Samaranch, înaintea votului CIO: "Nu, nu cred că sunt favorit"

Samaranch, înaintea votului CIO: "Nu, nu cred că sunt favorit"

În câteva cuvinte

Juan Antonio Samaranch Jr. candidează la președinția CIO, promițând o mai mare democratizare a organizației. Alegerile sunt complexe, cu multiple runde de vot și strategii politice. Samaranch subliniază importanța experienței sale multiculturale și se concentrează pe viitor, evitând comparațiile cu tatăl său. Miza alegerilor este viitorul mișcării olimpice, iar candidații reprezintă viziuni diferite asupra modului în care ar trebui condusă organizația.


Lumea sângerează; Benjamin Netanyahu continuă să ucidă copii; Trump și Putin împart Ucraina; Europa se destramă; tinerii lumii se mobilizează, iar într-o stațiune grecească, la ora 10:30, Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO), una dintre marile puteri universale, supune votului consiliului său singurul subiect de pe ordinea de zi: "Facem o pauză de cafea de o jumătate de oră acum sau sărim peste ea și facem direct la ora 11 pauza de prânz de două ore?".

Celelalte rapoarte prezentate de membri sunt aprobate în tăcere, cu aplauze scurte, după ce Bach le-a relatat și lăudat, așa cum face un profesor bătrân cu examenele elevilor săi într-o clasă apăsătoare. Și, tocmai, greutatea excesivă a președintelui în raport cu adunarea sa – cei 109 membri rămași ai clubului, prinți și prințese încoronate, CEO ai marilor companii, politicieni importanți, proprietari milionari, foști sportivi admirați, membri venerabili – este una dintre constantele mișcării olimpice pe care cei șapte candidați la succesiunea lui Bach, care părăsește conducerea după 12 ani, promit să o schimbe: toată puterea pentru adunare.

După mustrări, câteva lovituri pe terenul de golf al complexului, proiectat de José María Olazábal pe dunele liniștite ale Mării Ionice, sau o simulare a forțelor aflate în dispută în alegeri, recreând cu machete pe plaja vecină bătălia de la Navarino, în care, acum 200 de ani, flotele aliate ale Franței, Rusiei și Regatului Unit au învins alianța turco-egipteană care punea în pericol independența Greciei.

La masa prezidențială, în dreapta părintelui Bach, spaniolul Juan Antonio Samaranch, vicepreședinte în prezent și unul dintre candidații cel mai bine plasați în pariuri în vederea votului de joi, începând cu ora 15:00. Tăcut în sinod, Samaranch nu poate fi mai mult de acord cu necesitatea unei democrații interne mai mari a unui organism uneori mai preocupat de propria supraviețuire decât de misiunea sa. "Dacă ajung să fiu personalist, să mă anunțați, pentru că sunt convins că rolul următorului președinte trebuie să fie un rol de coordonator general, coordonând mulți membri ai Comitetului Olimpic care au abilități și cunoștințe enorme, enorme", promite Samaranch. "CIO este prea mare pentru o singură persoană; trebuie să fie o muncă, fără îndoială, colectivă".

Sub pretextul eliminării corupției și mitei, Bach a privat adunarea de unul dintre drepturile sale sacre, alegerea dintre toți a orașelor care vor găzdui Jocurile Olimpice. Votul a fost înlocuit cu aprobarea propunerii prezidențiale, care selectează un oraș cu un grup de lucru format din prieteni, o procedură inversă celei obișnuite. Și în cea de-a 144-a Sesiune, ultima pe care o prezidează, Bach, în vârstă de 71 de ani și președinte până la 23 iunie, își laudă fără rușine munca, succesul Agendei sale 2020: echipa de refugiați, paritatea de gen atinsă în sfârșit la Paris, supraviețuirea în timpul pandemiei cu Jocurile de la Tokyo amânate cu un an și desfășurate cu porțile închise, dar nu suspendate, navigarea complicată a conflictului Rusia-Ucraina, introducerea în program a sporturilor stradale și juvenile, eSports și, bineînțeles, caracterul magic care transcende realitatea gri, adunarea generală a umanității, pe care au reprezentat-o Jocurile de la Paris. "Și am făcut totul împreună", își încheie discursul de rămas bun. Politicos, fără mare entuziasm, elevii aplaudă și laudă, în discursurile ulterioare, "leadershipul vizionar" al președintelui care pleacă. Și, pentru că nu vor să plece, îl numesc președinte de onoare pe viață. "Fie ca spiritul zeilor olimpici să te călăuzească", îi doresc. Toți în picioare și aplauze puternice pentru o recunoaștere pe care au primit-o în mod obișnuit toți președinții la plecare și pe care Pau Gasol, în numele comisiei sportivilor, o ratifică ascultător în mijlocul unei salve de panegirice din partea a o jumătate de duzină de membri, în timp ce, așezat lângă el, Sebastian Coe își arată fața de poker: "Mulțumesc pentru moștenirea ta".

Dincolo de seninătatea aparentă, de bunele maniere, sub suprafața fără riduri, pulsează viața, ideile bune și rele și ambițiile membrilor CIO și ale celor șapte candidați, care traversează zona mixtă spre ușa sălii de ședințe ca actorii pe covorul roșu de la Oscaruri, cu excepția lui Kirsty Coventry și Coe, care trec în zbor, uitându-se în altă parte.

