Christian Prudhomme (Paris, 1960) a devenit jurnalist pentru a putea face parte din Turul Franței, iar acum, ca director al Turului, omul care ia deciziile, rămâne copilul care, după absolvirea liceului, a plecat la Lille să studieze jurnalismul, purtând încă în suflet imaginile pasiunii sale – ciclismul fiind o pasiune din copilărie care nu se stinge niciodată. Imagini cu Luis Ocaña, Eddy Merckx, Roger de Vlaeminck… „Ori de câte ori vin la Lille și cobor din tren, mă revăd acum aproximativ patruzeci de ani, ajungând la școala de jurnalism și spunându-mi: vreau să fiu jurnalist, sper să fie adevărat”, spune el.

S-a întors la Lille pentru a apăsa butonul gigantic care pornește numărătoarea inversă a celor 100 de zile rămase până când Turul său va pleca din Lille. Când vorbește cu jurnaliștii, uită de rolul de conducător rece, cel care nu cunoaște compasiunea și menține, în numele companiei care îl plătește, ASO, un conflict intens cu Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) și conglomeratul One Cycling pentru controlul ciclismului mondial, precum și cu echipele, cărora le neagă dreptul de a primi o parte din profiturile generate pentru organizatori. Revine la copilul care, gândindu-se la Tadej Pogacar, vorbește mereu despre Eddy Merckx.

Ca și cum sclipirea copilăriei ar ierta totul, vorbește despre Paris-Roubaix, desigur, și cuvintele i se încurcă de atâta viteză, iar ochii îi strălucesc de emoție. „Nu-mi plac oamenii fără memorie. Nu am încredere în ei”, avertizează el înainte de exercițiul de memorie istorică, de coborâre la rădăcini, la care îl obligă entuziasmul provocat de vestea că Tadej Pogacar, câștigătorul Turului Franței, va concura în Paris-Roubaix, cursă organizată tot de ASO, și o va face pentru a câștiga.

„Va fi minunat să-l vedem pe câștigătorul ultimului Tur la startul Paris-Roubaix. Îmi amintesc că acum aproximativ zece ani eram încântați să-l avem pe Bradley Wiggins la start. A câștigat Turul în 2012 și a terminat Paris-Roubaix pe locul nouă, dar acum suntem într-o altă ligă. Suntem chiar mai sus pe scară, pentru că Pogacar va fi la start, dar va fi la start pentru a câștiga. Va fi o provocare”, spune el. „Sincer, nu credeam că va veni, dar suntem încântați să-l vedem, mai ales după un Milano-San Remo antologic, în care am văzut trei campioni imenși luptând pentru victorie. Va fi lupta șefilor, o luptă la vârf. Mathieu van der Poel, câștigător în ultimii doi ani, rămâne favoritul pentru Paris-Roubaix, desigur, dar vom avea parte de o luptă infernală. Pogacar îndrăznește totul și împotriva tuturor”.

Pogacar îl emoționează pe Prudhomme, așa cum o făceau eroii săi din copilărie, nu doar prin clasa, forța și superioritatea sa, ci și pentru că este un adevărat ciclist, capabil să se descurce pe toate terenurile: pe Strade Bianche, pe pavé, așa cum l-a văzut în Turul din 2022, pe drumurile albe din Turul de la Troyes anul trecut. „L-am văzut pe Pogacar pe pavate în 2022, în etapa de la Arenberg a Turului Franței. Cum a pus plutonul în linie și a evadat. Ce impresie! Este capabil de orice pe bicicletă, este incredibil de abil”, spune directorul Turului, care a transformat startul cursei sale dintr-un oraș francez într-o excepție. Dacă în 2022 „la grande boucle” a pornit din Copenhaga, în 2023 din Bilbao și în 2024 din Florența, după Lille, va pleca din Barcelona în 2026 și din Glasgow în 2027.

„Dar ceea ce îmi place cu adevărat la Pogacar este să regăsesc ceea ce am cunoscut în copilărie, să văd din nou un Eddy Merckx care lupta pentru a câștiga, și câștiga, toate cursele de la începutul până la sfârșitul sezonului. Un campion al lunii iulie și al întregului an. Este pur și simplu formidabil. Iar căutarea sa a celor cinci Monumente, performanță reușită doar de Merckx, De Vlaeminck și Van Looy… Dacă va reuși, va fi excepțional. Dar faptul că, în plus, disprețuiește riscurile potențiale ale clasicelor, unde se poate accidenta, și totuși vrea să câștige Turul, asta este unic”.

După această declarație plină de admirație, Prudhomme pare să se simtă întărit. Ca și cum dragostea sa sentimentală pentru obiectul afacerii sale ar fi un alibi moral care amplifică ziua următoare, la ceremonia dictării: adună o sută de copii selectați din școlile orașului și, ca un profesor de limbă, îi supune unui exercițiu de dictare cu un articol despre Tur publicat în L’Équipe. Copiii se străduiesc, politicienii și prefectul poliției care îl însoțesc își folosesc autoritatea pentru a cere textul și a-l copia fără rușine. Mesajul: Turul este Franța, inima sa. Cine va îndrăzni să-l provoace?

Luni viitoare, Consiliul UCI va vota în favoarea cererii organizatorilor de a adăuga încă o echipă, ajungând la 23, participante în cele trei Mari Tururi: Giro, Turul Franței și Vuelta, ultima fiind de asemenea proprietatea ASO. „Facem asta pentru a proteja și salvgarda echipele naționale de divizia a doua”, spune el, amintind că organizatorii sunt obligați să invite cele 18 echipe WorldTour și cele mai bune două echipe din divizia a doua, ceea ce le-ar permite, în formatul de 22, să invite doar două echipe suplimentare. Cicliștii sunt și ei de acord, la fel și majoritatea echipelor. Nu susțin această modificare, din motive diverse, echipele Visma, UAE și Lotto.

La umbra federației internaționale și sprijinit de Richard Plugge, șeful vizionar al echipei Visma, care militează pentru o nouă structură organizatorică a ciclismului și o împărțire mai echitabilă a profiturilor, se mișcă One Cycling, finanțat de fondul suveran saudit, o sursă economică aparent fără fund, care și-a anunțat deja intenția de a prelua Giro d'Italia și alte curse organizate de RCS, cum ar fi Milano-San Remo, Tirreno-Adriatico și Il Lombardia. Un gigant pregătit pentru o confruntare cu șeful dintotdeauna, Turul tuturor francezilor și al inimii lui Prudhomme.