Guy Poran, în Yaffa (Israel), miercurea trecută. Ohad Zwigenberg (AP)

Pe pilotul militar retras Guy Poran, invazia pe care țara sa, Israel, a lansat-o acum un an și jumătate în Gaza îi amintește de cea care a început în Liban în 1982 și a ajuns să fie Vietnamul său particular, până când s-a retras în 2000. El era atunci în activitate și lansa bombe asupra Libanului, deși nici el nu vedea sensul acelui război, a refuzat o decorație și a protestat în Tel Aviv împotriva lui după ce și-a scos uniforma. «Ambele au început ca ceva care avea mult sens pentru majoritatea israelienilor, dar în care au ajuns să se vadă tot felul de considerații politice», asigură el într-o cafenea din localitatea israeliană Yaffa, la care ajunge mergând pe jos în grabă pentru că — deși este îmbrăcat doar civil — conduce cea mai mare mișcare internă de contestare a invaziei din Gaza de la începutul ei.

Poran, în vârstă de 69 de ani, a redactat în această lună proiectul primei scrisori deschise a rezerviștilor și veteranilor israelieni care cer un pact pentru a-i pune capăt și a-i aduce înapoi pe cei 59 de ostatici israelieni rămași în Gaza. Scrisoarea a fost semnată de aproape o mie de membri, activi sau retrași, ai Forțelor Aeriene și a generat o reacție în lanț de până la 50 de scrisori similare din alte unități militare și grupuri civile care acumulau sâmbătă semnătura sau sprijinul digital a aproape 140.000 dintre cei aproape 10 milioane de locuitori ai țării, conform Re-start Israel, o inițiativă civilă liberală care le contabilizează. Deși impactul său este moderat și textele trec cu vederea un aspect cheie (devastarea continuă a Gazei), este cea mai importantă revoltă internă împotriva orizontului de război perpetuu pe care îl oferă prim-ministrul, Beniamin Netanyahu.

Acum o lună, Netanyahu a decis să rupă încetarea focului cu Hamas pe care o atinsese în ianuarie și care, dacă ar fi fost respectată, ar fi adus înapoi toți ostaticii și ar fi pecetluit războiul. A ordonat reluarea unor bombardamente care ucid zilnic de atunci zeci de palestinieni (mai ales copii, adolescenți și femei) fără a apropia eliberarea vreunui ostatic. Hamas, de fapt, tocmai a anunțat că a pierdut contactul cu captorii unuia dintre ostatici, după un bombardament unde se aflau. Toate acestea au întărit senzația în sectoare largi din Israel că prim-ministrul decide asupra Gaza gândindu-se doar la menținerea sprijinului indispensabil al partenerilor săi ultranaționaliști, care pledează pentru restabilirea așezărilor evreiești acolo și protejarea lor cu mii de soldați.

Trupe israeliene în orașul Jan Yunis, în sudul Gazei, în ianuarie trecut. CONTACT prin Europa Press (CONTACT prin Europa Press)

Pe 10, au deschis focul politic rezerviștii și veteranii Forțelor Aeriene, un corp care reflectă ca puține altele ruptura care divide majoritatea evreiască a țării de zeci de ani: la fel de admirat de detractori ai lui Netanyahu, pe cât de ridiculizat de partizanii săi, care îl prezintă ca un fel de elită seculară de origine europeană incapabilă să accepte că Israelul se schimbă. Aproape o mie dintre membrii și foștii săi membri, majoritatea retrași, au semnat scrisoarea. Printre ei, un fost șef al Statului Major, Dan Halutz. Ei cereau un pact «fără întârziere» pentru a-i aduce acasă pe ostatici, «chiar cu prețul opririi imediate a luptei». «În acest moment, reprezintă mai ales interese politice și personale, nu de securitate. Continuarea ei nu atinge niciunul dintre obiectivele sale și duce la moartea ostaticilor, a soldaților israelieni și a inocenților», se arată în ea. Ultimul punct face aluzie la procentul ridicat de victime civile dintre cei peste 51.000 de palestinieni morți.

