Disputele politice zilnice ne fac să uităm că uneori trebuie să lustruim conceptele pentru ca acestea să nu-și piardă semnificația. Termeni cheie precum „națiune” și „egalitate” au suferit o uzură semantică, care ne împiedică să înțelegem clar ce vrem să spunem cu aceste cuvinte. La baza conceptului de națiune stă ideea de egalitate, așa cum a fost formulată în vremurile revoluționare.

Abatele Sieyès definea națiunea ca un corp de asociați care trăiesc sub aceeași lege. Ernest Renan a văzut națiunea ca un plebiscit zilnic, iar Benedict Anderson – ca o comunitate imaginară. În sensul său statal, națiunea se bazează în mod tradițional pe legile comune.

Încă din vremea lui Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, a fost subliniată importanța comunității cetățenilor, uniți de valori comune. Grecii Antici au introdus conceptul de isonomie – egalitatea în fața legii. Când excepțiile nu funcționează în favoarea celor mai puțin norocoși, acest lucru subminează principiul fundamental al egalității.

Nu se poate permite ca toate teritoriile să caute autonomie fiscală, ceea ce este benefic doar pentru bogați. Sprijinirea celor aflați în nevoie, fie că este vorba de un copil din Cadiz, un pensionar din Zafra sau o femeie cu dizabilități din Mieres, este o responsabilitate civilă, la fel de importantă pentru toți cetățenii, indiferent de locația lor. O națiune este un teritoriu unde solidaritatea este obligatorie. Nu există comunitate fără voința de a împărți, mai ales în vremuri grele.