Spania și Italia se observă reciproc cu atenție în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare

Încă o dată, ca și în timpul pandemiei și în multe alte ocazii, Spania și Italia se observă reciproc cu atenție, având situații de bază similare și răspunsuri foarte diferite. Cele două mari țări din sudul Europei opun o rezistență mai mare creșterii cheltuielilor pentru apărare decât țările din nord și est, în primul rând pentru că văd amenințarea rusă mult mai îndepărtată, în al doilea rând pentru că opinia publică a fost întotdeauna contrară cheltuielilor militare, deși din ce în ce mai puțin, și în al treilea rând pentru că sunt foarte îndatorate – mai ales Italia – și au o marjă mică de manevră pentru a le crește rapid și substanțial fără a face ajustări sociale. Un scenariu pe care Pedro Sánchez l-a garantat tuturor interlocutorilor săi în aceste zile și, de asemenea, public că nu se va produce.

În timp ce în Italia această chestiune dinamitează politica, cu mari diviziuni în ambele blocuri și o adevărată revoltă în interiorul PD, marele partid social-democrat, acum în opoziție, în Spania situația pare mult mai controlată. Există tensiuni, da, problema este foarte delicată, dar runda de consultări de joi de la La Moncloa a arătat, după cum sunt de acord diverse surse din partidele prezente, că există discrepanțe puternice și poziții foarte dure, cum ar fi cele ale Podemos, dar majoritatea nu este în pericol și, de fapt, negocierile pentru diverse legi care nu au legătură cu această chestiune continuă, deși bugetul pentru 2025 este considerat aproape imposibil.

O frază a lui Gabriel Rufián, purtătorul de cuvânt al ERC, un partid independentist fără nicio tradiție de centralitate, rezumă bine senzația care se respiră în Guvern după rundă: "Suntem un partid progresist, nu suntem de acord cu niciun război, dar ne este clar că războiul este aici și că lumea nu este așa cum ne-ar plăcea, ci așa cum este. Trebuie să fim responsabili și să mergem dincolo de pancartă. Dar poate că nu trebuie să cheltuim mai mult, ci să cheltuim un pic mai bine”. Adică, respingere formală a creșterii, dar înțelegere față de Guvern.

Și care este principala diferență dintre Spania și Italia în acest moment, pe lângă faptul că la Roma guvernează extrema dreaptă și la Madrid o coaliție progresistă? Că la Madrid nu au existat încă voturi divisive. Și dacă depinde de Guvern, nu vor fi. Săptămâna aceasta, BNG va forța un vot asupra unei moțiuni, consecință a unei interpelări, în care respinge planul de reînarmare al Comisiei Europene. Și va provoca amendamente, discuții, luări de poziție. Dar nu va fi un vot cu consecințe juridice reale, ca cel privind pensiile. Doar simbolic. Și asta generează întotdeauna mult mai puțină tensiune. Guvernul a decis strategic să evite pe cât posibil un vot pe care, de fapt, potrivit unor surse din Executiv, nimeni nu îl dorește, pentru că toți ar avea probleme în a decide.

La La Moncloa nu sunt preocupați în mod special de chestiunea internă. Sánchez crede, potrivit anturajului său, că majoritatea nu se va rupe din cauza asta și a perceput în runda de consultări de joi că nimeni din acea majoritate nu vrea ca Executivul să cadă, așa că are încredere că va găsi o modalitate de a gestiona discrepanțele. Președintele este concentrat mai mult pe chestiunea de fond, adică pe realizarea păcii în Ucraina, pe căutarea unei modalități de a o garanta, pe schimbarea completă a dinamicii europene de dependență de umbrela militară a SUA, pe care Donald Trump o pune la îndoială, pe unirea UE în jurul reînarmării sale și pe valorificarea acestei oportunități pentru a face un mare salt tehnologic în Spania și în Europa și pentru a reacționa la războiul comercial pe care îl ridică Washington. Summitul de săptămâna aceasta de la Bruxelles va fi axat pe această ultimă temă, iar reuniunea prin videoconferință de sâmbăta aceasta a 25 de șefi de Guvern a fost dedicată păcii în Ucraina.

"Când oamenii vor vedea spre ce direcționăm această nouă investiție, va exista mai mult consens social decât pare acum. Subiectul este atât de mare, încât aceste discuții de acum vor părea foarte mici. Orizontul nu este belicos, ci tehnologic”, insistă un membru al Guvernului, care crede că aceasta este marea oportunitate pentru Europa de a face acel salt și de a nu mai depinde de giganții tehnologici din SUA, nu doar în materie de apărare. În Executiv sunt deosebit de critici față de unele sectoare de stânga anti-NATO care resping, de asemenea, această reînarmare europeană. "Este o contradicție să nu vrei să depinzi de NATO și de SUA și, în același timp, să respingi faptul că Europa își îmbunătățește capacitatea de descurajare”, insistă ei.