«Extremiști marginali»

Netanyahu — a cărui retorică populistă tradițională a devenit deosebit de agresivă după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă — a răspuns cu duritate. I-a numit «extremiști marginali» care «nu reprezintă nici soldații, nici cetățenii» și acționează cu «singurul obiectiv de a răsturna Guvernul». «Declarațiile care slăbesc Forțele de Apărare ale Israelului și întăresc pe dușmanii noștri în timp de război sunt imperdonabile», a semnalat el. Scrisoarea nu îndeamnă la încetarea serviciului, dar Netanyahu a asigurat că da, «cu limbaj disimulat», și a sprijinit concedierea oricărui rezervist activ al cărui nume ar apărea. Unii și-au retras semnăturile. Nimeni nu a fost concediat.

Odată rupt primul dig simbolic, amenințările nu au împiedicat apa să inunde alte maluri. În aceeași săptămână, au apărut scrisori similare de la unități de operațiuni speciale, securitate cibernetică militară, tanchiști... Toate, cu sute de semnături. Rezerviștii și foștii rezerviști de operațiuni speciale l-au definit pe Netanyahu drept un «pericol clar și imediat pentru securitatea Israelului și viața ostaticilor». S-au alăturat medicii militari, serviciile de informații și a ajuns să facă saltul în domeniul civil. Foști înalți funcționari ai poliției, diplomați, lucrători din tehnologia înaltă, avocați, arhitecți sau ingineri au difuzat scrisori similare în ultimele zile. L. (preferă să își păstreze anonimatul) a semnat-o pe cea a celor care au activat în Departamentul de Purtător de Cuvânt militar, cu departamente în diferite limbi. «Când am văzut că unitatea mea avea o scrisoare proprie, am semnat imediat», explică ea. L. acordă multă importanță componentei simbolice a faptului că ies la iveală tocmai cei care «au luptat în acest război și în deceniile de războaie care l-au precedat» și că rezerviștii Forțelor Aeriene și-au adoptat poziția ca atare, «în loc de cetățeni particulari», ceea ce «a inițiat o reacție în lanț». «Guvernul poate încerca să prezinte tot ce vrea pe rezerviști și pe veterani ca pe un grup marginal de nesupuși partizani ai Hamas, dar cum poate face asta când ai foști comandanți ai Forțelor Aeriene, Marinei și întregii armate care își ridică vocea?», se întreabă ea retoric. Este una dintre cheile. Armata este — de departe și sondaj după sondaj — instituția cea mai bine cotată din țară. Aura sa a scăzut ușor după eșecul său în protejarea imediatelor vecinătăți ale Gazei în timpul atacului din 7 octombrie 2023, dar a revenit cu ofensiva din Liban care a decimat Hezbollah. În plus, reproșul a mers întotdeauna mai mult împotriva conducerii decât împotriva instituției, care își păstrează imaginea de ciment social într-o țară născută în timpul unui război și traversată de numeroase fracturi interne. Ultimul sondaj al Institutului de Studii de Securitate Națională al Universității din Tel Aviv, din februarie trecut, arată că 76% din populația evreiască are un grad de încredere «ridicat sau destul de ridicat» în armată, față de doar 32% în Netanyahu și 28% în ministrul său al Apărării, Israel Katz.

Protest în favoarea încheierii războiului și a întoarcerii ostaticilor israelieni în Gaza, pe 12, în Tel Aviv. Leo Correa (AP)

