Există o lume și vise dincolo de echipe precum Movistar

Există o lume și vise dincolo de echipe precum Movistar, finanțate de companii gigantice și de finanțatori precum Idan Ofer, care gestionează fonduri de capital de risc, sau ca Visma, mândria eficienței corporative olandeze, dependentă de voința volatilă a sponsorilor cu obiective pe termen scurt. În aceeași Olandă, de exemplu, țara unde sunt mai multe biciclete decât locuitori și peste 60.000 de kilometri de piste de biciclete, și unde duminică se desfășoară Amstel Gold Race, marea clasică a Olandei pentru lume, care face realitate utopia, atât de olandeză, de a desena un traseu de 256 de kilometri cu 34 de dealuri de diverse dificultăți și lungimi într-o zonă de doar 300 de kilometri pătrați, o bucățică din provincia Limburg, capitala Maastricht, linia de sosire la doi kilometri sub Cauberg, al 34-lea deal la ieșirea din Valkenburgo. Înainte, formidabilul Eyserbos (al 28-lea) și teribilul 22% al Keutenberg (al 30-lea) vor fi decimat deja cursa. Un ring, doi pugiliști, inevitabilul Tadej Pogacar, care își continuă campania de clasice, și Remco Evenepoel, un rival clasic, care, ca toți monștrii cicliști ai generației pandemice și a demonstrat în Vinerea Mare învingându-l pe Wout van Aert în Flecha de Brabante, prima sa competiție în șase luni, știe doar să câștige. Adio, pavate, dealuri pietruite din Flandra teribile; bine ați venit dealurile Ardenilor valoni.

Thijs Zonneveld este un jurnalist olandez care tresare când bea sucul dintr-un borcan de castraveți murați pentru a explica de ce crede Tadej Pogacar că îi va vindeca crampele la picioare când îl vede ieșind din pădurea Arenberg în spatele lui Mathieu van der Poel, încearcă să construiască un Alpe d’Huez din beton și nisip în mijlocul unei câmpii, doar orizont, bătută de vânturile Mării Nordului într-o țară în care cel mai înalt munte, Vaalserberg, atinge 321 de metri și se încăpățânează să finanțeze echipa de ciclism pe care o conduce, BEAT, cu cotizațiile membrilor, ca și cum ar fi un club de fotbal. Comuniunea imposibilă a simțului practic și a utopiei poetice pe care o întruchipează, și mai mult, Bas Tietema, fost ciclist olandez de 30 de ani, care cu patru prieteni filmează de ani de zile videoclipuri amuzante cu vizitele lor ca fani pe marginea Turului Franței, unde organizează provocări stupide și foarte amuzante, cum ar fi un concurs de “wheelies” în grupeto în Pirinei, livrare de pizza către cicliști sau bere la curba Alpe d’Huez, și are un public atât de mare pe YouTube, sute de mii de nebuni zăpăciți și foarte serioși, ca și ei, încât au transformat-o în baza pe care cresc Rockets, așa se numește oficial echipa Unibet Tietema, primul ProTeam cu club de fani încorporat, și umplu autobuze pentru a-și aplauda băieții de pe margine, ușor de distins prin tricoul lor albastru pastel cu accente galbene, roșii și portocalii care îi fac să arate ca niște rachete, tocmai, înghețate populare pe băț în formă de rachetă. Acum o săptămână a alergat prima sa Paris-Roubaix și va reveni duminică la o cursă din WorldTour, la Amstel Gold Race.

