De la sfârșitul lumii la beri la soare

De la sfârșitul lumii la beri la soare, tabloul de luni portretizează un amestec de anxietăți, incertitudini și bucurii care definește societatea secolului XXI, la fel de hiperdependentă de tehnologie pe cât este de paradoxal de neliniștită și ușurată, în același timp, văzându-se privată de ea. Pană de curent de luni a fost un eveniment improbabil, din cele despre care se spune că nu se vor întâmpla niciodată, până când se întâmplă. Și cel mai neliniștitor — și totodată cel mai liniștitor — este că ar fi putut fi mult mai rău.

Suntem la patru mese distanță de haos. După cum avertizează serviciile de informații, această limită: 48 de ore este marja care separă normalitatea de anarhie. Putem tolera inconveniente, pierderi de conexiune sau pene de curent punctuale, dar dacă accesul la alimente, medicamente sau apă este în joc, prioritatea imediată este supraviețuirea. Dacă urgența este scurtă, ne putem permite să bem niște beri la soare și să ne bucurăm de pauza forțată. Dar dacă incertitudinea persistă, tranziția este rapidă: trecem de la patru beri la patru mese de dezordine.

Pana de curent de luni a durat mai puțin de 24 de ore, dar a servit drept repetiție generală pentru ceea ce ar putea fi un colaps digital total. Un incident cu unele precedente, precum „pana de curent europeană din 2006”, care a deconectat milioane de oameni în Germania și Franța și sute de mii în Belgia, Țările de Jos, Italia și Spania. Defecțiunea electrică din această săptămână nu numai că a lăsat milioane de oameni fără curent, necomunicați, fără acces la servicii de bază și cufundați în incertitudine: a expus și vulnerabilitatea noastră ca societate hiperconectată. Vocile de alarmă sună de ani de zile, atrăgând atenția asupra riscurilor dependenței tehnologice și contemplând scenarii precum cel care a avut loc. Avertismente nu au lipsit: pene de curent, electrice sau de internet, care doboară fundațiile vieții moderne, cu întreruperi de curent, apă, comunicații, transport și mișcări și acces la alimente; cu supermarketuri închise sau pe jumătate, bancomate oprite, servicii critice inaccesibile, servicii de bază întrerupte, probleme de aprovizionare reale și perceptive, blocaje de trafic și ambuteiaje, închiderea birourilor și fabricilor, paralizarea lanțurilor de aprovizionare…

Efectul domino este atât de mare încât nici măcar nu se știe cu certitudine amploarea sa. Este un cerc vicios de interdependențe, cu consecințe în cascadă. Sistemul nostru de organizare funcționează ca un ceas elvețian. Fiecare componentă a societății execută o muncă determinată. Dacă una dintre ele se prăbușește, avem probleme serioase. Dacă ceea ce se prăbușește este electricitatea sau internetul, avem o defecțiune multiorganică. Cu cât un serviciu nu funcționează mai mult timp, cu atât va dura mai mult să se regenereze. Încă nu cunoaștem magnitudinea reală a penei de curent, viețile pe care le-a costat, numărul accidentelor de trafic, industriale și de alte tipuri, impactul său financiar… Dar este clar că ar fi putut fi mai rău, atât în termeni economici, cât și umani. Factorul timp este cauza cea mai evidentă a agravării, cu pene de curent electric ale căror termene de recuperare pot ajunge la săptămâni. De fapt, compania electrică portugheză REN a asigurat că revenirea la normalitate ar putea dura până la o săptămână (deși la scurt timp după aceea a raportat că serviciul a fost refăcut 100% în Portugalia). Momentul zilei este, de asemenea, important: s-a întâmplat în plină lumină și pe vreme bună. Noaptea, însă, criminalitatea și jafurile cresc, așa cum am văzut în Dana. Și dacă, pe lângă electricitate, am fi pierdut accesul total la internet? Acest lucru ar fi presupus o incomunicare aproape absolută: fără mesagerie instantanee, cu liniile telefonice saturate, fără acces la informații (cu excepția mijloacelor analogice și cu mari dificultăți, din cauza și a problemelor operaționale din mass-media) și, bineînțeles, imposibilitatea de a lucra de la distanță pentru cei pentru care aceasta era singura opțiune. În plus, milioane de tranzacții și procese ar fi întrerupte, într-o listă lungă de consecințe, deoarece astăzi practic totul este conectat.

