Cu cât este mai mare meciul, cu atât mai ascuțite sunt gesturile sale, cu atât mai decisive intervențiile sale. Deși limbajul corpului său transmite seninătate, capul acesta este plin de ambiție.

Să începem prin a exclude ipotezele: cu siguranță, cariera de fotbalist nu se învață la universitate. Nici experiența nu este indispensabilă pentru a absolvi ca star, iar ego-ul nu este atât de periculos pe cât credeam. Nu vorbesc despre întreaga comunitate fotbalistică, ci despre cineva anume: incomparabilul Lamine Yamal. Un jucător care face lucruri de oameni mari fiind copil, care sfidează presiunea ca și cum ar fi o joacă și care joacă ca și cum ar glumi.

Sunt de-ajuns degetele de la o mână pentru a-i aminti pe starurile care, fiind abia adolescenți, au strălucit atât de mult în 150 de ani de fotbal. Pentru a ridica garda, voi spune că unele au fost fugace. Acest nou exemplar nu pare așa.

Este imprevizibil, electric și flexibil ca un șarpe, cu un corp aproape lichid pentru a putea trece prin spații care nu existau înainte ca el să le creeze cu o mișcare de inducere în eroare, cu o pauză… Impresia este că nu traversează găurile, ci alunecă prin ele. Pe lângă inventarea spațiilor, el poate încetini sau accelera după bunul plac. Când rivalul înțelege capcana în care a căzut, este deja prea târziu și trebuie să se consoleze, urmărindu-l din spate. Lamine nu a spus nici măcar „adio”.

Când credem că înțelegem ce s-a întâmplat, începe ceva nou, la antipodul subtilității anterioare, o lovitură uscată și curată care caută și găsește bara cea mai îndepărtată de portar. Numai că acum nu se mai numește bară, ci plasă. Copilul care dansa cu mingea și care tocmai a fost lovit, nu are ce pierde. Pentru că există o a treia opțiune: să ofere o pasă incredibilă. Dacă jocul cere dribling, el driblează; dacă cere șut, el trage; dacă cere pasă, el pasează. O logică zdrobitoare, dar pe care doar el o înțelege. Talentul său este înțelegerea spațială, anticipație, ghicire. O coordonare instantanee în care mintea și corpul sunt una și aceeași și se înțeleg la viteza unui reflex. El nu înfrumusețează și nu forțează nimic, primește mingea și, dacă nu-i place ce vede, o dă înapoi, de parcă timpul de a da sau de a marca un gol ar fi din belșug. Nu joacă niciodată exagerat, cu excepția frizeriei, unde vom ajunge.

A fost nevoie să câștige la loteria genetică și apoi să cultive acest avantaj exagerat într-un context social care necesită curaj și viclenie pentru a supraviețui. Sistemul nervos infantil l-a ajustat, acceptând provocări feroce pe scene unde respectul trebuie câștigat. Joacă cu nerușinarea celui care a trebuit să-și pună corpul în viață. Mingea la picior, capul sus, lipsă de respect față de stema rivală, de prestigiul marcatorului, de greutatea scenei. În asta este mai mult cartier decât Masia. Este un animal la fel de amfibiu ca Messi. Ambii sunt stradă și școală.

Primește mingea de parcă nu ar fi o mulțime care așteaptă totul de la el, de parcă mingea ar ajunge la colțul casei sale sau în pauza de la școală. Atunci se gândește înainte, citește bine și execută curat.

Corpul său este un cititor sensibil al contextului, iar tehnica sa, un alfabet care descifrează limbajul fotbalului. Jocul său ne vorbește mai presus de orice despre viteză, care nu este doar o chestiune de picioare. Accelerează cu picioarele, da, dar și cu talia, cu imaginația, cu precizia tehnică. Chiar și frâna o transformă în viteză pentru că o folosește pentru a elimina un rival.

Cu cât este mai mare meciul, cu atât mai ascuțite sunt gesturile sale, cu atât mai decisive sunt intervențiile sale. Deși limbajul corpului său transmite seninătate, capul acesta este plin de ambiție.

Ajungem la părul galben, care nu este o alegere estetică, ci o declarație. El spune: „V-ați așteptat să mă ascund? Ei bine, nu, eu sunt cel cu părul galben și nu mă tem”. Există un punct necesar de aroganță la cineva care trebuie să sfideze un public. Cum ajungi să fii cel mai bun fără să te simți cel mai bun? Părul galben și aura pe care o emană sunt materiale pentru a-și construi identitatea. A înțeles că a te diferenția este o parte importantă a spectacolului și că spectacolul este deja o parte importantă a acestui joc. Copilul este, de asemenea, gata să fie protagonist.

Nu are încă idee despre asta. A accepta excepționalul ca normal, a atinge cerul fără a-ți lua picioarele de pe pământ, a-ți fi mângâiat ego-ul în fiecare zi cu articole imprudente ca acesta. Voi fi responsabil și voi reduce tonul. Are potențial, dar pentru a fi Messi, care este modelul său generațional, trebuie să treacă prin Messi cu 91 de goluri într-un an, peste 800 de goluri dacă privim pe termen lung, de la condiția sa de extremă, de fals număr nouă, de strateg, de înțelepciunea sa de a influența până a transforma o echipă în campioană mondială mergând pe jos. Dar înainte de a deveni noul Messi, copiii vor deja să fie noul Lamine.

O chestiune de carismă. #LamineYamal #fotbal #nouaStea #sport #Yamal