Relații de cuplu de lungă durată: evoluție și provocări

Cei care sunt sau au fost într-o relație de cuplu de lungă durată știu că emoția inițială nu durează la nesfârșit. Adesea, după primii doi ani, legătura tinde să devină mai previzibilă și mai puțin palpitantă.

Se trece de la împărtășirea exclusivă a momentelor de agrement la efectuarea de activități de rutină, cum ar fi cumpărăturile, curățenia și organizarea meselor. De asemenea, iese la iveală adevărata personalitate a fiecăruia și, dacă în etapa de îndrăgostire efortul de a plăcea era foarte mare, pe măsură ce trece timpul aceste atenții tind să scadă în mod natural.

În plus, asumarea anumitor responsabilități care apar odată cu trecerea anilor și aici ne referim la creșterea copiilor sau o încărcare mai mare la locul de muncă erodează progresiv legătura inițială care unea cuplul. Asta nu înseamnă că relațiile se deteriorează neapărat cu trecerea timpului, ci pur și simplu se transformă.

Cu toate acestea, această schimbare poate face ca cineva să-și dea seama că gradul său de compatibilitate cu partenerul ales nu este cel dorit și că sensul inițial pe care l-a avut relația s-a pierdut.

Distanțarea: Un motiv frecvent pentru consultanță

Jorge Barraca, doctor în psihologie și specialist în terapia de cuplu, indică distanțarea ca fiind unul dintre principalele motive pentru care cuplurile apelează la consultanță:

"Există o punere sub semnul întrebării a legăturii care îi unește. De obicei, îmi spun lucruri precum `asta nu mai e ce-a fost` sau `nu știu dacă suntem prieteni sau parteneri`". Aceste cuvinte demonstrează că reducerea progresivă a dovezilor de afecțiune este, uneori, unul dintre simptomele care trag un semnal de alarmă.

Această situație de răcire poate fi devastatoare pentru membrul mai exigent al cuplului și poate afecta grav nivelul său de stimă de sine și de bine emoțional. Cu toate acestea, nu trebuie confundată lipsa de manifestări afective din cauza uzurii relației cu existența unor diferențe în trăsăturile de personalitate ale membrilor.

Adică, a fi afectuos sau a nu fi este, de asemenea, o caracteristică individuală și, prin urmare, trebuie să știi cu ce persoană creezi și împarți o relație sentimentală.

Explicații suplimentare

Sex și miros: ne distrug deodorantele viața sexuală?

• "Cupluri cu diferențe în expresivitatea lor afectivă au existat întotdeauna. Există multe cazuri în care unul dintre membrii cuplului se plânge de lipsa de dovezi de afecțiune, de interes sau de implicare a celuilalt, dar asta nu înseamnă că celălalt nu-l mai iubește", subliniază Barraca pe această temă, care este și profesor de psihologie la Universitatea Camilo José Cela.
• "Există oameni care, din cauza educației, formării sau a relațiilor anterioare, nu au fost prea generoși în ceea ce privește manifestările de expresivitate afectivă și, prin urmare, sunt mai puțin afectuoși cu partenerii lor decât alții care au făcut-o", asigură el.

Teoria atașamentului

Explicațiile expertului au o legătură directă cu așa-numita teorie a atașamentului. Elaborată de psihologul britanic John Bowlby, susține existența unei nevoi înnăscute la ființele umane de a căuta apropierea și legătura emoțională cu persoanele care, în etapele incipiente ale vieții, oferă protecție, siguranță și afecțiune individului.

În copilărie, această figură de atașament se stabilește de obicei în mamă, tată sau persoane care mediază ca îngrijitori și, pe măsură ce creștem, cercul se extinde.

De ce unii oameni sunt mult mai afectuoși decât alții?

"În funcție de cum este atașamentul dintre părinți sau îngrijitori, se poate stabili o clasificare în două stiluri sau tipuri majore de atașament: sigur și nesigur", explică Alfonso Fernández-Martos, psiholog și coordonator al ariei psihologice și psihopedagogice a Universității Carlos III din Madrid.

"Ceea ce am dori cu toții să avem este atașamentul sigur, cel în care copilul se simte iubit și protejat necondiționat de când se naște. Asta înseamnă că, atunci când va crește, va avea un nivel bun de stimă de sine și se va simți suficient de autonom pentru a descoperi lumea într-un mod în care știe că, dacă se uită înapoi, va avea figuri de atașament solide care îl vor proteja".

Al doilea grup, cel al atașamentului nesigur, este împărțit în trei subclasificări, după cum explică expertul.

Comunicarea, cheia pentru echilibrul cuplului

Problemele de comunicare într-un cuplu, în general, provin din incapacitatea membrilor săi de a-și exprima sentimentele fără a ataca verbal celălalt.

În acest caz, căderea în critica ușoară cu fraze precum "nu ești niciodată afectuos/ă cu mine" provoacă o atitudine defensivă la celălalt, care nu invită la reflecție sau la schimbare.

Nu există niciun manual sau reguli universale despre cum să rezolvi acest tip de dezechilibru, dar există o recomandare clară pe care o subliniază toți experții: vorbiți.

"Dragostea și afecțiunea există, dar se schimbă și trebuie cultivate cu alte aspecte ale relației, cum ar fi apropierea în comunicare, atitudinea de angajament sau prietenia dintre membri", explică Jorge Barraca, doctor în psihologie și specialist în terapia de cuplu.

"Este interesant să înveți să detectezi momentele de criză și să poți vorbi cu partenerul tău despre lucrurile care te afectează din asertivitate. Astfel, va fi mai ușor să faci negocieri și să ajungi la acorduri care să încurajeze o adevărată schimbare care să satisfacă ambele părți și care, într-adevăr, să le facă să se angajeze".

A rămâne impasibil în fața situațiilor de dezacord și a încredința bunăstarea sentimentală faimoasei fraze "dragostea le poate rezolva pe toate" este, potrivit experților, calea cea mai directă către distrugere.