Scandalul lui Juan Carlos Monedero zguduie Universitatea Complutense din Madrid

Scandalul profesorului universitar și fondatorului Podemos, Juan Carlos Monedero, acuzat luna trecută de mai multe femei de abuz și hărțuire sexuală, a scos în evidență opacitatea cu care Universitatea Complutense din Madrid (UCM), unde acesta predă, tratează cazurile de hărțuire denunțate în cadrul său. Campusul madrilen a răspuns cu reticență — și cu date parțiale și incomplete — la solicitările de informații ale acestui ziar despre denunțurile pe care le-a gestionat în ultimul deceniu.

Complutense și-a schimbat strategia (și discursul) în ultimele 20 de zile pentru a dezvălui informațiile solicitate, de la a se ascunde în spatele Legii privind protecția datelor cu caracter personal până la a publica pe site-ul său, lunea trecută după-amiază, un PDF în care dezvăluie că, din 2022, a gestionat 27 de denunțuri de hărțuire sexuală, dintre care 14 împotriva cadrelor didactice. Dar refuză să informeze despre cazurile cunoscute din 2016, despre rezultatul investigațiilor și despre numărul cadrelor didactice sancționate.

Această practică contravine protocoalelor Administrației Generale a Statului și recomandărilor de transparență ale experților în studii de gen, care subliniază că cunoașterea acestor comportamente poate încuraja alte victime să le denunțe pe cele suferite.

Cutremurul, care a început odată cu publicarea în *Abc* și *elDiario.es* a primelor mărturii ale denunțătoarelor lui Monedero, a dezvăluit și ineficiența cu care Podemos a gestionat problema — nu a deschis o anchetă internă proprie pentru că victimele nu au dorit să continue procesul și afirmă că l-a îndepărtat pe profesor de activitățile partidului, dar fără a-i comunica motivele și fără a-l cita pentru a-i asculta versiunea, așa cum prevede protocolul său anti-abuz —.

Acest tsunami a ajuns la Complutense, care a comunicat apoi ziarului *Джерело новини*, pe 20 februarie, că investighează o denunțare a unei studente de la Complutense împotriva lui Monedero pentru presupusă hărțuire sexuală. De atunci, campusul a ridicat un zid al tăcerii și a manevrat pentru a acoperi fisurile sistemului său anti-hărțuire. Inițial, Complutense s-a ascuns în spatele Legii privind protecția datelor cu caracter personal, la întrebările acestui ziar, pentru a evita furnizarea oricăror informații.

Reticența universității de a oferi date este constantă. Acest ziar a întrebat pentru prima dată pe 27 februarie, iar universitatea a trimis la rapoartele Unității de Egalitate a campusului, responsabilă cu gestionarea denunțurilor. La acel moment, pe site erau publicate doar cele din ultimii trei ani universitari: cel din 2023-2024 nu era accesibil, iar celelalte nu conțineau nicio dată. Întrebat despre acest lucru, campusul nu a răspuns decât o săptămână mai târziu, trimițând un link cu PDF-ul raportului pentru anul universitar 23-24, care nu era accesibil (cu data creării 28 februarie, a doua zi după solicitarea întrebărilor) și care conținea doar referiri la numărul de persoane asistate.

Documentul arată că în ultimul an universitar 89 de persoane au contactat Unitatea de Egalitate, dintre care șapte au decis să „activeze” protocolul, pe lângă alți 18 studenți care contactaseră anterior entitatea și continuau să primească asistență. „Un total de 21 de persoane au fost direcționate către resurse care fac parte din Rețeaua de Asistență Integrată pentru Violența de Gen și alte centre, printre care se numără Centrul de Criză din Comunitatea Madrid, Punctul Municipal al Observatorului Regional al Violenței de Gen (diferite districte) sau Programul Atiende al Spitalului Universitar Gregorio Marañón”, se arată în document.

Când este întrebată despre datele concrete (data denunțurilor, a faptelor, numărul profesorilor acuzați, facultățile...), UCM a justificat ascunderea acestor date „deoarece ar încălca dreptul la intimitate și la protecția datelor”. Dar adevărul este că nu este așa, deoarece numeroase organizații informează despre cazurile de abuz și hărțuire sexuală pe care le gestionează, în general. Și chiar și Avocatul Studenților din UCM relatează în rapoartele sale anuale conținutul denunțurilor pe care le primește despre alte probleme academice, deși omite plângerile privind hărțuirea. Pe această temă, Complutense este constantă în politica sa de a nu oferi detalii, nici măcar generale, despre aceste cazuri. În urmă cu un an, a informat parțial acest ziar despre numărul de denunțuri din anul universitar 2023-2024 pentru un reportaj pentru un podcast *Hoy en Джерело новини*, deși fără a specifica câți dintre acuzați erau profesori și care fuseseră rezultatele investigațiilor.

Pe de altă parte, campusul — conform criteriului său — ar fi încălcat atunci legea menționată privind protecția datelor prin notificarea presei despre denunțarea împotriva lui Monedero. În acest sens, pentru elaborarea acestui articol și având în vedere publicațiile din unele medii în care studenți și profesori afirmă că s-au plâns oficial în trecut de comportamentul fondatorului Podemos, universitatea a răspuns *Джерело новини* că „la Unitatea de Egalitate nu s-a prezentat nicio plângere de când este această echipă de conducere” și concluzionează: „Nu știm dacă în 2016 au fost prezentate plângeri, dar nu există documente. Nu există nicio înregistrare a acestor fapte în Unitatea de Egalitate”.

