În câteva cuvinte
Articolul detaliază situația dificilă a aproximativ 400 de cercetători postdoctorali care așteaptă de peste un an rezolvarea unei convocări de ajutoare lansate de Junta de Andalucía. Această întârziere le afectează grav carierele și viețile personale, generând precaritate, incertitudine și potențial exod al creierelor, în ciuda promisiunilor de stabilizare și a faptului că procedura a fost demarată în regim de urgență.
María — care solicită să nu i se divulge numele de familie —, o tânără de 30 de ani din Sevilla, avea un contract postdoctoral în Suedia, unde locuia împreună cu soțul ei, tot din Sevilla, când în noiembrie 2023 a văzut convocarea Junta de Andalucía pentru ajutoare destinate cercetătorilor postdoctorali, menite să le permită continuarea activității științifice în regiune și să le garanteze stabilizarea. Era o oportunitate unică pentru ea și partenerul ei de a evolua în carieră și de a-și construi viața împreună în țara natală, cu sprijinul familiei. Mai bine de un an mai târziu, această subvenție încă nu a fost rezolvată. Adjudecarea provizorie a fost publicată în noiembrie anul trecut — la un an de la publicarea oficială a bazelor concursului —, iar María și partenerul ei locuiesc acum separat, fiecare la părinții săi. În acest timp, ea a refuzat noi contracte în Suedia și, pentru a nu compromite viitoare burse necesare continuării carierei de cercetător, colaborează în continuare cu instituții din țara scandinavă și cu Universitatea din Sevilla, dar în mod gratuit. «Dacă mi s-ar fi spus că va trebui să stau jumătate de an fără salariu, logic că aș fi acceptat ofertele din Suedia», recunoaște ea.
Ca și ea, aproximativ 400 de candidați — fie selectați (129), fie pe lista de rezervă, fie contestând poziția în adjudecarea provizorie — și-au văzut așteptările profesionale și personale spulberate de întârzierea guvernului andaluz în rezolvarea unei convocări procesate în regim de urgență, care ar fi trebuit soluționată în trei luni. Aceștia sunt cufundați într-o incertitudine pe care mulți nu o anticipau și care, în unele cazuri, precum cel al Mariei, a agravat situația de precaritate în care trăiesc.
«Faza de depunere a solicitărilor s-a încheiat pe 2 aprilie 2024 și de atunci, de fiecare dată când am întrebat la Consiliul Universitar, ni s-a spus că totul se va rezolva în curând, dar din aprilie până în noiembrie au trecut șapte luni, iar de atunci au mai trecut încă cinci», explică Manuel — care preferă, de asemenea, anonimatul. El se află în ultima lună de contract la o universitate germană, așteptând confirmarea definitivă a postului său de cercetător la Universitatea din Almería pentru a se putea muta în apartamentul pe care tocmai l-a cumpărat împreună cu partenera sa. «Deoarece am acceptat, nu am mai căutat alte oferte de muncă și nici nu am cerut prelungirea contractului actual, dar ceea ce ni s-a spus că se va rezolva la începutul anului se tot amână. Avem nevoie de o planificare pe care acum nu o avem», indică el. «Teama mea este să rămân fără loc de muncă».
Reprezentanții Consiliului Universitar explică faptul că rezoluția definitivă este iminentă și că problema așteaptă avizul de control financiar, fiind întârziată de lipsa inspectorilor — aceeași explicație oferită tuturor candidaților, conform cercetătorilor consultați. «Partenera mea este beneficiara unei burse Marie Curie, destinată postdoctoranzilor din întreaga Europă. Solicitarea a fost depusă în septembrie, iar rezoluția finală a venit în februarie. Dacă la nivel european se poate gestiona, cum de nu se poate face pentru 200 de posturi oferite de Junta?», se întreabă Manuel.
Aceeași întrebare i se pune și lui Jorge — nume fictiv — la universitatea străină la care a trebuit să se întoarcă, după ce a renunțat, împreună cu soția sa, la un contract de trei ani acolo pentru a se stabili în Sevilla, unde au ajuns de Crăciun, crezând că rezoluția finală va veni la începutul anului. Ea a rămas în Sevilla, iar el trebuie să împartă o cameră în altă țară. «Cum timpul a trecut și postul meu încă nu s-a confirmat, a trebuit să mă întorc, dar aici se știe că voi pleca și sunt întrebat constant când, pentru a se putea angaja înlocuitorul meu», indică el.
