În câteva cuvinte
Știre despre problemele traficului de droguri în Mexic, corupție și impunitate, precum și despre modul în care traficanții de droguri au grijă de ai lor, iar societatea este lăsată deoparte.
Mexic, Sinaloa… Țara și statul care asistă impasibili cum narcoții au grijă de ai lor și îi duc de cealaltă parte. Și cine are grijă de societate?
Ironiile lunii mai, și observați că luna încă nu s-a terminat. Familia unor narcoși. Națiunea care elimină vizele pentru moreniști deschide brațele rudelor criminalilor. Îmbrățișări, nu gloanțe, dar în gringo. Pleacă grămadă, cu ce au; această țară nu mai este sigură, se citește în limbajul lor nonverbal. Ce este asta? O lume ciudată? Un serial prost? Suprarealism pur?
Unde vor merge… pare că auzi "Rândunelele" văzând imaginile cu Guzmán López. Ce imagine. Dar, ca aproape întotdeauna, lucrurile sunt foarte sumbre pentru cei care rămân. Ei, totul indică faptul că vor fi în State. Au făcut-o deja. Și noi?
Este începutul sfârșitului unei legende de patruzeci de ani. A început declinul lui „El Chapo” Guzmán Loera. El, închis într-o închisoare din Statele Unite. Fiii săi, negociind impunitatea. Familia sa, gustând fierea dezrădăcinării.
Scenaristului care ar fi propus o astfel de scenă ca punct culminant al unei biopicii despre cel mai faimos traficant de droguri din lume i s-ar fi cerut puțin mai multă creativitate. Poate că asta este problema cu lumea reală, nu este deloc mai puțin dură, deși nu este foarte epică.
Vor cânta. Le vor spune gringos tot ce vor să știe și chiar mai mult. Habemus pactum! Și deși un alt frate umblă prin tuneluri, conform informațiilor din presa din Statele Unite, această poveste va fi scrisă acolo, pentru că Mexicul nu controlează agenda nici măcar a nenorocirilor narco-urilor sale, cu atât mai puțin să-i aducă în fața justiției.
Mexicanii care într-un fel sau altul au fost victime ale lui Chapo sau Chapitos vor rămâne cu dorința ca aceștia să fie judecați în Mexic, ca aceștia să fie forțați să plătească pe pământul lor pentru prejudiciul cauzat vecinilor lor, compatrioților lor, concetățenilor lor.
Chapitos și-au ales cușca de aur și mexicanii ar face bine să-și amintească mereu că cei despre care se cântă atât de mult, vor fi în cele din urmă doar niște denunțători (deloc oameni care mărturisesc mișcați de căința pentru răul provocat, nu, negustori de impunitate).
Acolo este versul următorului corrido. Nici narco-uri profesioniști, nici narco-uri prezentabili, nici narco-uri care au respectat locul în care au locuit, nici domni cuvântului, nici șefi într-o pax narca: erau doar criminali care căutau reduceri pentru masacrele lor. Ce legendă, ce ispravă.
Guzmán López pleacă, dar lasă problema. Probleme, pentru că atunci când nu există dreptate, repetarea răului este singurul lucru sigur.
Ei predau locul și acum alții se vor crede îndreptățiți să-l revendice. Începe o altă eră neagră, o altă înfrângere multidimensională: vine noua rundă de insomnii și pretexte ale guvernatorului Rubén Rocha, noua expoziție a lipsei de capacități a poliției, locale și naționale, și, desigur, mai presus de toate, noua teroare a cetățenilor: va fi noul șef mai mult sau mai puțin sângeros? Pentru că golul se va umple, dar nu de autoritatea statului, ci de o altă mafie.
Mexic, Sinaloa… Țara și statul care asistă impasibili cum narcoții au grijă de ai lor. Și cine are grijă de societate?
Răul a triumfat, nimeni să nu se înșele. Aici nu este ca în filme. Bunul nu există, în timp ce cei răi sunt reali și chiar primesc premii în unele instanțe ale țării dublei morale.
Oamenilor de aici, cel mult, le rămâne simularea. Să vadă fuga și să murmure ce tristețe, ceea ce se numește tristețe, să rămână aici, să sufere efectul teluric previzibil al noii jocuri a Washingtonului, care negociază cu narco fără ca guvernul mexican să se implice.
Culmea ar fi ca la Mañanera (conferința de presă zilnică a președintelui Mexicului) să vină cineva cu o propunere de cântec, acum că, bazându-se pe întâmplări, vor să depopularizeze narcocorridos. Ar fi o baladă tristă. Cea a mexicanilor cărora nimeni nu le face dreptate, cetățenii care văd cum răufăcătorii pledează pentru familiile lor, în timp ce pentru ei, poporul, nimeni nu veghează. Melodia ar fi dedicată celui neatent care încă crede că narco-ii sunt naționaliști. Nici măcar această noblețe nu o au.
