Conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INE)

Conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INE), publicate de Fundația BBVA, în 2050 populația spaniolă de peste 64 de ani va reprezenta 30% din total. O cifră mult mai mare decât 20,4% actual. Această creștere se datorează scăderii progresive a natalității, dar și faptului că trăim și vom trăi mai mult. Astăzi, speranța de viață a unui nou-născut este de 83,2 ani și se așteaptă ca în 25 de ani să crească până la 86,9 ani. Aceste date au o multitudine de implicații de tot felul și sunt supuse unor zeci de variabile care sunt încă imprevizibile. Cu toate acestea, este de așteptat ca un tip de muncă, remunerată sau nu, care este deja în plină expansiune, să fie din ce în ce mai necesar: îngrijirea persoanelor în vârstă. Potrivit datelor publicate de Crucea Roșie, peste 16% din gospodăriile spaniole trăiesc cu o persoană dependentă, iar peste 80% dintre cei care au grijă de aceste persoane sunt femei din familia persoanei bolnave (fiice, surori sau soții). Această situație a dus la o creștere a numărului de cazuri de sindromul îngrijitorului epuizat sau burnout-ul îngrijitorului, o afecțiune care, pentru a înrăutăți situația și mai mult, trece adesea neobservată sau este ignorată de cei care suferă de ea și de familiile lor.

Informații suplimentare

Munca emoțională sau modul în care ne afectează faptul că trebuie să fim zâmbitori la locul de muncă

«Sindromul îngrijitorului epuizat sau burnout-ul îngrijitorului constă într-o serie de simptome fizice și psihologice care indică faptul că persoana a ajuns la limita sa ca îngrijitor», explică Marta Canino, doctor specializat în îngrijirea persoanelor în vârstă și în însoțirea familiilor lor. «Deși există o infinitate de cazuri, aproape toate răspund unei scheme comune: o femeie care se dedică îngrijirii unei persoane apropiate, fiul, soțul sau tatăl ei. Treptat, forțele încep să se epuizeze, îngrijirea celeilalte persoane funcționează în detrimentul propriei îngrijiri. În curând slăbește, are simptome depresive, simte furie, resentimente, anxietate…», detaliază ea. Simptomele, explică expertul, pot fi foarte variate: cefalee, probleme digestive, abuz de substanțe, insomnie, iritabilitate…

Conform Studiului observațional transversal al suprasolicitării la îngrijitorii informali și factorii determinanți legați de îngrijirea persoanelor dependente, publicat în revista Atención Primaria în 2017, și realizat în Galicia pe baza datelor de la 97 de îngrijitori de persoane dependente, 61,9% dintre îngrijitori sunt supuși unei suprasolicitări intense. Aspectele care contribuie cel mai mult la această suprasolicitare sunt lipsa de timp pentru ei înșiși, urmată de efectele negative asupra relațiilor interpersonale. Studiul arată că gradul de rudenie, numărul de ore de îngrijire, sănătatea mai precară a îngrijitorului și agresivitatea mai mare a persoanei dependente sunt asociate cu o probabilitate mai mare de a suferi de suprasolicitare. «Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, multe persoane nici măcar nu se gândesc că ar putea suferi de burnout», continuă doctorul Canino. «Toată atenția este concentrată asupra persoanei pe care o îngrijesc, persoana bolnavă sau cu un handicap important. Acest lucru îi face să uite de ei înșiși, să nu acorde atenție sănătății lor și să nu fie conștienți până când situația este gravă», avertizează ea.

Peste 16% din gospodăriile spaniole trăiesc cu o persoană dependentă, iar peste 80% dintre cei care au grijă de aceste persoane sunt femei din familia persoanei bolnave.Terry Vine (Getty Images)

Printre semnalele de alarmă indicate de Canino se numără, printre altele, durerile de cap sau migrenele frecvente; faptul că este iritabil și se supără din orice, inclusiv pe persoana iubită sau pe alți membri ai familiei sau partener; sentimentul de furie față de persoana îngrijită; faptul că nu doarme bine; neglijarea sănătății și creșterea mult în greutate sau exact opusul. «În definitiv, poate începe cu simptome fizice, deși fondul din spate este o anxietate sau o depresie derivată din suprasolicitarea fizică și emoțională de-a lungul timpului», subliniază doctorul.

În orice caz, fiecare reacționează diferit, iar timpul care trece între apariția primelor simptome de burnout până când persoana își dă seama că are nevoie de ajutor este foarte variabil. «Aș spune că în detectarea cazurilor este determinantă monitorizarea de către medicul de familie și asistentele medicale din centrul de sănătate, deoarece o pot detecta cu o oarecare ușurință», subliniază Canino. «De asemenea, cercul cel mai apropiat își poate da seama», adaugă ea. «Persoana însăși nu caută de obicei ajutor de una singură până când simptomele nu sunt foarte limitative și evidente», continuă Canino, pentru care confruntarea cu aceasta și căutarea ajutorului unui profesionist «necesită multă onestitate, umilință și curaj».

