Pe 1 iulie 2021, regulile baschetului mondial s-au schimbat odată cu introducerea acordurilor NIL (Nume, Imagine şi Asemănare). În acea zi, Statele Unite, după un deceniu de presiuni legale şi politice, au decretat că sportivii universitari pot beneficia economic prin vânzarea drepturilor asupra numelui, imaginii şi asemănării lor către mărci şi companii. Aceştia nu mai renunţau la aceste drepturi ca parte a termenilor de semnare a acordurilor de bursă. Cu alte cuvinte, o parte din „plăcinta” sportului universitar american, care generează miliarde de dolari anual, a fost oferită protagoniştilor, iar universităţile au primit argumentul perfect pentru a atrage talente din străinătate.

Această normă, însă, subminează investiţia în pepiniera baschetului european şi spaniol. Deja 20 de jucători spanioli concurează în acest sezon în diferite conferinţe NCAA, fără a mai menţiona alţi străini formaţi în academiile ACB. Fuga talentelor este continuă, aşa cum a explicat Kasparas Jakucionis în această vară, părăsind Barça pentru Universitatea din Illinois în căutarea visului american, un drum pe care îl ia în considerare şi noua perlă Dame Sarr. Acelaşi lucru îl va face în câteva luni şi Guillermo del Pino, format la Unicaja, plecând la Louisville.

O rută identică a urmat acum câţiva ani Álvaro Folgueiras, care nu a ascultat propunerea Unicaja de a face carieră acasă şi care acum câteva săptămâni a fost numit cel mai bun jucător al conferinţei sale din NCAA; sau Aday Mara, care a emigrat în 2023 de la Casademont Zaragoza la UCLA – un caz încă în aşteptarea unei soluţii judiciare, deoarece jucătorul avea un contract cu clubul. Conrad Martínez şi Iker Garmendia au părăsit Joventut, o altă mare pepinieră. Ei şi mulţi alţii sunt exemplul baschetului spaniol, care se fărâmiţează la bază în faţa puterii universitare americane şi a dolarilor săi.

Pe 28 februarie, la ultima reuniune a Cluburilor Basketball Champions League din Mies (Elveţia), sediul FIBA, Antonio López-Nieto, preşedintele Unicaja, a cerut cuvântul pentru a expune serios problema. Majoritatea cluburilor se alătură plângerii sale; subiectul este deja obişnuit în forumurile oficiale. În special, deoarece în baschet nu există drepturi de formare – lucru care există în fotbal, unde totul este controlat de FIFA – şi pentru că FIBA nu intervine în transferurile către Statele Unite (NBA şi Universităţi). „Nu este posibil ca tineri de 16-17 ani să plece fără să primim nimic în schimb. Ar trebui să ajungem la un punct în care transferurile să ne ofere o compensaţie minimă garantată”, susţine Josep Cubells, vicepreşedinte al Barça.

„Suntem neprotejaţi. Există o gaură în ecosistemul baschetului mondial, una care absoarbe talente şi care lasă restul lumii în totală neputinţă”, afirmă José Antonio Artigas, director general al Casademont Zaragoza. Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi Jordi Martín, director sportiv la Joventut – „Este un subiect care mă frustrează enorm, pentru că FIBA ar trebui să reglementeze şi să protejeze fabricile de jucători şi cluburile care investesc în tineret”, se plânge acesta – şi José Asensio, director general de brand şi relaţii instituţionale la Estudiantes, care semnalează vidul legislativ după ce, acum câţiva ani, s-au eliminat drepturile de formare pentru ca minorii sub 16 ani să se poată muta liber unde doreşte familia. „Acest lucru nu este discutabil. Dar problema apare de la 16 ani în sus, pentru că la această vârstă poţi fi deja profesionist”, subliniază el.

Baschetbaliştii văd în Statele Unite o oportunitate economică, iar cluburile înţeleg că ar trebui să primească o recompensă pentru timpul şi banii investiţi în jucător. Dar este complicat, deoarece nu se poate crea un cadru normativ între FIBA şi piaţa americană. „Ar trebui să existe un acord între ele, plus Euroliga. Dar nu numai atât, ci şi Consiliul Superior al Sportului (CSD) ar trebui să se implice şi să protejeze şi să sprijine pepiniera cluburilor noastre”, spune Cubells. Iar López-Nieto dă ca exemplu norma aplicată de NBA G League (liga minoră de dezvoltare promovată şi organizată de NBA), deoarece pentru a transfera un jucător din acea competiţie, înainte de a negocia cu echipa respectivă, trebuie plătită iniţial ligii suma de 50.000 de euro.

Confruntate cu acest fenomen de care nu se pot proteja, cluburile studiază deja cum să îşi revizuiască modelele de academie. Să le schimbe sau să le regândească. „Modelul actual are ca obiectiv formarea tinerilor pentru echipa de seniori, dar dacă apare un terţ care nu respectă condiţiile nici contractele…”, sugerează Asensio. O conjunctură care afectează Joventut, care a vândut un jucător tânăr unei alte echipe sub egida FIBA pentru a echilibra conturile. „Dar asta nu ne scoate din sărăcie şi pierdem un înlocuitor pentru prima echipă. Ne gândim să închidem modelul de formare al Joventut. Nu este rentabil”, conchide Martí.

Aceeaşi opinie există şi la Barça, unde există îngrijorări că Sarr va urma acelaşi drum spre Statele Unite. „Poate de acum înainte vom miza mai mult pe oamenii din Catalonia, care vor să reuşească la Barça şi care nu văd clubul ca pe o trambulină”, rezumă Cubells. La Unicaja nu sunt la fel de drastici, deşi analizează situaţia. „Nu vom renunţa la pepinieră pentru că este identitatea noastră. Dar poate în loc de cluburi de formare vom deveni academii, unde tinerii plătesc o taxă, pentru a rentabiliza investiţia”, spune López-Nieto. „La Casademont Zaragoza vom reevalua. Dar aşteptăm să vedem dacă se reglementează”, adaugă Artigas.

Deocamdată, singura măsură împotriva neajutorării în faţa plecării acestor jucători care au plecat „să facă Americile” este că cluburile mamă au dreptul de a-i reîncorpora în echipă în cazul în care aceştia ar dori să joace din nou în ACB. Însă nu şi dacă pleacă în altă ligă sau în NBA. O măsură nesemnificativă şi o opţiune îndepărtată care nu satisface cluburile europene în bătălia lor împotriva baschetului nord-american.