Terminat meciul său în trei runde cu Van der Poel, care se retrage să se odihnească — două pentru olandez, San Remo și Roubaix, una pentru sloven, De Ronde —, împotriva lui Pogacar se ridică un nou adversar, dublul campion olimpic Remco Evenepoel, care se întoarce. Duelurile slovenului, de 27 de ani, cu vedeta belgiană, cu un an și jumătate mai tânără, se extind dincolo de clasice și ajung până la Tur (al treilea Evenepoel anul trecut), dar își găsesc în Ardeni și în clasicele montane italiene de toamnă terenul natural de exprimare. Locul ideal, dealurile de la Liège-Bastogne-Liège, al patrulea Monument al anului, curios, nu l-a găzduit niciodată, chiar dacă au câștigat de două ori fiecare acolo. În anii în care a câștigat Pogacar (2021 și 2024), Evenepoel nu a participat din cauza căderilor în cursele anterioare; în cei în care a câștigat belgianul (2022 și 2023), slovenul nu a fost: în 2023 a căzut și și-a rupt încheietura mâinii, iar în 2022 nu a alergat pentru că socrul său murise cu câteva zile înainte. Cu excepția Campionatului Mondial din 2022 (primul Evenepoel în Australia, al 19-lea Pogacar), cele mai mari succese ale belgianului (inclusiv cele două victorii, contratimp și linie prin dealurile Montmartre din Paris 24) au avut loc în absența celui mai bun ciclist din lume, care l-a dominat, pe el și pe toți ceilalți, cu o superioritate extraordinară în ultimele trei întâlniri, la Campionatele Mondiale din Zürich și Emilia și Lombardia, în Italia. Tocmai când 1-2 pe malul lacului Como, pe 12 octombrie anul trecut, acum jumătate de an, a fost ultima zi de competiție a lui Evenepoel, de 25 de ani, înainte de revenirea sa triumfătoare în Vinerea Mare în Flecha de Brabante, și pentru a explica absența sa, fenomenalul belgian care știe doar să câștige ca Pogacar, cu atacuri solitare îndepărtate — sau puțin însoțite: sprintul în doi cu Van Aert în Brabante a venit după un atac la 50 de kilometri —, trebuie doar să-și dea jos mâneca unui tricou și să arate o cicatrice pe umăr, ca soldatul mândru de rănile sale de război.

Patru dintre cele șase luni le-a petrecut în recuperare și reabilitare după ce s-a izbit în timpul unui antrenament la începutul lunii decembrie de ușa unei furgonete poștale parcate pe care un poștaș a deschis-o pe neașteptate când Evenepoel trecea pe o stradă din Oetingen, nu departe de Bruxelles. “Leziunile au fost destul de grave”, explică joi, în teleconferință, Remco, mustață crescândă, puțin mai mult decât o potecă de furnici sub nasul său, amintire a ultimelor sale zile de antrenament în Sierra Nevada. “Operația la umăr a fost destul de complicată, deoarece șocul a distrus mușchi și ligamente. A fost a doua oară la același umăr în șase luni, așa că a trebuit să mă îndoiesc, va mai fi bine umărul? Va mai funcționa? Și, în plus, a fost afectat și un nerv care încă nu s-a vindecat, așa că o parte a mușchiului umărului nu funcționează deloc. Dacă aș fi jucător de tenis, volei sau baschet, cariera mea s-ar fi terminat. Din fericire, sunt ciclist”. Amstel va fi a doua zi de competiție a unui ciclist care speră doar să fie “aproape de 100%” peste opt zile la Liège. “Nu sunt în cea mai bună formă, dar tot sunt într-o formă bună și totuși”, reflectă capul care se acoperă cu o cască aurie de campion olimpic și conduce niște picioare care pedalează pe o Specialized aurie, asortată, “dacă nu aș crede că pot câștiga în fața lui Pogacar, care este în forma vieții lui, nu aș lua startul. Dacă am picioare bune, de ce nu?” Și dacă, la mijlocul cursei, Pogacar ia o înghițitură și tresare la oțetul de murat castraveți, o băutură ale cărei efecte benefice împotriva crampelor nu au fost dovedite, dar, așa e moda, se folosește, tânărul belgian va face același lucru cu sticluța lui de cetonă, care arde atâtea grăsimi și tonifică atât de mult, sau așa spune moda.