Acum aproape 100 de ani, exploratorul maghiar Lászlo Almásy traversa deșertul Sahara când a dat peste o peșteră ce adăpostea ceva inexplicabil. Pe pereții de stâncă a văzut figuri umane pictate cu mii de ani în urmă, care păreau să înoate liniștite în mijlocul deșertului. Unii au crezut că reprezentau cadavre, chiar suflete plutind în apele lui Nun, oceanul primordial din cultura egipteană. Almásy a propus că erau doar oameni înotând, pentru că Sahara nu a fost întotdeauna un deșert.

Acum, cadavrele a două femei adulte care au murit acum aproximativ 7.000 de ani în actualul Sahara din sudul Libiei tocmai au furnizat primele date genetice cunoscute despre misterioșii locuitori ai așa-numitei Sahare verzi. Cele două cadavre au fost mumificate natural datorită aridității și temperaturilor ridicate, ceea ce a permis extragerea ADN-ului din rădăcinile dentare și din unele oase. Rezultatele, publicate recent într-o revistă științifică de renume mondial, arată că acești oameni aparțineau unei ramuri a familiei umane până acum necunoscută, care a supraviețuit izolată timp de mii de ani datorită unei transformări radicale a peisajului.

Acum 14.000 de ani, glaciațiunea s-a încheiat și ploile musonice au înverzit întreaga Africă. Deșertul s-a transformat într-o savană acoperită de pășuni, copaci, lacuri și râuri locuite de girafe, hipopotami și alte animale, precum și de grupuri de oameni care supraviețuiau din vânătoare și cules. Acesta este peisajul reprezentat în celebrele picturi rupestre din munții Tadrart Acacus din Libia, vechi de până la 12.000 de ani. În aceeași zonă se află Takarkori, un adăpost sub stâncă unde au fost găsite 15 cadavre, inclusiv cele ale celor două femei analizate, alături de coșuri împletite din ierburi de mal, caracteristice zonelor umede.

Autorii cercetării au comparat genomul acestor două femei cu cel al aproape 800 de oameni actuali și 117 africani din diferite epoci trecute. Rezultatele arată că nu au nicio legătură de rudenie cu populațiile din Africa Subsahariană. Cei mai asemănători sunt oamenii care au trăit acum aproximativ 15.000 de ani în Taforalt, Maroc.

Unul dintre cele mai mari enigme ale acestei epoci este cum acești oameni au adoptat pastoralismul și au învățat să trăiască din laptele, carnea și sângele animalelor lor. O ipoteză este că Sahara verde a fost un coridor pentru migrațiile umane care se întorceau în Africa din Asia și Europa și au găsit pășuni ideale pentru a-și extinde modul de viață.

Dar ADN-ul femeilor din Takarkori arată că aceste populații au rămas izolate de sud și de nord. Originea liniei lor genealogice datează de acum 50.000 de ani, când grupul lor s-a separat de oamenii moderni care au părăsit Africa în acea perioadă și din care descindem toți oamenii din afara acestui continent.

Oamenii din Takarkori aveau de zece ori mai puțin ADN neanderthalian decât oamenii actuali din afara Africii, dar mai mult decât cei din Africa Subsahariană. Acest lucru sugerează că originea lor se află în populațiile din nordul Africii care aveau deja o componentă genetică neanderthaliană și care s-au stabilit în Sahara verde în timpul așa-numitei Perioade Umede Africane.

«Cercetarea noastră pune sub semnul întrebării unele teorii despre istoria populațiilor umane din nordul Africii și dezvăluie existența acestei linii genealogice cu rădăcini foarte vechi și care a rămas izolată de restul», subliniază co-autoarea studiului, Nada Salem, cercetătoare la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă, într-un comunicat de presă. «În plus, arătăm că pastoralismul s-a extins în Sahara verde probabil prin schimb cultural, în loc de migrație», evidențiază ea.

Acum aproximativ 5.000 de ani, schimbarea axei de rotație a Pământului și retragerea ploilor musonice au transformat din nou Sahara într-un deșert. Acest lucru a provocat o diasporă a popoarelor de păstori către alte zone ale Africii. Acesta ar fi putut fi originea civilizației egiptene. Linia genealogică din Takarkori, așa cum a fost, s-a stins pentru totdeauna. Dar o parte din ADN-ul său este încă prezentă în populațiile din nordul Africii.

«Este o descoperire fascinantă», consideră geneticianul Carles Lalueza-Fox de la Consiliul Superior de Investigații Științifice. «Până acum, locuitorii Saharei verzi erau doar picturi în unele peșteri, precum faimoasa Peșteră a Înotătorilor, care apărea în filmul Pacientul englez [inspirat din viața lui Almásy]», subliniază el. «Aceste date genetice oferă o viziune mai reală asupra modului în care erau acești oameni care au trăit într-un ecosistem care nu mai există și descoperă o linie genealogică necunoscută care pare să se fi separat de alte ancestralități africane timp de aproape 50.000 de ani. Este interesant, de asemenea, că într-o lucrare pe care am publicat-o despre indivizi de acum 8.000 de ani din Shum Laka, Camerun, am detectat o linie genealogică „fantomă” pe care am situat-o în Sahel, dar nu pare că acești indivizi o reprezintă. Acest lucru indică doar cât de puțin știm despre populațiile antice din Africa», adaugă omul de știință.

Mary Prendergast, antropolog la Universitatea Rice din Statele Unite, avertizează că studiul are o limitare, deoarece se bazează doar pe ADN-ul a doi indivizi pentru a elucida o istorie de mii de ani. Chiar și așa, lucrarea «aduce o contribuție crucială», consideră ea. «Cercetarea actuală abia începe să dezvăluie istoria complexă a populațiilor din Africa și descoperă noi linii genealogice care au lăsat urme practic imperceptibile în genomul populațiilor actuale», scrie într-un comentariu la studiu. «În acest context, chiar și doi indivizi pot schimba concepția noastră despre trecut», adaugă ea.