Cel care are cele mai multe probleme interne cu asta este Sumar, cu un IU foarte critic față de creșterea cheltuielilor. IU s-a născut în 1986 în căldura mobilizării din stânga pentru nu la referendumul NATO. Nu a pierdut, dar a ajuns la 43% și acolo s-a format IU, care a fost fondată la doar două luni după acel vot. Cu toate acestea, în anturajul Yolandei Díaz sunt mulțumiți pentru că cred că Sánchez, care marți s-a văzut mai bine de două ore cu vicepreședinta a doua la La Moncloa, și-a nuanțat mult discursul și seamănă din ce în ce mai mult cu cel al ei. Díaz, care este din Ferrol, un oraș cu unul dintre principalele șantiere navale din țară de nave de război din 1750, insistă că trebuie să se treacă la dezbaterea de fond, să se înțeleagă schimbarea geopolitică pe care o presupune venirea lui Trump și "să se redirecționeze greșeala pe care a presupus-o externalizarea securității europene către SUA și ONU". Ea insistă, de asemenea, că nu este vorba despre a cheltui mai mult, ci despre a cheltui mai bine și într-un mod coordonat între toți europenii, lucru pe care îl propune și Sánchez. În PSOE surprinde, de asemenea, duritatea BNG în această chestiune, când printre beneficiari s-ar număra șantierele navale galiciene.

Sánchez intenționează să continue ca și până acum, așa cum făcea și atunci când Podemos era în Guvern. Președintele a crescut în fiecare an cheltuielile militare cu 10%, până la 10.000 de milioane de creștere, fără un singur vot în care a trebuit să caute sprijinul PP, o chestiune întotdeauna delicată, deoarece PSOE crede că popularii, atunci când sunt decisivi, optează aproape întotdeauna pentru a da jos Guvernul, așa cum s-a întâmplat cu decretul omnibus care conținea creșterea pensiilor. Cum a făcut Sánchez această creștere cu un guvern mai întâi cu Podemos și apoi cu Sumar? Cu decizii ale Consiliului de Miniștri, cu extinderi de credit sau trăgând din fondul de contingență, în care sistematic Sumar, și înainte Unidas Podemos, făceau observații pentru a-și arăta dezacordul. Acesta era pactul pentru ca deciziile să progreseze fără ca partenerii minoritari să le sprijine în mod formal.

Ideea este să se continue cu această formulă atâta timp cât se poate, iar la La Moncloa cred că se poate. În plus, având în vedere realitatea din Italia și din alte țări, la Bruxelles nu vor face presiuni prea mari pentru ca să existe voturi dacă pot fi evitate, susțin în Executiv.

În acele Consilii de Miniștri s-au ajuns să se aprobe dintr-o dată până la 2.382 de milioane de euro pentru rachete patriot, pe 25 iunie 2024, cu observații din partea vicepreședinției a doua, condusă de Yolanda Díaz. În aceeași zi, s-a aprobat alocarea a 332 de milioane din fondul de contingență pentru "cheltuieli ocazionate de participarea forțelor armate la misiuni de pace". Pe 25 februarie trecut, deja din acest an, a fost cel mai mare: 567 de milioane din acel fond din același motiv. Iar pe 4 martie, un transfer de credit către Apărare de 343 de milioane. Așa se va continua să se facă, cu excepția cazului în care Sánchez, care se află în plină discuție politică cu partenerii săi europeni și cu NATO, se vede obligat să își asume un angajament atât de mare încât să nu mai fie suficiente aceste soluții ale Consiliului de Miniștri și să fie nevoie să recurgă la Parlament.

În public, aproape toți partenerii Guvernului, cu excepția PNV, care a oferit un sprijin total, își arată discrepanțele și unii resping în mod deschis creșterea cheltuielilor pentru apărare. Dar în privat, potrivit unor surse din Executiv și din propriile grupuri, aproape toți interlocutorii lui Sánchez joi, inclusiv cel mai critic, Alberto Núñez Feijóo, care a ajuns să îl acuze că se îndreaptă spre o "autocrație" pentru că vrea să evite votul în Congres, s-au arătat înțelegători cu situația delicată pe care o traversează guvernele europene și printre ele cel spaniol.

De aceea, la La Moncloa, deși sunt hotărâți să evite acel vot critic pentru a nu forța limitele majorității, nu sunt preocupați în mod special de frontul intern, care este mult mai fierbinte în alte țări, cum ar fi Italia, unde mai multe partide din opoziție și din Guvern resping reînarmarea.

În fața uriașei provocări pentru Europa pe care o reprezintă Donald Trump și schimbarea radicală a ordinii mondiale din 1945, totul pare foarte mic. Ceea ce știe Guvernul este că, deși nu este în pericol o ruptură reală a majorității sau a coaliției, mai are multă pedagogie de făcut pentru a explica cetățenilor lumea care vine înainte.