Poporul ales. Destinul măreț al unei națiuni. Cel mai mare imperiu văzut vreodată în istorie. Centrul creației. Culmea evoluției. Sunt fraze auzite în diverse contexte, politice, religioase, chiar și științifice, dar toate acestea, în esență, dezvăluie egolatria oamenilor. Direct legat de aceste viziuni mândre despre lumea noastră și rolul pe care îl jucăm în ea, vorbesc astăzi despre ceea ce aș numi paradigma vieții în univers.

Paradigmă nu este un cuvânt foarte des folosit. Pe de o parte, există accepțiunea sa mai populară, ca exemplu reprezentativ sau cel mai clar: «James Dean, paradigma tânărului rebel». Dar în știință, paradigma are un alt înțeles, ar fi o serie de concepte considerate certe și în jurul cărora se construiește un set extins de ipoteze științifice. În unele articole am vorbit despre axiome, adevăruri acceptate ca fiind certe fără demonstrație. O axiomă foarte de bază este că putem întotdeauna să adunăm două numere și ne dă un alt număr, întotdeauna același: doi plus doi fac patru și întotdeauna patru. Să vedem cine este curajosul care demonstrează asta, dar putem să ne întrebăm despre veridicitatea sa matematică. Paradigmele ar fi ceva similar, dar mai complexe și elaborate decât cele mai fundamentale axiome, incluzând scheme mentale, curente de gândire sau raționamente stabilite, asupra cărora există un anumit consens (chiar dacă doar din imposibilitatea de a avea altele).

Una dintre cele mai importante paradigme în astrofizică este cea numită cosmologică, care presupune că universul este format în principal din materie pe care nu o vedem, numită materie întunecată, mult mai abundentă decât materia normală (barionică) care formează stelele, planetele și pe noi înșine, și, în afară de aceasta, ar exista așa-numita energie întunecată. Dar nu vreau să mă opresc astăzi asupra acestei paradigme, ci asupra uneia mai fundamentale pentru oameni și care este legată de frazele pe care le enunțam la începutul acestui articol. Ar fi paradigma conform căreia viața există doar pe Pământ. Am fi poporul ales, Pământul ar fi avut un destin glorios, centrul universului unde s-ar fi întrunit condițiile pentru apariția vieții, cu un apogeu în evoluție reprezentat de umanitate.

Dacă frazele de la începutul articolului ne sunau strident, și cele din ultimul paragraf ar trebui să o facă. Dar o acceptăm ca validă, aproape la nivelul creierului reptilian, și de acolo trăim. Dacă nu ar fi o paradigmă, ce sens ar avea multe lucruri pe care le facem și le-am făcut de-a lungul istoriei?

Și ajungem la partea astrofizică a acestui articol. Orice paradigmă, și orice axiomă, este considerată certă fără demonstrație, dar poate să nu fie validă. Fiind piloni fundamentali, mai mult sau mai puțin complecși, ai multor teorii care emană din ele, nu este ușor să le falsificăm (un alt cuvânt nu foarte folosit, dar de care poate avem mare nevoie în aceste vremuri). Dar dacă se descoperă că nu sunt valide și se declanșează o schimbare de paradigmă, avansul științific este extraordinar. Este cazul, de exemplu, al schimbării de paradigmă cunoscută ca ptolemeică (Pământul este în centrul universului) la copernicană (planetele se mișcă în jurul Soarelui), care nu este atât de departe de paradigma vieții în univers.

Paradigmele se sparg uneori și apar altele după un proces mai mult sau mai puțin lung de cercetare în tematici diverse care duc la o revoluție științifică și chiar tehnologică. Alteori se caută activ validitatea paradigmei. În cazul paradigmei vieții în univers, deși problema nu este simplă, avem o întreagă baterie de experimente pentru a o valida sau nu. De pe Pământ, încercând să înțelegem cum apare viața, și, de asemenea, în spațiu, prin misiuni de explorare a lumilor îndepărtate.

Una dintre aceste misiuni, care anul trecut a intrat în ultima sa fază de dezvoltare la NASA și care acum este în suspans din cauza evenimentelor din ultimele săptămâni, este Dragonfly, Libelula în română. Este (era?) destinată să zboare în 2028 și să ajungă pe Titan, o lună a lui Saturn, în 2034. Și acolo va avea (ar avea?) misiunea de a studia o lume unică, cu lacuri și/sau oceane și atmosferă ca Pământul. Dar la temperaturi de aproximativ -180 de grade Celsius, acele oceane nu sunt de apă, lichidul nostru vital formând mai degrabă «roci» la suprafață sau râuri de «lavă» care ies din criovulcani și reînnoiesc suprafața înghețată. Lichidele care supraviețuiesc la aceste temperaturi sunt metanul și etanul, care pe Pământ sunt gaze.

Cu toate acestea, gazele care formează atmosfera lui Titan sunt azotul (ca și aici) cu «umiditate» (adică gaz diluat) și nori de metan. Un loc foarte diferit de planeta noastră, dar care are mări, unde există compuși de carbon pretutindeni care ar putea da naștere, cu energia provenită de la Soare și din interiorul activ al satelitului (care explică criovulcanii), moleculelor complexe necesare pentru apariția vieții. Poate că nu există viață acolo, poate nu ca a noastră, poate este doar un pas în plus pentru a sparge paradigma noastră a vieții în univers.

Dragonfly va fi al doilea artefact zburător uman care va străbate cerurile altor lumi. Dar, în timp ce Ingenuity de pe Marte a avut ca obiectiv principal demonstrarea viabilității roboților zburători în misiunile spațiale, Dragonfly va dispune de numeroase instrumente științifice care vor analiza condițiile satelitului în diferite puncte separate de zeci de kilometri. Practic, este ca un rover de pe Marte, dar zburător. Va putea analiza atmosfera și lua mostre din diferite terenuri pe măsură ce se deplasează pe suprafața lui Titan, vizitând poate de aproape un criovulcan pentru prima dată și cratere unde au impactat meteoriți și poate exista apă. Dacă totul merge bine, și mulți dintre noi suntem îngrijorați acum, ar trebui să ajungă pe Titan în 2034 și să ne descopere o lume nouă in situ, un loc foarte diferit de Marte, care ne-a oferit deja imagini spectaculoase cu roverele sale.

Este foarte probabil ca Dragonfly să nu descopere viață, dar este un pas înainte pe acest drum. Și ce s-ar întâmpla dacă s-ar descoperi, sau mai bine zis ce se va întâmpla când se va descoperi, că nu suntem unici pe Pământ, că există viață dincolo? Se va sparge paradigma vieții, dar vom rămâne cu cea a vieții inteligente? Ne va schimba viziunea asupra universului și a planetei noastre? La ce va duce această descoperire grandioasă? Vom abandona ideea poporului ales și a fi speciali? În aceste luni nu sunt optimist că ne va folosi la ceva, dar sunt convins că paradigma se va sparge.

Vacío Cósmico este o secțiune în care cunoștințele noastre despre univers sunt prezentate într-un mod calitativ și cantitativ. Se intenționează explicarea importanței înțelegerii cosmosului nu doar din punct de vedere științific, ci și filozofic, social și economic. Numele «vacío cósmico» (vid cosmic) face referire la faptul că universul este și se află, în cea mai mare parte, gol, cu mai puțin de un atom pe metru cub, în ciuda faptului că în mediul nostru, paradoxal, există cvintilioane de atomi pe metru cub, ceea ce invită la o reflecție asupra existenței noastre și a prezenței vieții în univers.