Brazilia: O Fabrică Inepuizabilă de Meme-uri

Brazilia este o fabrică inepuizabilă de meme-uri create cu o viteză uimitoare de un univers digital vibrant. Așa cum era de așteptat, internauții brazilieni au făcut o pauză de la carnaval pentru a sărbători cu mare fast primul Oscar din istoria lor, pentru a sărbători înfrângerea Emiliei Pérez și pentru a striga “ageism!!” față de decizia de a premia actrița de douăzeci de ani din Anora și nu pe Fernanda Torres, de 59 de ani. Regizorul Walter Salles, 68 de ani, și-a dus compatrioții în extaz când a ridicat statueta pentru cel mai bun film internațional pentru “Încă sunt aici”, o dramă despre Eunice Paiva, soția unui dispărut în dictatura braziliană. Printre multitudinea de meme-uri, a apărut și unul despre o fațetă mai puțin cunoscută a regizorului consacrat: averea sa fabuloasă. “Acest bancher fermecător s-ar salva într-o revoluție”, a remarcat Clay.

Walter Salles a regizat "Jurnale din motocicletă", bazat pe memoriile lui Che Guevara și călătoria sa prin America de Sud cu un prieten. Myung J. Chun (Los Angeles Times via Getty Imag)

Bogat de la naștere, este la fel de discret pe cât este de reținut. Averea sa se ridică la aproximativ 4,4 miliarde de dolari, potrivit Forbes, ceea ce în capitala cinematografiei îl plasează doar în spatele colegilor săi Steven Spielberg și George Lucas. Și cu mult înaintea Anei Botín, de la Santander. Brazilianul este fiul unui cuplu singular din înalta societate care a cultivat în progenitura sa dragostea pentru artă.

Carioca de 68 de ani, Salles renunță la tricouri și adidași doar la gale. Duminică a marcat un gol istoric la Hollywood pe care l-a atins deja în 1999 cu “Gară Centrală a Braziliei” (1998). Cu o carieră solidă în interiorul și în afara țării sale, a câștigat Globuri de Aur, Bafta, Goya și premii la festivalurile de la Berlin, Cannes, Veneția, Sundance și San Sebastián.

Cert este că Salles nu este și nu a fost bancher, ci aparține uneia dintre marile familii ale Braziliei, Moreira Salles, fondatorii Băncii Itaú, cea mai mare din Brazilia, și mari susținători ai culturii. Are un frate bancher, care prezidează instituția.

Nu prea fan al interviurilor, în această campanie pentru Oscar, în care a obținut trei nominalizări (cel mai bun film, cel mai bun film internațional și cea mai bună actriță), Salles a cedat aproape tot rolul principal lui Torres. Apropo, fiica vedetei din Gară Centrală a Braziliei, Fernanda Montenegro, care aici are un rol mic, dar puternic.

Premiul a reînviat un interviu din 2009 în care Salles a abordat chestiuni foarte personale. Chiar a vorbit despre acele două identități, cineast și moștenitor bogat, în legătură cu întâlnirea sa cu familia lui Che când pregătea “Jurnale din motocicletă” (2004): “Când am fost cu ei pentru prima dată în Cuba, văduva și copiii lui Ernesto Guevara știau foarte bine de unde vin, dar sunt cinefili și au preferat să mă judece după filmele pe care le-am regizat, precum “Gară Centrală a Braziliei” și alte filme culturale”, a explicat el pentru Tpm.

El a mai povestit că, abia după succesul filmului care l-a lansat spre faima internațională, a aflat că mama sa, decedată între timp, a lucrat la vârsta de 18 ani, înainte de a se căsători, în aceeași gară, care încă există în Rio, la poalele primei favele din Brazilia. A aflat acest lucru datorită unui necunoscut care s-a dovedit a fi un fost coleg de serviciu al Elisei Margarida Gonçalves, cunoscută sub numele de Elisinha.

Salles acordă un interviu pentru Europa Press după ce a câștigat premiul Goya pentru cel mai bun film ibero-american, în februarie 2025 la Madrid. Europa Press News (Europa Press via Getty Images)

O femeie cultă care manifesta o curiozitate enormă pentru lume și excela în listele celor mai elegante. A fost una dintre doamnele care au participat, alături de Lauren Bacall, Andy Warhol sau ducii de Windsor, la acel bal mitic în alb și negru imortalizat de scriitorul Truman Capote, după cum a publicat în aceste zile Folha de S.Paulo.

Într-un exces de extravaganță, Elisinha a călătorit în China în plină revoluție culturală (filmele înregistrate în acea călătorie au fost materie primă pentru un documentar semnat de un alt frate, João Moreira Salles). La întoarcere, matriarha și-a publicat impresiile într-o revistă. De asemenea, trimitea scrisori către director sub titlul de embaixatriz, din perioada în care soțul ei era ambasador la Washington. Walther Moreira Salles, om de afaceri și bancher, a negociat datoria externă a Braziliei și se întâlnea cu personalități internaționale precum Greta Garbo sau Rockefeller. Walter fiul este cunoscut de apropiații săi sub numele de Waltinho.