De voturile lor depinde viitorul mișcării olimpice și poate chiar viitorul lor. Toți, cei șapte – Coventry, Johan Eliasch, Morinari Watanabe, Prințul Feisal, David Lappartient, Coe și Samaranch – sunt conștienți că motivațiile colegilor lor votanți, dincolo de sprijinul pentru programul sau promisiunile lor, se învârt în jurul simpatiei sau antipatiei personale, a lumii pe care o reprezintă: cea veche, a nobilimii olimpice cu angajamentele sale subiacente de menținere a vechii ordini, sau cea nouă, întinerită, cu o prezență mai mare a sportivilor și a reprezentanților federațiilor internaționale, cu mai multă atenție la business și aggiornamento decât la tradiții. Și toți au atins toate corzile, știind, de asemenea, că 81 din cei 110 membri (trei sferturi din adunare) au intrat în CIO după 2012, aleși în timpul lui Bach. Acest număr, simptom al reînnoirii, al alinierii la vremurile actuale, secolul XXI, este principala forță a candidaturii lui Coventry, campioană olimpică la înot în 2004 și 2008, cea mai tânără dintre candidați (41 de ani), africancă din Zimbabwe, și ar fi prima femeie președinte a unui organism care a reprezentat ani de zile mândria masculinității nobile – un lord, doi baroni și un conte au fost președinți, și un industriaș nord-american care sprijinea nazismul – și antifeminismul, și în a cărui componență femeile reprezintă doar 43%.

Sistemul de alegere complicat poate, totuși, să transforme predicțiile și jocurile de blocuri în ceață. Voturile sunt organizate în runde până când unul dintre candidați obține majoritatea absolută, jumătate plus unu dintre alegători. După fiecare rundă, candidatul cu cele mai puține voturi este eliminat. Candidații pot participa la toate rundele, dar nu și compatrioții lor. Președintele nu votează. Trei membri nu au venit la Costa Navarino, iar nouă – trei francezi, doi britanici, doi japonezi și doi spanioli, Marisol Casado și Pau Gasol – nu pot participa la prima rundă, redusă la 97 de votanți. Cine obține 49 de voturi va câștiga din prima, ceea ce nu pare probabil. "Cred că este foarte dificil să iasă un învingător în prima rundă, dar cel puțin două, trei, cred că da. Dacă nu chiar mai multe", spune președintele Comitetului Paralimpic, brazilianul Andrew Parsons. "Toți avem votul decis și, de asemenea, planurile B, C, D… Adică, dacă iese candidatul pe care încerc să-l votez, celălalt, celălalt, celălalt, bineînțeles că da. Oamenii știu pe cine vor vota mâine, dar propria mea experiență îmi spune că mulți oameni preferă să nu spună pe cine vor vota și să se angajeze. Eu, de exemplu, nu am spus nimănui pe cine voi vota".

Poate pentru că se mișcă pe bâjbâite pe un teren necunoscut, candidații arată mai multă speranță decât credință în șansele lor. "Sunt foarte încrezător în viitor. Trebuie să fiu optimist, asta e firea mea, altfel nu aș fi aici", spune Samaranch. "Nu, nu am idee cu câte voturi contez. Este foarte greu să știi ce cuvinte de sprijin se vor transforma în voturi. Nu, nu cred că sunt favorit. Este foarte greu de știut. Și vă admir pe voi, jurnaliștii, pentru capacitatea voastră de a prezice rezultatul". În 1981, tatăl său a fost ales al șaptelea președinte în prima rundă cu 44 de voturi, față de cele 34 pe care le-au adunat ceilalți candidați. Douăzeci de ani mai târziu, a lăsat funcția în mâinile belgianului Jacques Rogge, care l-a învins pe favorit, canadianul Dick Pound, cu 59 de voturi în a doua rundă. În 2012, Bach s-a impus în turul doi, cu 49 de voturi față de cele 29 ale portoricanului Richard Carrión.

Dacă mass-media vorbește despre o cursă în trei – Coventry, Coe, Samaranch – britanicul, președintele federației internaționale de atletism, vorbește doar despre doi, el și "Juanito", și se delectează cu informațiile din The Times din Londra, amintind că este fiul tatălui său și cât de corupt a fost acesta, potrivit publicației lui Rupert Murdoch, și că nu este decât un cal troian al Chinei în CIO. Cuțite pe la spate pe care Samaranch le respinge. "Am marele noroc de a mă fi născut în Spania, în Europa, așa că sunt european, dar latin, pentru că port asta în sânge, Spania. M-am educat în Statele Unite și am trăit acolo mulți ani. Chiar m-am căsătorit la Primăria din New York cu o italiancă și cunosc foarte bine țara ei, China. Am avut norocul să fiu în contact cu atâtea culturi și această funcție necesită asta. CIO cere să fii cu adevărat universal", relatează el televiziunii chineze, a cărei jurnalistă îi amintește cât de popular este numele său în țara sa, cu afecțiune Samaranchi, și cum tatăl său a lucrat pentru admiterea Chinei în mișcarea olimpică și pentru ca Jocurile să fie organizate la Beijing. "Ei bine, nu, în acest moment nu mă gândesc la tatăl meu. Cred că trebuie să mă concentrez pe viitor și pe câștigarea acestor alegeri. Și asta nu poate ajuta".

Read in other languages

Про автора

Ana-Maria este o jurnalistă de investigație experimentată, specializată în corupție și scandaluri politice. Articolele ei se remarcă prin analize aprofundate și atenție la detalii.