De ce acum revolta, după un an și jumătate de invazie? «Declarația publică a unui pilot nu este o armă pe care o poți trage în fiecare zi», răspunde Poran. Mai întâi, după atacul din 7 octombrie 2023 (care a lăsat în Israel aproape 1.200 de morți și peste 250 de ostatici în mâinile milițiilor din Gaza) «nimeni nu se putea aștepta» la ceva diferit de «o reacție foarte puternică». Și în lunile următoare, populația israeliană era «atât de șocată» încât «chiar și cei care se opuneau mult Guvernului credeau că nu este momentul să facă ceva activ». Protestau pe străzi individual, cu «speranța» unei încetări a focului, care a ajuns să vină în ianuarie trecut. Netanyahu a rupt-o două luni mai târziu, după ce a obținut 33 de ostatici fără a trebui să treacă la faza care implica sfârșitul războiului și recuperarea ultimilor 59. «Doar când am văzut că a aruncat acordul la gunoi, am spus: ‘asta nu mai poate continua’», semnalează el. «A fost șantajat de partenerii săi de coaliție că va rămâne fără guvern dacă nu reia războiul. Așa că a pus tot felul de scuze. Că acum este Trump la Casa Albă, că vom elimina în cele din urmă Hamas, adică ceea ce armata nu a putut face în [primele] 16 luni de război cu 50.000 de morți... Așa că grupul de piloți, care știm că avem o marcă și un impact asupra publicului israelian peste numărul nostru, am decis că era momentul să folosim acea influență». Fostul pilot povestește că șefii Forțelor Aeriene și ai Statului Major l-au convocat, împreună cu restul promotorilor scrisorii, pentru a încerca să evite publicarea ei. «A încercat să ne convingă spunând ‘știm unde sunt toți ostaticii. Nu-i vom bombarda și nu le vom pune viața în pericol’. Am răspuns: ‘Să presupunem că este adevărat. Și că veți ști dacă îi mută. Dar cum știți că membrii Hamas care îi păzesc nu vor trage în ei la final sau că vreunul va muri de inaniție?’ Nu aveau răspuns».

Poran admite în plus că scrisoarea este un minim numitor comun, cu du-te-vino în redactarea celor 17 proiecte ale sale și diversitate de opinii în jurul mențiunii, chiar și în ultimul rând, a victimelor civile ale bombardamentelor. El a vrut să o includă. «Războiul a încetat să mai aibă sens când armata a început să se întoarcă în aceleași locuri. Cu realizări tactice, ucigând mulți membri ai Hamas și găsind multe arme, dar fără a schimba nimic strategic», semnalează el. Timp de luni de bombardamente și pedepse colective, Netanyahu a ignorat aceeași ofertă a Hamas pe care a ajuns să o semneze la cererea lui Trump. 7 octombrie 2023 a reunit țara în jurul unui doliu împărtășit după luni de diviziune profundă din cauza reformei judiciare a lui Netanyahu, care a generat cele mai multitudinare manifestații din cele șapte decenii de istorie a țării. Curând, însă, s-au redeschis rănile, în principal din cauza fiasco-ului de securitate din acea zi (Netanyahu este singurul din conducerea politică și militară care nici nu și-a cerut scuze, nici nu și-a părăsit postul) și datoria sionistă de a-i aduce înapoi pe ostatici. Rudele captivilor, politicienii din opoziție și rezerviștii cer asta în fiecare sâmbătă de mai bine de un an. După unele suișuri și coborâșuri și sprijinirea inițială a blocadei ajutorului umanitar către Gaza, cerința lor nu mai este ambiguă: eliberarea dintr-o dată a tuturor ostaticilor în schimbul încheierii războiului. Este același lucru pe care îl oferă Hamas, îl respinge Netanyahu și îl sprijină aproape 70% dintre israelieni, conform unui sondaj al Canalului 12 al televiziunii naționale. Pentru ostatici, pentru oboseală, pentru neîncredere în Netanyahu, pentru a nu înțelege obiectivul ultim al bombardamentelor... Ultimul indice lunar de opinie publică al think tank-ului Institutul Israelian pentru Democrație, publicat pe 10, evidențiază modul în care întoarcerea ostaticilor își mărește distanța ca obiectiv prioritar al campaniei militare (68%) față de răsturnarea completă a Hamas (25%). Aproape jumătate dintre israelieni le văd, de fapt, incompatibile. Victimele din Gaza nu fac de obicei parte din dezbaterea internă și sunt semnalate doar de 6% dintre cei chestionați.

Ca orice acțiune, valul de scrisori a generat o reacție. Peste o mie de rude ale soldaților israelieni morți în diferite ofensive și ale victimelor atacurilor palestiniene au semnat o alta promovată de Gvurá, forumul de dreapta care le reprezintă și care acționează ca o contrapondere în favoarea lui Netanyahu. «S-a avansat mult în război, dar misiunea nu s-a încheiat încă. Terminarea ei acum ar reprezenta o lovitură grea pentru securitatea Israelului și ar face să fie doar o chestiune de timp până la următorul masacru», semnalează ei înainte de a-și manifesta sprijinul pentru Guvern și pentru liderul său: «Nu acceptați o victorie parțială. Trebuie să continuăm până câștigăm».