Francisc a demonstrat că este bine să nu te lași înșelat de aparențe

Francisc a demonstrat că este bine să nu te lași înșelat de aparențe, confundând simplitatea sau amabilitatea cu slăbiciunea. În cei 12 ani de pontificat, Papa decedat a zguduit temeliile Bisericii într-un sens practic care merge mult dincolo de declarațiile care au fost în centrul atenției mass-media. În acești puțin peste zece ani, Francisc a încercat să reformeze structuri foarte complicate de schimbat, folosind toate mecanismele legale disponibile pe care le oferea catedra lui Petru.

Modalitățile alese de Francisc

Modalitățile pe care Francisc le-a ales încă din perioada sa de arhiepiscop de Buenos Aires au fost de o simplitate care ar putea ajunge să-i deranjeze pe unii observatori și să ducă la raționamentul eronat că nu acordă importanța cuvenită funcției sale. De exemplu, odată ales Papă, a optat să locuiască în reședința Santa Marta în loc de Palatul Apostolic care dă spre San Pietro, să călătorească într-o mașină utilitară în loc de un vehicul de ultimă generație și să arate o apropiere neobișnuită față de personalul de serviciu de la Vatican, cum ar fi acel gardian elvețian pe care l-a surprins la începutul pontificatului său ducându-i un sandviș până la postul său de pază.

Dar Francisc a fost întotdeauna conștient de puterea pe care o exercita și nu a ezitat să o demonstreze atunci când a considerat necesar. De fapt, în cei 12 ani ai săi a semnat 47 motu proprio, un fel de decret-lege care, deși nu are importanța doctrinară a unei enciclice, poartă amprenta autorității papale și influențează interpretarea codului de drept canonic sau guvernarea Bisericii însăși. Papii sunt de obicei precauți în a recurge la acest mecanism. Astfel, Ioan Paul al II-lea a semnat doar 30 în 27 de ani, iar Benedict al XVI-lea 13 în 8 ani.

În practică și cu autoritate, a demonstrat până practic în ultima zi importanța pe care o acorda luptei împotriva scandalului pedofiliei și obligației de a recunoaște demnitatea personală a emigranților. Într-unul dintre ultimele sale decrete, a dizolvat Sodalicio de Vida Cristiana (SVC), o organizație peruviană puternică fondată în 1971, obiect al unei investigații pentru abuzuri sexuale și care chiar s-a opus mult timp semnării decretului de suprimare. Nu a servit la nimic. Francisc l-a dizolvat și a ordonat intervenientului pe care îl trimisese de la Roma să vândă toate proprietățile instituției pentru a strânge cea mai mare sumă de bani posibilă pentru a despăgubi victimele. În paralel, a trimis instrucțiuni precise episcopilor din Statele Unite să nu sprijine politica împotriva imigranților a administrației Donald Trump. Iar aceștia, de la cei considerați cei mai progresiști până la cei considerați cei mai conservatori, au respectat fără fisuri ordinul papal, spre surprinderea președintelui și a sectoarelor politice mai conservatoare. Urmând această linie de magisteriu, poate fi interpretat sprijinul ferm al episcopilor spanioli pentru regularizarea, printr-o inițiativă legislativă populară, a jumătate de milion de imigranți aflați în situație neregulamentară.

Sub pontificatul lui Francisc, diverși preoți au fost excomunicați pentru că au negat autoritatea papală sau legitimitatea alegerii sale. Numeroase ordine și instituții religioase au fost inspectate, intervenite sau, ca în cazul Opus Dei, au fost obligate să-și schimbe statutele. Curia romană a suferit cea mai mare transformare din ultimii ani, reordonând ierarhia dicasterelor (ministerele cu care sunt guvernate Vaticanul ca instituție seculară și Biserica), adăugând sau eliminând competențe după caz. Banca Vaticanului a inițiat un proces de transparență și luptă împotriva fraudei care a dus chiar și la urmărirea penală a unui cardinal, laici și femei pentru prima dată în istorie au ajuns să prezideze organisme (cum ar fi guvernarea Vaticanului sau dicasterul pentru comunicare) pentru care nu este esențial să fi primit ordinul preoțesc. Și, poate, cea mai importantă schimbare, a pus în aplicare o reformă în modul în care este guvernată Biserica prin conceptul de «sinodalitate» care a început să fie discutat în întreaga instituție și a cărui concretizare este încă de văzut.

Mai mult decât un pontificat mediatic, probabil, Francisc a protagonizat, indiferent de succesul pe care l-a avut sau îl va avea în viitor, un papat reformator.