Walter Wilhem Flegel, presupusul Martin Bormann

Walter Wilhem Flegel, născut în 1912 în Pagelinen, provincia Insterburg, Prusia Orientală, muncitor sezonier într-o fabrică de cherestea din Chile, închis pentru furt timp de 11 ani în provincia argentiniană Mendoza și, în cele din urmă, angajat exemplar într-o companie din Buenos Aires, a fost între 23 și 30 septembrie 1960 Martin Bormann, omul de maximă încredere al lui Adolf Hitler. Povestea lui Flegel a ocupat atenția argentinienilor când lumea căuta în toate colțurile posibile ierarhii naziști care fugiseră din Germania după căderea celui de-al Treilea Reich. O listă misterioasă a alertat că acel german în haine umile nu era altul decât însuși Bormann, dispărut ca o fantomă pe 30 aprilie 1945 în buncărul Führer-ului și reapărut de zeci de ori în locuri atât de îndepărtate între ele precum Moscova, Ciudad del Cabo, Sydney sau Bariloche, în cordiliera argentiniană. Bormann se ascundea acum într-o mică casă de lemn ridicată cu propriile mâini în Zárate, la 100 de kilometri de Buenos Aires, alături de soția sa și trei fiice mici, pe care le vedea doar o dată pe săptămână pentru că lucra ca paznic în depozitele pe care Construcciones Claussen le avea în capitală. Fișa poliției de la arestarea lui Flegel, pe 23 septembrie 1960. Arhiva Națiunii.

Flegel a fost faimos timp de o săptămână, foarte spre regretul său, după cum atestă cele peste 100 de pagini dedicate arestării sale care se află în arhivele poliției argentiniene despre chestiunea nazistă, declasificate în 1992 și disponibile de săptămâna aceasta pe internet, la inițiativa Guvernului lui Javier Milei. Printre sutele de documente, se remarcă fotografiile unui bărbat slab și cu fața plină de oase, care pozează cu o combinație de surprindere și stupoare în fața camerei. Partea poliției din acea zi îl descrie pe Flegel ca pe un om care “se exprimă cu fluență și fără inhibiții, dezvăluind o cultură medie” și “psihismul unui om comun”. “Fisura palpebrală [deschiderea ochiului] este mică, ochii căprui cu arc senil, nasul cu dosul oarecum concav se termină în vârf, amintind îndepărtat un cioc de rață, este de dimensiune medie”, a scris expertul poliției. Cu puțină atenție se observă că lui Flegel îi lipsește brațul drept.

Omul care a fost Bormann ajunsese în Chile în 1930 “ca membru al echipajului unui vapor de marfă de 10.000 de tone” și s-a dedicat “sarcinilor rurale”. “În aceste funcții, în iulie 1931, cureaua de transmisie a unei mori i-a smuls brațul drept în totalitate”, spune partea poliției. Datorită dificultăților din Chile, Flegel a traversat cordiliera Anzilor spre Argentina, “făcând-o pe cal”, până în provincia Mendoza. “Acolo situația sa a devenit insuportabilă, motiv pentru care a trebuit să delincvenze pentru a supraviețui. Odată, în aprilie 1932, a încercat să fure un magazin și a fost descoperit de unul dintre paznici, pe care l-a rănit folosind revolverul”, se citește într-unul dintre documentele declasificate.

Pagină dublă dintr-un ziar argentinian cu cronica eliberării lui Flegel, pe 30 septembrie 1960. Arhiva Națiunii. Flegel a fost închis până în 1935 și, deja în libertate, “a furat un cal”. “Proprietarul l-a atacat cu biciul și Flegel s-a apărat cu un revolver”. Condamnat la șase ani de închisoare, a ieșit în 1943. Viața lui Flegel a fost de atunci cea a unui nomad care își câștiga existența ca vânzător ambulant până când, în 1944, Construcciones Claussen l-a angajat ca paznic. Trimis de companie în Corrientes, la granița cu Brazilia și Paraguay, Flegel a cunoscut-o pe Haydee Colinett, o adolescentă de 16 ani cu care s-a căsătorit în 1947 după “ce a obținut permisiunea corespunzătoare de la tatăl său”. În 1948, Flegel s-a instalat, în cele din urmă, în Zárate, în casa unde 12 ani mai târziu avea să fie arestat de doi polițiști în civil. În declarația sa, el a spus poliției că “se dedică doar muncii, nu participă la întâlniri, cluburi și nici nu frecventează prietenia vecinătății sau cu conaționali”.