Există, de asemenea, scenarii de atac cibernetic care ar complica grav recuperarea. De fapt, posibilitatea unui atac cibercerorist nu este exclusă. Nu ar fi ceva nemaivăzut: Rusia a efectuat deja acțiuni de acest tip în Ucraina în 2015 și 2016, iar în 2017 a fost aproape de a face acest lucru în Statele Unite, printre alte cazuri cunoscute.

Punându-ne în cea mai rea situație, cele mai extreme scenarii includ atacuri cu impulsuri electromagnetice (EMP) sau impactul unei furtuni solare puternice. Un EMP este un tip de explozie nucleară care ar putea lăsa una sau mai multe țări în întuneric absolut și cu daune de durată. Pe de altă parte, o furtună solară mare reduce drastic puterea câmpului magnetic al Pământului, dezactivând rețelele electrice și provocând întreruperi în comunicații și în sistemele de navigație GPS.

De-a lungul istoriei au fost înregistrate mai multe evenimente de acest tip. Cel mai cunoscut este evenimentul Carrington (1859). Ciclul solar în care ne aflăm în prezent are potențialul de a fi unul dintre cele mai intense înregistrate, ceea ce crește probabilitatea apariției unei furtuni solare de mare magnitudine în acest deceniu.

Pana de curent ar fi putut fi mai grea, deși asta nu minimizează momentul neplăcut pe care l-au trăit mulți oameni ieri, cu consecințe încă latente. Ar fi putut fi mai rău, dar și mai bine. În ciuda alertelor cu privire la fragilitatea sistemului și la dependențele noastre tot mai mari, nu facem suficient pentru a ne pregăti pentru acest tip de evenimente.

Ce se poate face?

Să avem echipamente de rezervă analogice, independente de rețeaua electrică și de internet. Să avem sisteme duplicate sau redundante care să poată funcționa alternativ dacă defecțiunea nu este integrală. Să stabilim planuri de contingență cu protocoale clare și detaliate pentru a opera offline: cine face ce, cum, când, unde, de ce și pentru ce, luând în considerare cât mai multe evenimente neprevăzute.

În domeniul securității cibernetice, să aplicăm o baterie de bază de măsuri: autentificare cu doi factori pentru verificarea acreditărilor, segmentarea rețelelor; utilizarea de antivirus, firewall-uri și copii de rezervă (împreună cu planuri de reacție și atenuare în caz de atac); parole complexe și actualizate, precauții la conectarea la rețele Wi-Fi publice, sisteme securizate de e-mail și mesagerie, activarea opțiunilor de confidențialitate și cunoștințe actualizate despre cele mai comune atacuri cibernetice.

Aceste practici sunt fundamentale atât pentru organizații, cât și pentru cetățeni în general. În plus, Uniunea Europeană a recomandat ca fiecare gospodărie să aibă un kit de supraviețuire pentru crize „dezastruoase” precum cea din această săptămână, care să includă apă îmbuteliată, conserve, lanterne, numerar și elemente de igienă, printre alte produse.

Mergând mai departe, filosoful și omul de știință Daniel Dennett a propus cu ani în urmă crearea de „bărci de salvare” sau „absorbante de panică” locale: spații comunitare care ar putea găzdui până la aproximativ 1.000 de persoane în situații de urgență, situate în biblioteci, centre civice sau biserici (mai ușor de recunoscut, și pentru cei care nu sunt localnici).

Aceste bărci de salvare ar servi la canalizarea valului de solidaritate care apare în mod normal în situații precum cea trăită luni. Un răspuns cetățenesc exemplar. Cu toate acestea, solidaritatea poate șovăi atunci când supraviețuirea personală intră în joc. De aceea, nu este suficient să ne bazăm pe bunăvoință: este esențial să consolidăm țesutul social și să promovăm o cultură a ajutorului reciproc care să se mențină chiar și în cele mai grele circumstanțe. Mai bine la patru beri, decât la patru mese de haos.

Esther Paniagua este jurnalist specializat în tehnologie, profesor și autor al cărții Error 404. Pregătiți pentru o lume fără internet? (Dezbatere).