în două sute de ani, Europa și SUA (SUA lui Trump) se află de părți opuse ale istoriei, ca într-un roman alternativ de Roth, unde Roosevelt pierde alegerile în fața pronazistului Lindbergh.

Dacă prezentul se explică prin trecut, democrații occidentali vor trebui să facă o autoanaliză pentru a-și recunoaște greșelile. Greșeli care au dus la faptul că tot mai mulți alegători, care au trăit decenii în sisteme democratice de protecție socială, se îndreaptă spre vederi de extremă dreapta, fascinați de retorica veche și agresivă a națiunii, religiei, tradițiilor și unui trib omogen, ignorând rațiunea și știința, gata să accepte orice minciună care le confirmă prejudecățile.

Greșeli care au dus la faptul că neofasciștii germani sunt deja a doua forță politică. Greșeli care au dus la succesul unor măsuri precum interzicerea discriminării pozitive menite să protejeze diversitatea sau amenzi pentru companiile care implementează măsuri de dezvoltare durabilă, care contribuie la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, transformate într-o simplă credință, mai degrabă decât o dovadă copleșitoare.

Acest nou asalt asupra rațiunii și democrației are loc într-un moment de maximă slăbiciune a Uniunii Europene, după decenii în care a fost un exemplu de cum să gestionezi conflictele dintre țările europene fără a recurge la războaiele care ne-au făcut atât de mult rău în trecut, în special în secolul XX. Trei decenii de pariere pe un model neoliberal de globalizare, de credință că interconectarea maximă între țări garantează partajarea beneficiilor economice, reducând atractivitatea confruntărilor militare, acceptând de la sine înțeles că democrația și rațiunea vor triumfa de la sine după căderea comunismului, au dus UE să adoarmă pe lauri. Astfel, astăzi avem probleme serioase cu competitivitatea față de China, cu productivitatea față de SUA, suntem în urmă cu douăzeci de ani în tehnologii avansate (IA, microcipuri și supercomputere), inegalitatea a crescut din cauza distrugerii coeziunii sociale din cauza deteriorării calității serviciilor publice și a unui lift social nefuncțional, am devenit campioni la bariere administrative și am umplut dezbaterile democratice cu tot ceea ce ne desparte, fără a consolida ceea ce ne unește.

O îndoială rezonabilă ridică întrebarea dacă această UE are suficientă putere politică pentru a implementa în timp util, în noul context internațional definit de triunghiul Trump-Putin-Xi, recomandările rapoartelor Letta și Draghi, care ne-ar scoate din somnul în care singura noastră atracție constă în a rămâne o zonă cu mare putere de cumpărare, universități bune și multe muzee. Și mă declar foarte pesimist. Mai ales după ce m-am convins că noii lideri americani, reprezentând un model politic diferit de cel european, nu ezită să se amestece în politica noastră internă, sprijinind acele opțiuni pe care fundația prezidată de Aznar le numește „a cincea coloană a clubului Putin”, promițând vechi merite naționale care nu au existat niciodată fără confruntări militare în Europa.

Luând în considerare că valorile reprezentate de actuala conducere a SUA sunt contrare celor europene (așa cum a subliniat vicepreședintele Vance la Conferința de la München) și, prin urmare, că nu mai putem considera aceste SUA ca aliați, par posibile doar două poziții: să așteptăm ca următoarele alegeri americane să readucă bunul simț alegătorilor din această țară sau să începem să ne gândim că varianta chineză nu este chiar atât de rea. China, ca și trumpismul, nu respectă valorile democratice și drepturile omului, dar, cel puțin, nu pare să aibă intenția de a se amesteca în politica noastră internă pentru a o apropia de valorile sale autoritare, așa cum face Trump.

Există cei care au văzut că Spania face pași semnificativi în această direcție. Și nu doar din partea guvernului central, ci și din partea comunităților autonome, precum Andaluzia sau Extremadura. Dintre cele mai recente, să menționăm: angajamentul chinez de a investi un miliard de dolari într-o fabrică de electrolizoare în Spania, obținut în timpul recentei vizite a președintelui Sánchez, care a coincis cu abținerea Spaniei cu privire la tarifele pentru mașinile electrice chinezești din partea UE și cu permisiunea unui puternic grup chinez de a investi în cel mai mare proiect minier din Spania, Mina Muga, pentru extracția de potasiu. Sau anunțul pe care l-a adus din călătoria sa președintele Juanma Moreno, de la gigantul chinez Hygreen, despre investiții într-un centru mare în jurul unei fabrici de producție de hidrogen verde în Huelva, sau investițiile comune între Cox Abengoa și Gotion pentru producerea de baterii electrice în Utrera.

Chiar dacă se presupune că UE va avansa rapid în politica sa de autonomie strategică pentru a asigura securitatea aprovizionării, nu poate închide acum ușile relațiilor sale economice cu China, o țară de care depinde puternic în ceea ce privește produsele digitale de bază, iar Spania – are un deficit comercial ridicat. Fără îndoială, amenințările lui Trump la adresa Europei vor fi folosite de Beijing pentru a câștiga poziții pe o piață atât de atractivă. Dar nu se poate exclude nici faptul că confruntarea mediatizată dintre SUA și China se va transforma în curând într-un acord care îl va include pe Putin și, cu siguranță, va fi profitabil pentru prietenii-finanțatori ai lui Trump.

În toate scenariile, Europa trebuie să mențină deschise toate opțiunile, consolidându-se în același timp împotriva lui Putin, mai ales prin consolidarea apărării europene. Deși acest lucru va necesita o altă UE, cu geometrie variabilă, care să depășească actualele limitări instituționale. Să sperăm că noul Război Rece 2.0 va recunoaște, de asemenea, ca și precedentul, existența unei mișcări, promovate de o nouă UE, a țărilor nealiniate. Cu excepția democrației și a drepturilor omului, pentru a salva valorile occidentale.

Jordi Sevilla – economist