Daniel Crespo și ascensorul social al universității

Daniel Crespo (66 de ani) s-a născut în cartierul Nou Barris din Barcelona, într-o familie modestă cu trei copii. Părinții combinau mai multe locuri de muncă, dar veniturile nu erau suficiente. Și, deși la studii se descurca bine, când avea 14 ani, acasă a primit o veste proastă: «Trebuie să te angajezi», își amintește el. Cum nu voia să renunțe la studii, a combinat munca cu liceul seral. La 17 ani s-a angajat la o bancă și a început să studieze Fizica la Universitatea din Barcelona. A terminat facultatea în opt ani, după o pauză pentru serviciul militar, și mereu lucrând pentru a-și putea plăti studiile, ajutat și de bursele oferite de bancă. Apoi, și-a făcut teza, a început să predea Fizică la Universitatea Politehnică și din 2021 este rectorul acestui campus. Crespo este un exemplu paradigmatic al modului în care universitatea poate exercita o funcție de ascensor social, îmbunătățind condițiile sociale și economice pe care le aveau studenții la origine. Un ascensor, în care a urcat și Chaymae (20 de ani), studentă în anul al treilea la Optică la UPC și care speră că o va duce să lucreze într-o clinică sau în industrie.

Chaymae și încurajarea familiei

Tatăl lui Chaymae – mecanic – și mama sa – casnică – au încurajat-o mereu să studieze «pentru a avea un viitor bun». Tânăra explică faptul că de mult timp o atrăgeau domeniul sanitar și ingineria, și a găsit în licența în Optică combinația perfectă. Ea este prima din toată familia sa, de origine marocană, care a putut ajunge la universitate, un lucru care, cum nu, îi face pe părinții ei să fie mândri. «Sunt foarte fericiți pentru că este o realizare și o oportunitate de a crește personal și academic». Mai mult, a netezit drumul surorii sale, care anul viitor vrea să urmeze o inginerie. «Deciziile pe care le-au luat părinții mei au fost pentru a ne oferi un viitor mai bun mie și surorii mele. Au lăsat în urmă o viață întreagă pentru a ne oferi o oportunitate și pentru ca noi să ne putem atinge obiectivele, pe care probabil acolo [în Maroc] nu le-am fi atins», afirmă studenta. Chaymae, studentă la Optică la UPC.

Paradoxul sistemului universitar catalan

«Deși ascensorul social funcționează, nu urcă la aceleași etaje și acest lucru provoacă o eternizare a diferențelor sociale». Așa a rezumat Francesc Xavier Grau, președintele Agenției pentru Calitatea Sistemului Universitar din Catalonia (AQU, după acronimul său în catalană) în timpul prezentării studiului Echitate în inserția profesională a absolvenților acum câteva săptămâni. Raportul reflectă paradoxul sistemului universitar catalan: absolvenții unei aceleiași specializări au aceleași oportunități de a obține un loc de muncă, indiferent de originea lor socială; dar problema este în alegerea carierei, deoarece studenții din clasa de sus optează pentru specializări mai exigente, cu perspective de locuri de muncă mai bine plătite și mai calificate, cum ar fi Medicina, unde șase din zece studenți provin din familii înstărite și cu studii superioare. În schimb, cei din clasa de jos optează pentru specializări legate de domeniul social și comunitar – Asistență socială, Integrare socială, Educație –, unde vor avea condiții de muncă mai precare. «Universitățile nu sunt suficient de diverse. Studenții mai dezavantajați nu tind să aleagă studii mai prestigioase, așa că se produce o selecție prealabilă. Acest lucru se datorează mai multor factori, printre care notele de admitere, deoarece de multe ori a avea o notă mare este legat de resursele pe care le poate oferi familia, de dedicarea pentru studii și de așteptările studenților, care, dacă nu au modele, nu se gândesc să studieze anumite tipuri de specializări», adaugă Sergi Torner, vicerector pentru Planificare academică la Pompeu Fabra. Mirana Gerges, studentă la Medicină la UdL. Există și exemple care contrazic statisticile. Mirana Gerges (23 de ani) studiază în anul al șaselea la Medicină la Universitatea din Lleida. La șase ani a venit cu familia sa din Egipt, iar părinții ei au găsit de lucru într-o școală – el la întreținere și ea la curățenie. Cu un dosar academic strălucitor, s-a gândit să urmeze Medicina. Nota de admitere nu o îngrijora, ci costul. «La liceu aveam deja bursă și profesorii m-au încurajat să studiez, mi-au explicat că pot cere și bursă, a fost o ușurare», explică ea. Celelalte două surori ale sale sunt și ele la universitate. «Nu am crescut cu excese, dar da, cu sprijin, părinții ne-au spus mereu că educația este instrumentul cel mai puternic». Tânăra consideră că universitatea, și nu doar în cazul ei, își menține funcția de ascensor social. «Dacă te străduiești și studiezi, ai sprijin. Există măsuri pentru ca nimeni să nu rămână în urmă», spune ea. Pe lângă ajutorul financiar, tinerii care nu au avut un drum ușor sunt de acord că sprijinul și orientarea familială sunt decisive. «Părinții mei au făcut o călătorie migratorie și au investit peste posibilitățile lor pentru ca eu să am o educație. Bunicul meu a fost director de școală și le era clar că educația îți deschide multe oportunități, dar nu toate familiile au aceeași viziune», subliniază Alaaddine Azzouzi (25 de ani), care a absolvit Jurnalism la Autonoma din Barcelona datorită burselor salariale Ítaca de la UAB și a locurilor de muncă pe care le combina cu studiile. Acum lucrează la TV3, la știrile pentru copii Info K. Alaaddine Azzouzi, jurnalist absolvent al UAB.