În cele din urmă, luni, 17, după-amiază, la patru ore după ce acest ziar a insistat asupra cererii sale, și-a schimbat strategia și a publicat pe site-ul său un document PDF, semnat de delegata Unității de Egalitate, Isabel Tajahuerce, în care dezvăluie că din 2022 a tratat 27 de denunțuri doar de hărțuire sexuală și că 14 dintre acuzați sunt profesori, deși nu oferă informații despre rezultatul investigațiilor interne.

Această procedură opacă intră în conflict cu politicile de transparență recomandate de experții în violența de gen și instituțională, precum academiciana Sara Ahmed. „Când o poveste este cunoscută, multe altele pot fi cunoscute”, spune Ahmed. În același mod, contravine legii Transparenței și bunei guvernări, care prevede că „numai atunci când acțiunea responsabililor publici este supusă controlului, când cetățenii pot cunoaște modul în care sunt luate deciziile care îi afectează”.

De asemenea, contravine liniilor directoare pe care universitatea le-a publicat acum șase ani, în care sublinia: „Se vor dispune anual de date defalcate pe sexe și gen despre cazuri și intervenții ale diferitelor cazuri de hărțuire. Publicarea acestor date se va face respectând în orice moment anonimatul persoanelor implicate și cu maximă profesionalism”. Campusul ar fi trebuit să publice aceste informații cel puțin până în aprilie 2022, când a aprobat o actualizare a documentului, în care a eliminat acest paragraf. Acest ziar nu a găsit nicio urmă a acestor publicații.

Guvernul a aprobat în martie 2024 un decret regal cu un protocol în domeniul Administrației Generale a Statului și al organismelor sale publice, în care sunt integrate universitățile publice, în care se indică faptul că acestea vor transmite anual Direcției Generale a Funcției Publice un raport despre cazurile de hărțuire sexuală sau pe motive de sex: „Această relație, anonimizată corespunzător, va cuprinde rapoartele de concluzii care au determinat solicitarea deschiderii unei proceduri disciplinare pentru posibila existență a hărțuirii sexuale sau a hărțuirii pe motive de sex; cele care au convenit solicitarea unei proceduri disciplinare pentru posibila existență a unei alte abateri disciplinare și cele care au stabilit că nu există nicio conduită infracțională, precum și orice alte date despre această chestiune solicitate de Comisia Tehnică de Egalitate”.

Opacitatea este una dintre concluziile pe care politologul și doctorul în studii de gen, Paula Martín Peláez, le-a extras în teza sa *Hărțuirea sexuală, sexistă și LGTBIQfobică la Universitatea Complutense din Madrid*. În aceasta, prezentată în mai anul trecut, Marín Peláez a intervievat 28 de victime și martori ai hărțuirii în mediul universitar (hărțuire sexuală, agresiune sexuală, hărțuire, bifobie, lesbofobie, transfobie, violență de gen...). Majoritatea acuzaților sunt profesori (13, doi dintre ei personal didactic și de cercetare), urmați de un angajat administrativ sau de servicii, un preot și un agent de securitate.

Doar 11 au apelat la Unitatea de Egalitate și, în majoritatea acestor ocazii, cazul nu a prosperat sau denunțătorii nu au fost informați despre rezultate. „În cazurile în care a fost activat un canal instituțional, în majoritatea lor, nu a existat niciun răspuns din partea universității, ceea ce indică inacțiunea Complutense în fața cazurilor de hărțuire”, subliniază politologul în analiza sa a interviurilor. După prezentarea tezei, Complutense nu a sunat-o pe doctoriță pentru a-i cere informații atât despre victimele care au denunțat și nu au fost asistate, cât și despre cele care nu au făcut-o. UCM a afirmat mai întâi acestui ziar că este vorba despre „teza unei persoane, bazată doar pe opinia sa”, dar două ore mai târziu a revenit asupra acestor declarații și a răspuns cu „o poziție oficială”: „Este important de subliniat că datele colectate în ea sunt anonime, astfel încât universitatea nu are acces la identitatea persoanelor menționate. În consecință, nu este posibilă inițierea niciunei acțiuni fără o denunțare formală”.

Pe de altă parte, experta, care a fondat și Punctul Violet din Somosaguas, relatează că universitatea dispune de alte instrumente pentru a investiga cazurile de hărțuire, cum ar fi deschiderea unei proceduri de informare rezervată. „Universitatea are aceste mecanisme, deoarece sunt aceleași pe care le facilitează procedura administrativă. Ceea ce se întâmplă este că nu este interesant să le scoți. În cazurile în care existau zvonuri, universitatea poate deschide o procedură de informare rezervată pentru a clarifica faptele fără a fi nevoie de o denunțare”, spune doctorița, care, totuși, amintește că, dacă se deschide acest proces, în final o victimă trebuie să-l ratifice: „Nu pot sări peste victimă. Este nevoie ca o victimă să spună asta”. Universitatea nu dorește să informeze despre acest aspect.

Martín Peláez amintește, de asemenea, că nu toate victimele se adresează Unității de Egalitate pentru a-și relata cazul, de cele mai multe ori nu denunță „din cauza lipsei de încredere instituțională”. Cu toate acestea, adaugă că persoanele care reușesc să denunțe o fac și în fața Comisiei de Calitate a fiecărei facultăți, a Avocatului Studenților sau direct în diferitele consilii. „De cele mai multe ori nu se întâmplă nimic”, spune politologul. Când UCM este întrebată insistent despre înregistrările denunțurilor sau plângerilor în organismele diferite de Unitatea de Egalitate, aceasta răspunde doar: „Atunci le vor avea pe portalul de transparență. Care sunt responsabilii de aceste informații”.