America Latină deține un rol crucial în viitorul planetei, iar drumul său către sustenabilitate va defini nu doar destinul său, ci și pe cel al întregii umanități. Pentru a atinge acest obiectiv, sunt necesare angajament politic, consensuri sociale și o educație capabilă să formeze cetățeni responsabili.

Tranziția către sustenabilitate este un proces complex și multifacetic, necesitând coordonarea diferitelor eforturi: de la transformări financiare până la construirea justiției sociale, educația fiind un element fundamental. Înțelegerea acestor aspecte ne lărgește perspectiva asupra problemelor actuale, cum ar fi schimbările climatice, și ne permite să proiectăm răspunsuri mai juste și durabile.

Unul dintre punctele centrale ale acestei tranziții este finanțarea. America Latină, în special țările sale, este una dintre cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice, deși a contribuit istoric mai puțin la aceasta. Acest lucru subliniază principiul responsabilităților comune, dar diferențiate, recunoscut în Declarația de la Rio din 1992 și implică obligația țărilor dezvoltate de a subvenționa eforturile de atenuare și adaptare ale țărilor în curs de dezvoltare.

În același timp, discuția despre finanțare trebuie să țină cont de realitățile productive ale regiunii. America Latină deține resurse semnificative, cum ar fi cuprul, necesare pentru tranziția energetică. În același timp, regiunea depinde încă de activități precum mineritul, agricultura intensivă și producția de petrol, care, deși generează venituri, au un impact semnificativ asupra mediului.

Prin urmare, finanțarea tranziției ecologice necesită o abordare sistemică. Nu este vorba doar de canalizarea fondurilor, ci și de regândirea modelului de integrare globală a regiunii, pentru a trece de la o economie bazată pe exploatarea resurselor la o economie bazată pe dezvoltare durabilă.

În acest context, este esențială construirea unor pacte sociale ample. Tranziția verde justă nu va fi atinsă fără dialog și consens între guverne, afaceri și societatea civilă. În America Latină, unde inegalitățile structurale afectează profund oportunitățile, aceste acorduri trebuie să fie democratice și participative.

Promovarea unor astfel de pacte sociale poate plasa guvernele într-o poziție dificilă în fața elitelor economice. Pe de o parte, au nevoie de investiții pentru a accelera tranziția energetică; pe de altă parte, trebuie să reglementeze sau chiar să limiteze anumite activități economice nesustenabile. Totul, menținând în același timp echilibrul fragil între sustenabilitate, reducerea sărăciei și creșterea economică.

În acest context, alianța dintre America Latină și Uniunea Europeană apare ca o oportunitate strategică. Inițiative precum Pactul Verde trasează o foaie de parcurs ambițioasă către neutralitatea climatică până în 2050, dar trebuie adaptate la realitățile țărilor în curs de dezvoltare.

Regiunea a demonstrat progrese notabile atât în energiile regenerabile, cât și în cadrul legal de protecție și, în plus, există un sprijin clar al cetățenilor pentru o cooperare biregională care să promoveze un nou model de dezvoltare. Acest lucru este demonstrat de proiectul promovat de Organizația Statelor Iberoamericane (OEI), care urmărește să contribuie la o tranziție justă și echitabilă în ambele regiuni.

Aici, educația apare ca o condiție fundamentală pentru a da sens tuturor celor menționate mai sus. Un viitor durabil nu va fi posibil fără o educație transformatoare. Sustenabilitatea trebuie construită în săli de clasă, în procesele de formare și în modul în care îi învățăm pe oameni să trăiască pe planetă cu responsabilitate.

Sistemele educaționale trebuie să ofere instrumente pentru a construi o societate mai echitabilă: competențe ecologice, conexiune cu teritoriul, metodologii active și profesori instruiți pentru a promova schimbarea. Școlile trebuie să fie spații în care să se construiască o viziune comună a viitorului, care să pregătească pentru viață, coexistență și sustenabilitate.

Această transformare educațională are nevoie de sprijin politic și un loc prioritar pe agenda internațională. În acest cadru, organismele de conducere globală, cum ar fi COP30 (viitoarea conferință a ONU privind schimbările climatice, care va avea loc în 2025 în Brazilia), devin fundamentale. Nu numai pentru că permit obținerea angajamentelor internaționale sau vizibilizarea urgenței de a acționa, ci și pentru că sunt o platformă pentru a plasa educația în centrul dezbaterii.

Acest eveniment de referință internațională, care se bucură în acest an de sprijinul organizațional al OEI, trebuie, pe lângă abordarea problemelor cheie, cum ar fi acțiunea climatică și finanțarea, să recunoască educația pentru dezvoltare durabilă ca un pilon strategic. Mai mult decât un gest simbolic, este un pariu pe termen lung și pe construirea unei cetățenii capabile să sprijine și să susțină acordurile globale.

Pentru a face acest lucru, este necesar să se consolideze sistemul multilateral printr-o coordonare eficientă între nivelurile multilateral, regional și național, aliniind planurile naționale de dezvoltare cu obiectivele internaționale. Numai astfel va fi posibilă mobilizarea finanțării, promovarea soluțiilor durabile și poziționarea educației ca forță motrice a unei tranziții juste.

America Latină joacă un rol crucial în viitorul planetei. Găzduiește jumătate din biodiversitatea mondială și aproximativ 60% din pădurile tropicale. Drumul său către sustenabilitate va defini nu doar destinul său, ci și pe cel al întregii umanități. A merge în această direcție necesită angajament politic, consens social și o educație capabilă să formeze cetățeni dedicați și solidari.

Tamara Díaz Fouz este director general pentru Educație și VET al Organizației Statelor Iberoamericane pentru Educație, Știință și Cultură (OEI).