Printre semnalele de alarmă ale «burnout-ului» îngrijitorului se numără durerile de cap sau migrenele frecvente; faptul că este iritabil și se supără din orice; sentimentul de furie față de persoana îngrijită; faptul că nu doarme bine sau neglijarea sănătății și creșterea sau scăderea mult în greutate.Justin Paget (Getty Images)

Sentimentul de vinovăție poate duce, de asemenea, la amânarea cu mult a momentului internării membrului familiei sau a persoanei dependente într-o reședință sau un centru pentru persoane în vârstă atunci când îngrijitorul său nu mai poate face față. «În cele din urmă, este important să ne întrebăm, cum poate îngriji bine cineva care a ajuns deja la limita forțelor sale? Sau, când boala s-a agravat atât de mult încât este insuportabilă pentru o singură persoană?», subliniază doctorul. Expertul recunoaște că este normal să simți vinovăție, dar că nu ar trebui să fie un obstacol în a cere ajutor. «Persoana dependentă va fi mai bine îngrijită în reședință dacă situația a avansat și există un burnout suplimentar», explică ea. «Este bine să relativizăm și să ne convingem că toți avem o limită a forțelor noastre. A te chinui pe tine însuți nu face decât să agraveze suferința îngrijitorului. Puteți consulta medicul de familie, dar cel mai bine este să vă informați despre reședințele care oferă îngrijiri de calitate și să duceți pacientul la una dintre ele. Acolo va exista personal specializat care îl va îngriji în cel mai bun mod posibil», comentează ea.

Strategii de prevenire și recuperare

În cazul în care ne aflăm la începutul unui diagnostic de dependență, și dacă vrem să evităm cât mai mult posibil burnout-ul, doctorul recomandă să ne informăm prin intermediul medicului de familie sau al asistenților sociali despre resursele existente în zona noastră și să punem în aplicare mecanisme pentru viitor. «Este ușor să ai energie la început și să crezi că poți face față la orice, dar situația se agravează de obicei cu timpul. Este important să nu te crezi invincibil în fața situației, ci realist, și să încerci să trasezi un plan astfel încât mai multe persoane să colaboreze la îngrijire prin rotație, deoarece este insuportabil pentru o singură persoană», recomandă ea.

În cazul în care îngrijitorul este deja epuizat, primul pas ar trebui să fie cererea de ajutor și, odată obținut, este recomandabil să se îndepărteze o perioadă de timp de îngrijire și să învețe să se deconecteze cât mai mult posibil. «Modul de a face acest lucru fără a abandona complet îngrijirea membrului familiei ar fi ceea ce specialiștii numesc «respiro familial», fie pentru că îl oferă în zona lor (centre speciale), fie pentru că reușesc să se organizeze cu restul familiei», afirmă doctorul. «Uneori, soluția este delegarea acestei îngrijiri intensive, fie prin sprijinul altor îngrijitori, fie prin reședințe pentru persoane în vârstă», susține ea.

Uneori, soluția este delegarea acestei îngrijiri intensive, fie prin sprijinul altor îngrijitori, fie prin reședințe pentru persoane în vârstă.Halfpoint Images (Getty Images)

Evident, în toată această problemă există o distorsiune economică. Burnout-ul îngrijitorului afectează mult mai mult persoanele care au resurse puține și nu își pot permite să acceseze reședințe pentru persoane în vârstă accesibile. Prin urmare, sprijinul guvernamental este esențial pentru abordarea problemei. Legea 39/2006, de exemplu, stabilește Sistemul pentru Autonomie și Îngrijire a Dependenței (SAAD) cu scopul de a reglementa condițiile de bază care garantează egalitatea în exercitarea dreptului la promovarea autonomiei personale și îngrijirea persoanelor aflate în situație de dependență. Cu toate acestea, criza economică din 2008 a limitat implementarea efectivă a acestei legi, transferând o mare parte din responsabilitatea îngrijirii familiilor. S-au făcut puține progrese de atunci.

După cum a subliniat Sandra Martínez Pizarro în articolul său Sindromul îngrijitorului epuizat, publicat în Revista Clinică de Medicină de Familie în 2020, pentru a atenua suprasolicitarea îngrijitorilor și a garanta o îngrijire adecvată a persoanelor dependente, este esențial ca autoritățile să crească resursele și să dezvolte politici sociale destinate îngrijirii populației îmbătrânite, consolidând atât îngrijirile formale, cât și cele informale. Este necesar să se extindă infrastructura publică prin crearea mai multor reședințe și centre de zi. De asemenea, este necesar să se promoveze cercetarea în noi instrumente și strategii eficiente pentru prevenirea și tratamentul sindromului îngrijitorului epuizat, asigurându-se că intervențiile se bazează pe cele mai actuale dovezi științifice. Și este crucial ca sistemul sanitar și serviciile sociale să lucreze în mod coordonat pentru a oferi un sprijin integral îngrijitorilor, recunoscând munca lor și oferindu-le resursele necesare pentru a-și îndeplini funcția fără a-și compromite propria sănătate și bunăstare.