Opinii ale rectorilor și studenților

Rectorii universităților sunt de acord fără rezerve că acest ascensor social se menține, în special de la scăderea prețului taxelor de școlarizare, care a deschis mai multe uși studenților din medii mai umile. Dar și datorită diferitelor modalități de studiu, care permit îmbunătățirea și completarea formării persoanei. «Universitățile trebuie să devină un spațiu de formare pentru toată viața, cu programe diverse și flexibile care să permită oamenilor să se adapteze la noile nevoi de muncă», apără Quim Salvi, rectorul Universității din Girona. Surse de la Universitatea din Lleida precizează că, eventual, pentru studenții autohtoni sau imigranți de a treia sau a patra generație «este posibil ca ascensorul să se fi estompat, deoarece părinții sau bunicii lor au avut deja acces la universitate», subliniază coordonatorul de Comunicare, Estanis Fons. În acest sens, Fons adaugă că, în ultimul deceniu, au observat o creștere a numărului de studenți, copii ai imigranților recenți, iar în aceste cazuri universitatea își exercită această funcție socială. Dar, odată ajunși în universitate, apar alte situații de inegalitate. «Studenții din clasele sociale de mijloc și de sus au camere pentru ei singuri, cu condiții optime pentru studiu. Dar unii studenți nu își pot permite o locuință în apropierea universității și trebuie să facă până la patru ore cu transportul în comun, cu uzura fizică pe care o presupune acest lucru, astfel încât studentul are mai puțin timp pentru a studia decât colegii săi», subliniază Anabel Galán, vicerector pentru Studenți la Autonoma din Barcelona (UAB). Rectorii au solicitat în repetate rânduri crearea unui program de burse salariale pentru a se asigura că și studenții cu mai puține resurse văd în universitate o ieșire, lucru pe care, deocamdată, l-au transmis Departamentului de Universități, dar care nu are semne că se va realiza pe termen scurt, în ciuda «sensibilității tot mai mari în rândul politicienilor», subliniază Crespo, și a necesității campusurilor de a căuta noi studenți, având în vedere scăderea natalității care va începe să se facă simțită în universități în mai puțin de cinci ani. «Unor studenți sau familii cu puține resurse nu le mai trece prin cap să meargă la universitate pentru că au nevoie de banii tinerilor pentru a trăi. Dar universitatea trebuie să permită ruperea acestor bariere de sticlă», asigură Josep Pallarès, rectorul Rovira y Virgili, care subliniază că campusul său are cel mai mare procent de studenți bursieri: 28%. Dincolo de bursele salariale, rectorul adaugă alte opțiuni, cum ar fi formarea duală, care să permită studierea și lucrul, și pe care au implementat-o deja în trei specializări diferite. Studenții revendică și posibilitatea de a modifica orarele pentru a combina ambele activități. «Nu toată lumea își poate permite să se dedice 100% studiilor și trebuie să muncească pentru a se putea întreține, dar orarele sunt făcute pentru a te dedica doar studiului», afirmă Chaymae. «Bursele salariale sunt necesare pentru că, dacă trebuie să muncești, îți poate scădea randamentul academic», adaugă Azzouzi. Dar punctul cheie care împiedică adevărata echitate este bariera pe care o reprezintă universitatea pentru unele grupuri, care încă nu o văd ca pe o opțiune. «Originea socială îți determină viitorul. A ajunge la universitate este un drum foarte dificil pentru mulți oameni, există multe obstacole sociale, cum ar fi școala la care ajungi sau mediul familial, și asta nu se alege. În plus, lipsesc modele și, dacă nu le ai, cel mai ușor este să ajungi să faci același lucru ca părinții tăi», spune Azzouzi. Cu toate acestea, tânărul se arată moderat optimist cu privire la viitor. «Văd generația care urcă și există o prezență tot mai mare a persoanelor de origine imigrantă în locuri de muncă în care nu era de mult. Afară sunt mulți tineri cu vise și cu dorința de a ajunge departe», încheie el.

Un mic grăunte de nisip

În timp ce bursele salariale nu ajung, universitățile au pus în aplicare propriile programe de burse care le completează pe cele ale Ministerului Educației și pe cele ale Generalitati (Equitat). Unele campusuri, tocmai, oferă un mic program de burse salariale care ajunge la un număr limitat de studenți, dar toate au ajutoare de urgență pentru situații neprevăzute (de exemplu, pierderea locului de muncă). Există și universități, precum UB sau UPC, care au burse de colaborare, în care se oferă un salariu studenților pentru efectuarea de sarcini administrative sau colaborări în campus. Politehnica are, de asemenea, împrumuturi cu fonduri de la foști absolvenți și pe care studenții le returnează când pot, iar Rovira y Virgili, cu un program specific pentru tinerii externați.