Cui îi mai vine să meargă în Statele Unite în vacanță?

Multora, desigur, dar mult mai puțini decât acum un an. Politologul și eseistul Ian Bremmer a distribuit pe X grafice din Financial Times care arată o scădere de 17% a călătoriilor europenilor în țară în luna martie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. În unele țări, cum ar fi Irlanda, Norvegia și Germania, scăderea este de peste 20%. Iar în totalul călătorilor din întreaga lume, vorbim despre o scădere de 12%, conform publicației. S-ar putea argumenta că cifra este distorsionată deoarece în 2024 Paștele a căzut în martie. Dar ziarul explică și că lanțul hotelier Accor înregistrează o scădere de 25% a rezervărilor europenilor în Statele Unite pentru această vară. Iar cifra este importantă pentru o țară care este a treia destinație turistică din lume, după Franța și Spania.

Scăderea este de înțeles dacă ținem cont de faptul că Guvernul țării se arată destul de ostil față de străini, în ciuda faptului că Donald Trump este căsătorit cu o slovenă și bunicul său era german, ca să nu mai vorbim de faptul că toți americanii, cu excepția nativilor americani, sunt imigranți sau descendenți ai imigranților. Această ostilitate nu este doar retorică, așa cum arată creșterea deportărilor fără garanții judiciare. Un exemplu terifiant: Kilmar Abrego García a fost dus din greșeală la mega-închisoarea pentru teroriști din El Salvador. Într-un exercițiu uluitor de rea-credință și sociopatie, atât Trump, cât și președintele salvadorian, Nayib Bukele, au asigurat că nu pot face nimic pentru a-l scoate din acea închisoare. Acest lucru nu este doar o minciună —cum să nu poată?—, ci și un experiment improvizat: dacă li se permite să închidă o persoană fără nicio urmă de dovadă, vor continua să o facă fără să clipească de câte ori vor dori. Da, de acord: este foarte improbabil ca cineva care este în călătorie prin New York să ajungă din greșeală într-o închisoare salvadoriană. Dar nu mai este imposibil. Și asta schimbă unele decizii pentru că nu mai sunt locuri sigure în care să călătorești. Un alt risc mai evident este că s-ar putea să nu te lase să intri în țară și să te întorci fără să fi putut cumpăra nici măcar un amărât de breloc de la Yankees. Cum i s-a întâmplat, de exemplu, unui om de știință francez care călătorea la Houston pentru o conferință și pe care autoritățile nu l-au lăsat să intre în țară după ce i-au cotrobăit prin telefon și au văzut mesaje private în care critica Guvernul Trump. Chiar și unui cetățean american i s-a întâmplat ceva similar la întoarcerea din Canada, în ciuda faptului că, după cum explica pentru NBC News, se aștepta ca odată cu președinția lui Trump totul să se schimbe „în bine”.

Dacă a critica Statele Unite înseamnă că nu poți intra în țară, este normal ca oamenii să amâne vacanțele la New York sau San Francisco pentru când va fi un președinte normal, dacă va mai fi vreodată. Toți, de stânga sau de dreapta, am criticat politica americană. Dacă vorbim urât despre politica spaniolă, care este mică și nu are mare importanță, cum să nu vorbim urât despre deciziile primei puteri mondiale, care, din păcate, ne afectează pe toți? Dar, din moment ce vorbim despre politica spaniolă, nici europenii nu suntem în măsură să dăm lecții în ceea ce privește tratamentul imigranților. Un exemplu îl vedem în respingerea de către mai multe comunități autonome a repartizării minorilor străini. Sau, în încercările unor țări din UE, cum ar fi Italia, de a crea lagăre „de expulzare” în Albania, ceea ce nu este atât de diferit de experimentul salvadorian. Desigur, este foarte dificil, aproape imposibil, să ajungem într-un lagăr de concentrare dacă mergem să facem fotografii în Times Square sau la Colosseum. Dar dacă am vrea să lucrăm, de exemplu, sau am fugi dintr-un război sau dintr-o dictatură, ar fi un rezultat ceva mai probabil. Exemplul lui Trump și Bukele, care pare scos din distopia cea mai ridicolă, ne-ar putea ajuta să ne amintim ce fel de țară vrem să fim și ce fel de Guverne vrem să votăm. În cele din urmă, toți suntem la câțiva pași de tarife vamale și de o nouă criză de a redeveni emigranți.