Dependența tehnologică a UE

Dependența tehnologică a UE a fost expusă, printre multe alte domenii, ca urmare a pandemiei. Numai în fabricile de automobile germane, lipsa microcipurilor a provocat prăbușirea producției la niveluri de acum jumătate de secol. Comisia a reacționat cu Legea europeană a cipurilor, un instrument strategic pentru a investi 86 de miliarde de euro în fabricarea pe continent a procesoarelor prezente în toate dispozitivele electronice. Curtea de Conturi comunitară a evaluat această măsură la trei ani de la aprobare, iar concluzia sa nu este foarte îmbucurătoare: «Este foarte improbabil ca UE să își atingă obiectivul de a obține o cotă de 20% din piața mondială de microcipuri până în 2030». Mai multe informații Marimar Jiménez și Emilio García: «Dacă Europa depinde de cipurile din SUA sau China, suveranitatea sa va fi limitată».

Cipurile sunt procesoare, circuite integrate electronice fabricate din materiale semiconductoare esențiale pentru funcționarea oricărui aparat, de la simplul aspirator, ceas sau televizor până la cel mai puțin sofisticat computer sau telefon mobil de ultimă generație. Lipsa acestui material înseamnă lăsarea a aproape toate domeniile vieții în mâinile altora. Pentru a evita această slăbiciune strategică fundamentală, evidențiată și accentuată de crizele internaționale succesive, cum ar fi ultimul război tarifar, UE și-a propus în 2022 să fie capabilă să fabrice două din zece cipuri din lume în termen de opt ani. Dar, deși auditorii europeni admit că Comisia «a avansat într-un mod rezonabil în ceea ce privește executarea strategiei sale», există o prăpastie enormă între ambiție și realitate. «UE are nevoie cât mai curând de o doză de realitate în strategia sa pentru sectorul microcipurilor», avertizează Annemie Turtelboom, președintele camerei Curții de Conturi Europene (ECA) care a elaborat raportul.

Potrivit studiului, Strategia UE în domeniul microcipurilor, deși UE și-a mărit producția de microcipuri, aspirațiile de a atinge o cotă de piață de 20% sunt foarte departe de a fi realizate, deoarece alte zone geografice, cum ar fi Asia și Statele Unite, au reacționat cu mai multă agilitate. La începutul deceniului, deficitul comercial european pe această piață se ridica la 20 de miliarde și ocupa o cotă de 9,8%. Cinci ani mai târziu, cu planul de răspuns deja în vigoare și în ritmul actual, progresul preconizat va fi de doar 11,7% în 2030, cu două puncte mai mult. Turtelboom explică unul dintre motivele acestei creșteri timide, departe de așteptări: «Acesta este un domeniu care se schimbă rapid, se caracterizează prin competiția sa geopolitică intensă și, în prezent, suntem departe de ritmul necesar pentru a ne îndeplini ambițiile. Obiectivul de 20% a fost practic o aspirație. Pentru a-l atinge, capacitatea noastră de producție ar trebui să fie de patru ori mai mare în 2030 și suntem foarte departe de a atinge aceste cifre la viteza actuală. Europa trebuie să concureze, iar Comisia Europeană ar trebui să își revizuiască strategia pe termen lung pentru a se adapta la situația reală».

Auditorul Rafal Gorajski este de acord. «Aprobarea legii de către Comisie nu este o garanție că proiectul va avea succes», avertizează, în sensul că nu este suficient să se stabilească un orizont pentru a-l atinge. În opinia sa, lipsește o «foaie de parcurs cu informațiile necesare pentru a avea o imagine de ansamblu a situației și a investițiilor preconizate în diferitele state membre».

Banii sunt în spatele acestui ritm insuficient. Cele 86 de miliarde de euro prevăzute de plan sunt insuficiente pentru nevoile bugetare ale celor mai mari producători mondiali, care prevăd investiții de până la 405 miliarde de euro în trei ani. În acest sens, asociația industrială mondială de semiconductori SEMI estimează că cheltuielile de capital legate de UE până în 2032 se vor ridica la 147 000 de milioane de euro, 6% din totalul mondial prevăzut (2.162.000 de milioane). În același sens, un raport al tehnologicei ASML consideră «limitată» poziția inițială a UE în materie de microcipuri avansate și estimează că atingerea unei cote de 20% la nivel mondial, așa cum aspiră Comisia, ar necesita cheltuieli de 251.000 de milioane de euro de aici până în 2030. În plus, din suma totală a planului european, Comisia dispune direct doar de 5% (4.500 de milioane de euro), iar cea mai mare parte trebuie să provină din contribuții proprii ale statelor membre și ale industriei. În acest fel, planul, la fel ca altele ale UE, precum cel al tehnologiilor cuantice, cel al bateriilor sau cel al hidrogenului, se confruntă cu pericolul dispersării și al lipsei de sincronizare între inițiativele fiecărei țări. «Comisia nu are un mandat pentru a coordona investițiile naționale și a garanta că se ajustează la obiectivele legii», avertizează auditorii, care adaugă că norma «nu oferă claritate în ceea ce privește obiectivele și supravegherea sa și este dificil de știut dacă răspunde în mod adecvat cererii actuale de microcipuri convenționale în industrie».

În plus, Europa nu are companii cu mușchii altor companii precum Nvidia din America de Nord sau TSMC din Taiwan. Aceasta din urmă conduce cel mai mare proiect în curs de desfășurare în Dresda (Germania), unde își construiește prima fabrică europeană cu participarea, la 30%, a Bosch, Infineon și NXP. Această asociație formează European Semiconductor Manufacturing Company (ESMC) și va fabrica în 2029 jumătate de milion de cipuri care, potrivit președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, «nu sunt prezente și nici preconizate în nicio altă instalație din Europa». La această inițiativă trebuie adăugate altele precum fabricile americane Intel din Magdeburg (Germania), cea a GlobalFoundries (tot din SUA) și cea europeană STMicroelectronics în Franța și cea a Broadcom, de asemenea nord-americană, în Spania. Dar auditorii avertizează și asupra limitărilor acestei circumstanțe: «Industria de microcipuri din UE este formată din câteva companii mari și axate pe proiecte de mare valoare, ceea ce presupune o concentrare a fondurilor».

Problema acestei penurii de inițiative, conform ECA, este că «dacă un singur proiect este anulat, întârziat sau eșuează, repercusiunile pot fi semnificative în întregul sector». La aceste vulnerabilități ar trebui adăugate, conform auditului, «dependența de importurile de materii prime, costul ridicat al energiei [fabricarea semiconductorilor consumă mai multă electricitate decât industria automobilelor și de rafinare], preocupările de mediu, tensiunile geopolitice și controalele la export, precum și o penurie de forță de muncă calificată».

În acest context, ECA recomandă «un control urgent al realității strategiei pentru adoptarea și urmărirea măsurilor corective necesare pe termen scurt» și pregătirea unei strategii viitoare de semiconductori în funcție de rezultatele evaluării celei actuale. «Nu este doar o chestiune economică, este o problemă existențială», conchide Turtelboom.