Aceste ajutoare au fost foarte bine primite de comunitatea cercetătorilor postdoctorali aflați în străinătate. Condițiile lor — experiență minimă de doi ani în afara Spaniei; nu se cere prezentarea unui proiect concret; posibilitatea de a avea personal în subordine sau de a se afilia la oricare dintre proiectele de cercetare ale universităților andaluze și asigurarea mult doritei stabilități, garantând consolidarea ulterioară a postului ca asistent universitar doctor — au fost considerate de acest colectiv, obișnuit cu precaritatea și dependența de finanțarea proiectelor, drept o oportunitate valoroasă și extraordinară prin raritatea sa, deoarece, spre deosebire de alte comunități autonome, Andaluzia nu oferă periodic astfel de contracte. «Era modalitatea perfectă de a mă întoarce în țara mea și de a avea stabilitate, mai ales că acest tip de convocări nu sunt obișnuite în Andaluzia, așa că nu știam când ar putea apărea o altă opțiune similară», indică María.
Exodul de talente
Cu toate acestea, întârzierea Junta de Andalucía, pe lângă starea de neajutorare, nu numai că le întrerupe cariera în cercetare — esențială pentru a putea continua să aplice la burse —, dar întârzie și integrarea acestor cercetători, cu experiență internațională și formare de înalt nivel, în sistemul științific andaluz. «Am trecut și de filtrul universităților, care în multe cazuri contau deja pe noi pentru a ne integra în proiectele lor», indică Rocío Martínez. Ea își terminase contractul la o universitate din Bruxelles și se afla în Santiago de Compostela când a aflat de convocarea Junta și a decis să aplice deoarece avea familie aici. «Am contactat un grup mare de la Universitatea din Córdoba și am convenit să colaborăm pe noi linii de cercetare dacă obțin finanțarea», indică ea. În adjudecarea provizorie a rămas pe lista de rezervă, dar, conștientă de anormalitatea procedurii, a decis să caute alternative și să aplice la o altă convocare la Universitatea din Cádiz care, deși a apărut mai târziu, s-a rezolvat deja și unde a obținut un post.
Martínez avertizează asupra modului în care această situație de impas afectează și grupurile de cercetare din universități. «Sunt forțate să restructureze sau chiar să oprească linii de lucru esențiale pentru avansul științific și tehnologic al comunității», indică ea. Nu este cazul Mariei care, tocmai pentru că se angajase față de una dintre aceste echipe, lucrează cu ei, «dar fără a fi plătită». «Tot acest timp pierdut este și o pierdere de eficiență pentru universități; în aceste luni s-a făcut planificarea didactică pentru anul universitar următor și, cum eu încă nu exist oficial, nu pot fi inclusă», indică Manuel, la rândul său.
Timpul îndelungat scurs și negocierile dificile din ultimele luni dintre rectorii universităților publice andaluze și Junta pentru garantarea finanțării extraordinare i-au făcut sceptici pe mulți dintre acești candidați cu privire la posibilitatea stabilizării postului lor în viitor. «Acea negociere nu are legătură cu rezolvarea acestei convocări», precizează María José Polo, prorector pentru cercetare la Universitatea din Córdoba, dar adaugă: «Însă în acest caz, postul pentru stabilizare este cel de asistent universitar doctor care, pentru acești solicitanți, este sub nivelul experienței lor îndelungate și CV-ului lor strălucit; cel mai echilibrat pentru nivelul lor ar fi fost posturi de profesor contractat permanent».
Prorectorul, care relatează și cazuri de candidați ce întreabă dacă universitățile știu ceva despre rezoluție deoarece nu sunt siguri când să se mute, este convinsă că întârzierea afectează în primul rând cercetătorii, înainte de proiectele care se organizaseră deja contând pe acești oameni: «Aceasta este principala consecință, pentru că valoarea unei instituții se măsoară prin calitatea oamenilor care lucrează în ea».
Rocío a renunțat la postul ei și povestește că, la fel ca ea, alți colegi au sfârșit prin a face același lucru, cu consecința exodului de talente. Această circumstanță ar putea, poate, să o avantajeze pe Cristina Pallero, care a rămas la limita listei de rezervă și a contestat punctajul acordat pentru experiența sa. «Pe mine m-a prejudiciat caracterul multidisciplinar al formării mele, am doctorat în Managementul și Conservarea Mării, dar am făcut tranziția către partea de științe sociale, și handicapul de a fi devenit mamă în perioada postdoctorală, ceea ce înseamnă că am mai puține publicații și lucrări de evaluat în comparație», explică ea. În acest timp de așteptare, tocmai a rămas șomeră după încheierea proiectului său la CSIC, la Institutul de Științe Marine din Andaluzia, deoarece celălalt proiect solicitat «s-a pierdut din cauza altei convocări a Junta care este, de asemenea, blocată». Situația ei de instabilitate, din păcate, avertizează ea, «nu este o excepție, ci o breșă în sistem».
