Miguel Indurain & Guvernul Navarei

Miguel Indurain, un ciclist din Olimp, se manifestă în carne și oase în piața Primăriei din Pamplona și, printr-o frază, lansează o campanie de publicitate gratuită pentru Guvernul Navarei, care, spune el, este «un paradis pentru mersul cu bicicleta». María Chivite, autoritatea supremă forală, nu are nevoie să contracteze pagini în ziare sau spoturi la radio, sau să organizeze un concurs public între influenceri sau tiktokeri, deoarece Indurain este acolo, divin și uman în același timp, pentru a promova traseele cicliste de la Baztan la Ribera; de la Roncal la Tierra Estella. El vorbește despre cicliștii pe care îi vede trecând pe drumul spre Lodosa, unde ultimul kilometru din cei 157,5 ai traseului începe pe podul peste Ebro, cu un debit mare și tulbure, dar domol, într-o zi de primăvară, nici rece, nici caldă. «Dacă nu au vânt, vor putea pedala bine și se vor bucura de bicicletă», comentează el, deși știe deja că profesioniștii suferă întotdeauna și trebuie să își gestioneze suferința. Câștigă cel care suportă mai bine durerea, cu excepția lui Pogacar, care pare să se bucure cu cât suferă mai mult rivalii săi, sau Indurain din vremurile sale bune, uman și divin; extraterestru, așa cum l-a numit Laurent Fignon și a replicat coperta L’Equipe după o demonstrație la Bergerac.

Miguel suferea și el, desigur, deși ascundea mai bine decât ceilalți, până când a încetat să o mai facă la Les Arcs. Așa cum sufereau pe drumul care taie ca un cuțit câmpurile de ardei Piquillo, cei cinci cicliști care, de la început până aproape de sfârșit, au visat la o ispravă. Un austriac, Bayer, și patru spanioli: Isasa, Arriolabengoa, Fernández și Uriarte. Dar acel «aproape» este întotdeauna de prisos, și când picioarele îi dureau deja foarte tare și plutonul se apropia, au decis să mai sufere puțin, să suporte cumva acea durere în mușchi, inundați de acid lactic, când au observat de aproape că nimeni nu se punea de acord în acea armată a lui Pancho Villa, care este ceea ce pare un pluton în care se amestecă interesele și uniformele.

FIRST WIN IN THE ITZULIA @CalebEwan @INEOSGrenadiers @bancosabadell #Itzulia2025 pic.twitter.com/LDsG8ci0R4— Itzulia Basque Country (@ehitzulia) April 8, 2025

Și printre ei, Xabier Isasa, din Guipuzcoa, Urretxu, 23 de ani și concurent al Euskaltel, a fost cel care a decis să sufere mai mult și să își epuizeze la maximum opțiunile, chiar când în spate, o căzătură perturba ordinea dezordonată a grupului. «Din fericire, morții erau de liga a treia». Se spune că fraza a fost scrisă într-un ziar din Barcelona, în cronica care relata un accident de tren în care au murit douăzeci de persoane. S-ar putea să fie o legendă urbană, deoarece și în Regatul Unit circulă o versiune engleză a acestei fraze. Posibil, nu a fost scrisă niciodată așa, deși cine știe. Și totuși, în lumea ciclismului nu este neobișnuit să o faci, deși nu se folosește fraza în cauză. Este suficient să vezi orice cădere în cursă, orice tamponare, și cum toți fanii și mai ales jurnaliștii, scormonesc printre victime pentru a găsi pe vreunul dintre favoriți. Și toți răsuflă ușurați dacă printre cei care își freacă fundul, își susțin clavicula sau încearcă să descurce bicicleta din grămada de mașini transformate în coșul cu oferte al unui outlet, nu apare nicio față cunoscută însângerată, sau un număr de concurs care se termină cu unu, numărul care identifică liderii. Și dacă există vreunul, să nu fie de la una dintre echipele importante.

Este o reacție foarte umană să uiți de ceilalți, figuranții din pluton, care par să fie acolo doar pentru a face figurație și nu, așa cum se întâmplă aproape întotdeauna, pentru a face munca pe care le-a încredințat-o directorul lor. Și nu este corect, pentru că acești cicliști au și ei părinți — și mai ales mame —, cărora li se strânge inima când își văd rudele dragi rostogolindu-se pe asfalt. Sunt riscuri ale meseriei, se știe, dar anonimii de pe șosea par uneori sportivi de unică folosință.

Dar nici căzătura nu a perturbat acțiunea implacabilă a plutonului, care l-a prins pe Isasa la doi kilometri. «Ar fi trebuit să încerc mai devreme, am greșit, aveam picioare», a comentat el mai târziu. Dar deja prins, în curba de pe Ebro, Ineos al lui Caleb Ewan, favoritul de la start, avea deja situația sub control. Singurul sprinter pur din pluton nu a dat greș în singura sosire a Itzulia care i se potrivea. «Am avut multă presiune pentru că toată lumea mă indica drept învingător, dar am depășit-o».

Max Schachmann, cu ceva probleme, își păstrează tricoul galben, deși a fost prins de tăietura căzăturii, când plutonul, în propriile sale cuvinte, a făcut mașina de spălat.