Istoricul evreu-american Yosef Hayim Yerushalmi

Un profund cunoscător al istoriei memoriei evreiești, Yosef Hayim Yerushalmi și-a încheiat lucrarea «Zakhor» cu întrebarea: «Și dacă opusul uitării nu ar fi amintirea, ci dreptatea?». Yerushalmi nu a răspuns niciodată la această întrebare, dar ea servește ca punct de plecare pentru a reflecta asupra semnificației memoriei într-un moment în care aceasta se confruntă cu provocări intolerabile.

Conform lui Yerushalmi, tradiția evreiască distinge clar între istorie și memorie. Istoria este scrisă la persoana a treia, având ca scop transmiterea de cunoștințe factuale despre trecut. Memoria, pe de altă parte, poate fi relatată doar la persoana întâi, fiind orientată spre prezent și viitor, instigând la acțiune. Astfel, a ne aminti înseamnă a ne asuma obligațiile impuse de trecut pentru viitor.

Această constatare rezolvă o contradicție aparentă în viața și gândirea evreiască: preocuparea intensă pentru memorie și interesul profetic pentru viitor. Profeții ne îndeamnă să ne amintim pentru a onora trecutul prin căutarea dreptății în viitor. Hermann Cohen a subliniat că pacea, nu doar dreptatea, este obiectivul moral suprem, completând dreptatea și universalizând-o. Aşadar, opusul uitării ar putea fi pacea.

Cohen s-a bazat pe idealurile iluministe, similar lui Kant, care a susținut că idealul păcii, nu nevoia războiului, ar trebui să stea la baza relațiilor umane și a dreptului. Kant a avertizat că omenirea care nu respectă idealul păcii este condamnată la distrugere. Comemorarea ororilor de la Buchenwald ne amintește de avertismentul lui Kant și de învățăturile profeților.

Există și alte tradiții evreiești ale memoriei, cum ar fi «Amintește-ți ce ți-a făcut Amalek și distruge-i seminția». Alegerea între această tradiție și cea a păcii este crucială. După al Doilea Război Mondial, în reacție la atrocitățile comise în lagărele de concentrare, ideile lui Kant despre pacea perpetuă au fost integrate în dreptul internațional.

Fotografiile de la Buchenwald au arătat umanității că antisemitismul nazist a fost un atac asupra demnității umane, concept inclus ulterior în constituțiile statelor și în convențiile internaționale. După Buchenwald, protecția statală a indivizilor, chiar și a celor non-cetățeni, a devenit esențială. Includerea demnității umane în drept a fost o respingere a războiului ca origine a tuturor lucrurilor, optându-se pentru un «niciodată din nou» bazat pe idealurile de demnitate și pace.

Astăzi, exclamații de «niciodată din nou» sunt invocate în contextul masacrului din 7 octombrie și al distrugerilor din Gaza. Deși aceste paralele cu Holocaustul pot fi înșelătoare, ele subliniază eșecul de a preveni dezumanizarea și tolerarea crimelor care subminează pacea. Doar o comunitate internațională care respinge astfel de acțiuni se poate asigura că nu va mai exista niciun Buchenwald.

La aniversarea a 80 de ani de la eliberarea Buchenwald, lumea intră într-o nouă eră. Statele Unite, care au eliberat lagărul, se îndepărtează de aliații europeni și de statul de drept internațional, în timp ce Rusia duce un război brutal împotriva Ucrainei. Populismul de dreapta câștigă teren în Europa, disprețuind statul de drept și valorile iluministe. Trebuie să ne opunem acestor tendințe, reafirmând angajamentul față de statul de drept și demnitatea umană, evitând doctrinele neorealiste care consideră pacea o iluzie naivă. Ignorarea războaielor de exterminare de care ne protejează aceste idealuri ar fi o greșeală. De aceea, nu trebuie doar să ne amintim de Buchenwald, ci și să nu uităm niciodată.