Presa argentiniană a făcut un festin cu falsul Bormann. Astăzi știm că ierarhul nazist era mort de 15 ani când Flegel a fost arestat, dar atunci arestarea sa a pus Guvernul democratic al lui Arturo Frondizi în fața lumii. Mesajele diplomatice trimise de Germania la Buenos Aires sunt o dovadă a interesului pe care l-a stârnit cazul. Bunul simț, totuși, lucra în favoarea deținutului: deși fața sa putea da loc la o anumită confuzie, “ar fi fost ușor pentru poliție să determine că Flegel nu era Bormann doar ținând cont de faptul că primul are 48 de ani și al doilea 60”, scria într-un editorial ziarul La Razón. Din Germania sosea mărturia unei surori, în timp ce presa senzaționalistă israeliană asigura că nu există nicio îndoială că în Argentina l-au prins pe Bormann.

Ziarul La Razón dezvăluia din Argentina, “pe baza unor surse care nu lasă loc de îndoieli”, că Bormann frecventa un bar de pe strada Lavalle 545 din orașul Buenos Aires. “Acolo, eminența cenușie, omul în care Hitler își punea încrederea, în timp ce își sorbea băutura predilectă, berea, începea o conversație cu alți ierarhi ai celui de-al Treilea Reich, printre ei Adolfo Eichmann”. Mărturia lui Eichmann, care a locuit în Argentina, era, potrivit presei, de unde ieșise pista pentru a-l găsi pe Flegel, o informație pe care Guvernul Israelului s-a ocupat să o dezmintă. Sursa “incontestabilă” s-a dovedit a fi un medic italian care îl cunoscuse pe Bormann în Munchen și a povestit pentru La Razón că l-a văzut de mai multe ori în barul de pe strada Lavalle, că se îmbrăca “elegant” și că “își purta mâna dreaptă artificială acoperită cu o mănușă de piele neagră”. Ziarul încheia textul regretând că Argentina a fost “refugiul naziștilor, protejați de personaje puternice”.

În lipsa rețelelor sociale, vecinii din Zárate se ocupau să dea aripi tot felul de știri false. Într-o casetă intitulată Îndoieli, un trimis special spunea că “unele detalii obscure” făceau să se creadă că Flegel, deși nu era Bormann, “ar putea fi un individ legat de regimul hitlerist”. Jurnalistul îl citează apoi pe vecinul Moisés Fridman: “Poliția a venit vineri să-l protejeze pe Flegel, care era deja înconjurat de comando-uri israeliene. Aceștia îi cunoșteau locul prin denunțul lui Eichmann”. Un anume H. García, executor judecătoresc, a povestit că în 1952 soția lui Flegel i-a spus că soțul ei aparținuse cuirasatului Graf Spee și că “de aceea i se interzicea intrarea în țară”. Cuirasatul nazist Graf Spee a fost scufundat de căpitanul său în Río de la Plata pe 17 decembrie 1939, când Flegel petrecuse deja aproape un deceniu în Argentina.

Fotografii din cazierul lui Walter Flegel arestat pentru furt în Mendoza. Avea 20 de ani și își pierduse deja brațul drept în Chile. “Încă nu avem datele dactiloscopice ale lui Bormann [aveau să sosească din Germania abia la sfârșitul lunii noiembrie], dar se poate stabili deja în mod concret că Walter Flegel nu este Martin Bormann”, a spus pe 30 septembrie 1960 ministrul de Interne, Alfredo Vitolo. Argumentul principal a fost că Flegel se afla în Argentina din 1931. Au început apoi repercusiunile politice.

Într-un editorial datat 5 octombrie, ziarul Argentiniesches Tageblatt, editat în germană în Buenos Aires, se întreba “de ce s-a comis fanfaronada” de a-l aresta pe Flegel. Ziarul a subliniat că captura se bazase pe “o listă de 20 de nume de criminali de război naziști rezidenți în Argentina” predată Guvernului. “Și Flegel a fost ales în mod conștient dintre aceste 20 de nume de anumite persoane care nu aveau nicio dorință să-i aresteze pe adevărații criminali de război naziști”, se plânge ziarul. Pe 30 septembrie 1960, Flegel a fost eliberat în cele din urmă. Îl așteptau la ușa sediului Poliției Federale “inginerul Claussen”, care apărse întotdeauna nevinovăția angajatului său, și zeci de jurnaliști. Confuz de întrebări, Flegel a povestit că îl cunoscuse pe Hitler “în timpul unei întâlniri în Allestein în 1927, dar după aceea nimic mai mult”; că vorbea doar “într-un mod prost” germană și spaniolă; și că nu se mai întoarce în Germania pentru că nu avea mijloacele necesare pentru a face acest lucru.

A doua zi, ziarul argentinian El Mundo, deja dispărut, și-a încheiat astfel cronica zilei: “Ieri, Flegel, muncitor modest forjat în muncă, s-a întors la rutina sa de supraveghetor de depozit în clădirea de pe Alsina 465, de la Claussen y Cia. Poate fi o rutină disperat de monotonă, dar liniștea și anonimatul sunt uneori daruri neprețuite”.