Acesta este mediul extraordinar în care au crescut frații Moreira Salles. “Nu ne-a lipsit niciodată stimularea”, după cum a dezvăluit pentru Folha în ajunul Oscarurilor João, fondatorul revistei Piauí, inspirată de The New Yorker. “Biblioteca imensă a tatălui meu și vizitele obligatorii la muzee cu mama mea fac parte din amintirile mele din copilărie. Era prețul de plătit pentru a putea ieși să ne distrăm. O mare parte din asta a rămas cu noi. Ea ne-a educat privirea”. Pe lângă documentarul despre mama sa în China, a dedicat un altul majordomului familiei, Santiago.

Un al treilea frate, Fernando, participă la Companhia las Letras, una dintre marile edituri locale. Al patrulea, Pedro, este bancher, prezidează Itaú. Foarte comentat, de asemenea, după triumful de la Hollywood, un alt meme despre “datoria pe care o are întreaga Brazilie față de Walter Salles, jumătate pentru cinema, cealaltă jumătate pentru ceea ce datorează Itaú”. Pe lângă faptul că sunt acționari ai băncii, frații au investiții miniere - controlează 80% din piața mondială a niobiului, un metal prețios - și într-o icoană braziliană, șlapii Havaianas. În interviul menționat din 2009, Walter s-a descris ca fiind fratele “cel mai nesăbuit”.

Când în filmele anterioare a portretizat Brazilia cea mai săracă, fie în interiorul rural, fie în periferiile orașelor, a explicat că îl interesa această imersiune în teritorii necunoscute.

Walter Salles cu protagoniștii din “Încă sunt aici”, Selton Mello și Fernanda Torres, în septembrie trecut la Toronto, Canada. Gareth Cattermole (Getty Images)

De data aceasta a portretizat un episod pe care l-a cunoscut de aproape în adolescență, deși abia cu timpul i-a înțeles importanța, a dezvăluit el. Salles era foarte bun prieten cu Nela, unul dintre cei cinci copii ai lui Eunice și Rubens Paiva. Unul dintre tinerii care frecventau acea casă din fața mării și acea familie fericită pe care dictatura a lovit-o direct. Domnul Paiva, un deputat demis de militari, a fost arestat, torturat și asasinat în 1971. Cadavrul său nu a fost găsit niciodată. În acea perioadă, lui Walter îi plăcea să conducă carturi, se gândea să se dedice curselor de mașini. Locuia într-un conac care astăzi este sediul carioca al Institutului Moreira Salles și păstrează arhiva scriitoarei Clarice Lispector.

Când a mulțumit pentru premiu, Salles a explicat: “Acest premiu este pentru o femeie care, după pierderea pe care a suferit-o din cauza unui regim autoritar, a decis să nu se plece și să reziste. Acest premiu este pentru ea, numele ei era Eunice Paiva”. Cum a rătăcit discursul pe care îl pregătise, nu a mai apucat să proclame “¡ditadura nunca mais!” cu care intenționa să încheie.

Pasionat de o îmbrăcăminte informală și sobră care îl întinerește, este căsătorit cu Maria Klabin, croită după un model similar cu al său. Moștenitoare a unui grup de afaceri cu hârtie, este artist plastic. Sunt părinții unui băiat și a unei fete adolescenți.

Fan (și susținător) al lui Botafogo, îi place să meargă la stadion. Următorul său proiect este despre Sócrates Brasileiro, un fotbalist irepetabil cu mari preocupări care a luptat împotriva dictaturii în timp ce marca goluri pentru Corinthians.

Walter Salles deține primul Oscar acordat unui film brazilian, pe 3 martie la teatrul Dolby din Los Angeles. CAROLINE BREHMAN (EFE)

Salles pare cu adevărat fericit când vorbește despre cinema, ca într-un videoclip care a reînceput să circule acum în care își trece în revistă cele nouă filme preferate. Începe cu “Taurul furios” - “unul dintre acele filme în care fiecare imagine conține întregul film” - , “Profesiunea: reporter” și “Noaptea”, de Antonioni - “pentru că este cineastul care m-a dus la cinema, cel care a surprins cel mai bine nebunia societății industriale” - , continuă cu Kubrik, rusoaica Andrei Rubliov - “încerc să mă întorc la ea în fiecare an”, Wim Wenders, filmul lui Jim Jarmusch la care apelează pentru a-și reînnoi credința în cinema, brazilianul “Vidas Secas” și cubanezul “Memorii ale subdezvoltării”. O filmografie din care Salles și-a construit propriul drum, cel care l-a dus să devină, în umbra Fernandei Torres, eroul momentului în Brazilia.