Hugo Orlando Gatti, «El Loco», a murit duminică, la Buenos Aires

Hugo Orlando Gatti, «El Loco», a murit duminică, la Buenos Aires, la vârsta de 80 de ani. Era internat de două luni într-un spital public din capitala argentiniană din cauza unei operații de șold care s-a complicat și a dus la pneumonie. Moartea sa este și moartea unui stil. Cu părul său lung, pe care îl strângea cu o bentiță, cu corpul său slab și dezordonat și cu un stil îndrăzneț și adesea temerar, fiecare apariție a lui «El Loco» era un spectacol care aducea bucurie tribunelor. Când s-a retras, la 44 de ani, deținea recordul de meciuri jucate în prima divizie argentiniană, cu 765, și de penalty-uri apărate, cu 26, cel mai memorabil fiind cel din 1977, când i-a deviat lovitura lui Vanderlei, de la Cruzeiro, oferind astfel lui Boca Juniors prima sa Copa Libertadores. În ultimii ani a locuit în Spania, dar se întorcea adesea la Buenos Aires pentru că, spunea el, ura frigul și se refugia în vara australă.

Gatti a îndepărtat solemnitatea postului de portar într-o epocă în care, cel puțin în Argentina, modelul de urmat era cel al lui Amadeo Carrizo, care i-a fost și maestru. «El Loco» a jucat la Atlanta, River, Gimnasia y Esgrima La Plata și Unión de Santa Fe, până când a ajuns la Boca și cariera sa a decolat. Cu trupa galbenă a câștigat bicampionatul în 1976, două Libertadores și o Cupă Intercontinental împotriva Borussia Monchengladbach. Hugo Gatti participă ca invitat la televiziunea spaniolă. Când era deja un idol fără rivali la Boca, César Luis Menotti l-a convocat la echipa națională argentiniană cu puțin timp înainte de Cupa Mondială din 1978. După o victorie memorabilă într-un amical împotriva Uniunii Sovietice, Gatti a câștigat porecla de «Leul din Kiev». Din nefericire, o accidentare la genunchi l-a lăsat în afara echipei care avea să devină campioană mondială. Postul său a fost ocupat de Osvaldo Pato Fillol, care duminică și-a luat rămas bun de la el cu «o îmbrățișare eternă de la poartă la poartă» de pe rețelele sale sociale. Până la revedere, dragă Hugo. Astăzi ne-a părăsit un adevărat mare al porții argentiniene și sud-americane. Veșnic în inima mea și în cea a întregii familii Fillol. Multă putere fiilor săi, Lucas și Federico, și restului familiei. Îmbrățișare eternă de la stâlp la stâlp, prietene și coleg.

Fillol, la River, și Gatti, la Boca, au reprezentat în anii șaptezeci și optzeci două moduri antagonice de a înțelege fotbalul în Argentina. Primul era serios, metodic și un atlet complet. Al doilea era excentric și neînfricat, purta haine extravagante și era un provocator în interiorul și în afara terenului. Bravada sa cea mai memorabilă a fost împotriva lui Diego Armando Maradona, pe 31 octombrie 1980. Înainte de un meci împotriva lui Argentinos Juniors, a prezis că Maradona nu va fi niciodată o mare vedetă pentru că nu va putea «să-și controleze tendința de a fi un grăsuț». Diego i-a dat în acel meci patru goluri și problema a fost închisă.

Hugo Gatti apără un penalty în fața lui Cruzeiro și oferă lui Boca Juniors prima sa Copa Libertadores, pe 14 septembrie 1977. Eduardo Di Baia (AP) Patruzeci de ani mai târziu, «El Loco» a recidivat, de data aceasta de la Madrid și împotriva lui Lionel Messi. Gatti se bucura să meargă împotriva curentului și, ca panelist al Chiringuito de Jugones, talk-show-ul sportiv al lui Josep Pedrerol, și-a apărat predilecția pentru Cristiano Ronaldo. Pentru a-și completa erezia față de argentinian, după cucerirea Cupei Mondiale din Qatar obișnuia să spună că Messi a făcut puțin sau nimic pe teren. «Di María a făcut mai mult decât el», repeta el, sigur de impactul mediatic al opiniilor sale.

Viața lui Gatti este o listă lungă de anecdote. A jucat două meciuri amicale ca atacant al lui Boca, cu strigătul «permisiunea să joace maestrul». Nu ascundea că înainte de a călca pe gazon bea «două pahare de vin» pentru a menține, spunea el, «swing-ul» și «a pierde frica» pe care o simțea în fața evenimentelor mari. Când lua mingea sub cele trei bare, tribunele paralizau așteptând vreo nebunie. Preferă să apere departe de poartă și îi plăcea să iasă jucând, o strategie adesea reușită, dar atât de riscantă încât l-a făcut să comită greșeli grave. Una dintre ele l-a costat cariera. Pe 11 septembrie 1988, Boca a jucat ca gazdă prima etapă împotriva lui Deportivo Armenio. Gatti a ieșit în afara careului pentru a-l opri pe atacant, a greșit și meciul s-a terminat 0-1. În timpul săptămânii, antrenorul José Pastoriza i-a spus că Navarro Montoya îi va lua locul în meciul următor, împotriva lui River Plate. «El Loco» s-a înșelat crezând că decizia lui Pastoriza a fost doar o pedeapsă pentru îndrăzneala sa: nu a mai jucat niciodată. Avea 44 de ani și a plecat de la Boca așteptând în zadar oferta unei echipe mari. A trebuit să aștepte zece ani, până în 1988, pentru ca Boca să-i organizeze un meci de adio pe La Bombonera, stadionul mitic care îl transformase în legendă.