Europa s-a lovit brusc de realitatea crudă a politicii forței

Europa s-a lovit brusc de realitatea crudă a politicii forței și nimeni nu știe dacă va mai apuca Ucraina să supraviețuiască. Iar apoi, dacă din nefericire nu va reuși, să se evite cel puțin ca Putin să-și mai răspândească lumea rusă autocratică și belicoasă până la demolarea, în același timp, a unității europene și a alianței atlantice. Nu este surprinzătoare dificultatea de a reacționa în fața unei schimbări care transformă în fragil tot ceea ce era considerat solid și de la sine înțeles pentru totdeauna. Experiența europeană are optzeci de ani. Rezultatele celui mai mare experiment de construcție politică din istorie au fost mai mult decât strălucitoare, dar este enorm și golul strategic de care se lovește acum și excesivă factura pe care ne-o poate prezenta dacă ar naufragia, ajungând să distrugă ideea de pace, stabilitate și prosperitate, esența a ceea ce este și a ceea ce reprezintă Europa. Noi, europenii, am trăit probabil cea mai bună perioadă a noastră, dar se pare că atâta noroc și atâta bunăstare ne-au tocit memoria trecutului nostru tragic și ne-au diminuat voința politică de a evita întoarcerea, care este un regres, la lumea de ieri, cea a vechilor națiuni care rivalizează între ele, în loc să coopereze, adesea ajungând chiar la violență. Ieșim dintr-o lungă vacanță strategică, specifică celui care trăiește de pe o zi pe alta, dedicat certurilor interne și incapabil să acorde atenție amenințărilor care cresc sub ochii săi. Alarmele sună la toate etajele clădirii europene, de la municipalități și regiuni până la Bruxelles. Și în Catalonia, unde nimeni ca partidele suveraniste nu suferă cu atâta intensitate din cauza dificultăților europene de a interpreta marile schimbări de pe scena internațională. Protagoniști ai unei lungi cavalcade himerice și irealiste, nici măcar acum, când au pierdut hegemonia și încep să atingă din nou pământul cu picioarele, nu au știut să se debaraseze de clișeele inutile din care au trăit și să se concentreze asupra a ceea ce ne așteaptă. Abili în avantajul tactic care culege roade și, mai ales, beneficii personale din niște voturi indispensabile, ultima preocupare a liderilor lor politici este să gândească strategic despre viitorul țării lor. De ce ar trebui să o facă acum dacă nu au știut să o facă atunci când și-au propus să cucerească cerurile? Continuă să peroreze despre cuvinte mari, politicește disfuncționale, certuri nominaliste infime și lupte interne minuscule, dar vedem zilele acestea că acolo unde se mișcă cu obișnuita lor lejeritate este în apărarea intereselor lor personale și în negocierea pe sub masă a cotelor de putere economică. Când vine vorba de anumite elite catalane, nu trebuie niciodată uitată fraza celebră a lui Agustí Calvet Gaziel în imprescindiblele sale Meditacions en el desert, referitoare la Lliga de Cambó: “Toți, absolut toți — ca și cum destinul i-ar fi tăiat cu un tipar unic — au terminat la fel: politic, nu au lăsat nimic; economic, toți s-au îmbogățit”.