Studenți înainte de a intra la examenul Ebau (Evaluarea pentru Accesul la Universitate) la Facultatea de Comunicare din Santiago de Compostela. Foto: Lavandeira jr (EFE)

Coordonarea Reprezentanților Studenților din Universitățile Publice (CREUP) denunță de mult timp o realitate pe care administrațiile publice par să o ignore: subfinanțarea cronică a sistemului universitar spaniol. În ciuda promisiunii de a atinge o investiție de 1% din PIB în învățământul superior, Legea Organică a Sistemului Universitar (LOSU) rămâne neîndeplinită, iar universitățile publice continuă să sufere consecințele unui model de finanțare insuficient și inegal.

Problema nu este nouă, dar persistența ei amenință să submineze pilonii educației publice și de calitate. În timp ce țări precum Danemarca sau Suedia alocă un procent considerabil mai mare sistemelor lor universitare, Spania rămâne blocată între 0,7% și 0,8% din PIB. Această lipsă de angajament față de învățământul superior nu doar limitează calitatea formării, ci adâncește inegalitățile dintre regiuni și perpetuează dependența de sectorul privat într-un domeniu care ar trebui să garanteze echitatea accesului și a oportunităților.

Diferențele regionale în investițiile universitare sunt o dovadă clară a lipsei de voință politică pentru a garanta un sistem echitabil. Vedem comunități autonome precum Catalonia sau Insulele Canare care nu ating 0,8%, fiind mult sub pragul de 1% cerut de LOSU. Acest lucru se traduce în infrastructuri precare, lipsa resurselor pentru cercetare și o ofertă educațională inegală în funcție de comunitatea în care se studiază. Cu alte cuvinte, locul nașterii sau reședința continuă să fie un factor determinant în calitatea educației.

Analiza investiției per student relevă cifre îngrijorătoare. Madrid și Catalonia alocă abia între 6.000 și 7.500 de euro per student, în timp ce în Cantabria sau Castilla-La Mancha cifra depășește 8.500 de euro. Acest dezechilibru nu afectează doar condițiile materiale, ci și capacitatea de cercetare și dezvoltare, compromițând noile generații și competitivitatea țării în context internațional.

În fața lipsei de finanțare publică, universitățile au recurs tot mai mult la sectorul privat pentru a atenua precaritatea economică, iar taxele rămân ridicate în multe comunități. Această situație nu doar reduce accesul la învățământul superior pentru sectoarele cele mai vulnerabile, ci îl transformă și într-un spațiu unde puterea de cumpărare determină capacitatea de formare.

Dacă tendința actuală se menține, sistemul universitar public va ajunge la un model elitist, unde doar cei care își pot permite să suporte costurile în creștere vor avea acces la o formare de calitate. Această derivă mercantilistă contrazice principiul egalității de șanse și pune în pericol rolul universității ca motor de dezvoltare socială și economică.

CREUP nu doar denunță această situație, ci solicită măsuri concrete și urgente pentru a o inversa. Cu toate acestea, pasivitatea administrațiilor publice este inacceptabilă. Nu este vorba de o lipsă de resurse, ci de o lipsă absolută de voință politică pentru a investi în viitor. În timp ce Guvernul central și comunitățile autonome se ascund în spatele dezbaterilor birocratice și a scuzelor bugetare, sistemul universitar continuă să se deterioreze, condamnând mii de studenți la o educație insuficientă și la oportunități din ce în ce mai limitate.

Învățământul superior nu este un lux sau un privilegiu, ci un drept fundamental și o investiție în progresul social și economic. Dar administrațiile au ales să privească în altă parte, perpetuând un model care favorizează precarizarea cunoașterii și exodul creierelor în străinătate.

Pentru a inversa această criză, este imperativ să se respecte angajamentul de a aloca cel puțin 1% din PIB învățământului superior, asigurând o finanțare suficientă și stabilă. În plus, este urgent ca fondurile să fie distribuite echitabil între comunitățile autonome, evitând ca diferențele teritoriale să continue să afecteze calitatea educației.

De asemenea, este fundamentală consolidarea sistemului de burse și ajutoare pentru studii, astfel încât accesul la universitate să nu depindă de capacitatea economică a fiecărei familii, ci de meritul și efortul academic al studenților. Pentru aceasta, cel puțin o treime din creșterea bugetară ar trebui destinată garantării echității și reducerii dependenței de resursele private.

Comunitățile autonome, la rândul lor, trebuie să se angajeze în planuri multianuale de finanțare care să asigure stabilitate și previzibilitate în investițiile universitare. Fără o strategie pe termen lung, învățământul superior va rămâne la cheremul deciziilor politice volatile, fără a garanta sustenabilitatea sistemului.

Guvernul central trebuie, de asemenea, să își asume un rol mai activ în finanțarea structurală a universităților publice, stabilind acorduri cu comunitățile autonome pentru a asigura suficiența resurselor. Învățământul superior nu poate continua să fie un subiect secundar pe agenda politică, nici să depindă de ajustări bugetare care îl condamnă la precaritate.

Administrațiile nu pot continua să relegeze învățământul superior pe un plan secundar. Finanțarea universitară trebuie să devină o prioritate a agendei politice, nu doar pentru că afectează sute de mii de studenți în prezent, ci pentru că va determina capacitatea de inovare, cercetare și dezvoltare a Spaniei în viitor.

CREUP este Coordonarea Reprezentanților Studenților din Universitățile Publice din Spania.