În noaptea de 17 spre 18 martie, chirurgul Feroze Sidhwa a operat șase pacienți în cinci ore, iar spitalul Nasser din Jan Yunis, în sudul Fâșiei Gaza, unde lucrează cu ONG-ul MedGlobal, a primit aproximativ 280 de persoane rănite. Unul dintre ei era Ibrahim Barhum, un tânăr de 17 ani care a murit cinci zile mai târziu, cu câteva minute înainte de a fi externat, când centrul medical a fost bombardat de Israel. “Dacă nu aș fi fost chemat să examinez un alt rănit care era la terapie intensivă cu o hemoragie, aș fi rămas lângă pacientul meu, explicându-i cum să-și facă îngrijirile colostomiei acasă și probabil aș fi murit cu el. Se pare că ținta era o rudă a lui, care a murit și ea în atac”, povestește acest doctor american, într-o întâlnire online între jurnaliști și angajați și voluntari ai ONG-urilor care lucrează în Gaza, organizată săptămâna aceasta.

Toți descriu un peisaj sanitar dezolant după ruperea armistițiului, acum mai bine de o săptămână, și un dezastru umanitar care nu seamănă cu nimic din ce au mai văzut: spitale fără aproape niciun mijloc material, medici care trebuie să aleagă pe ce pacienți îi tratează și pe cine lasă să moară, bebeluși subnutriți fără acces la suplimente alimentare, sute de mii de oameni fără aproape apă potabilă, mii de bolnavi de cancer care nu primesc tratament, familii care nu pot fugi pentru că nu au un scaun cu rotile în care să-și transporte copilul căruia i s-a amputat un picior pe străzile distruse de bombe sau părinți perturbați de gânduri suicidare pentru că nu știu cum să aibă grijă de copiii lor.

“Nimeni nu a putut procesa trauma, să jelească și să vorbească cu copiii sau cu părinții despre ceea ce au pierdut în acest război. Gazanii, în multe cazuri, nu se mai văd nici măcar ca persoane, și-au pierdut demnitatea și orice control asupra a ceea ce se întâmplă”, explică Yasser Abu Jamei, directorul Programului Comunitar de Sănătate Mintală din Gaza, (GCMHP, după inițialele în engleză).

Și viața celor două milioane de locuitori ai Fâșiei continuă să se înrăutățească, deoarece niciun ajutor umanitar nu intră în Gaza de la începutul lunii martie, iar bombardamentele au fost reluate în mod virulent. De când fragilul armistițiu instaurat la mijlocul lunii februarie a fost spulberat pe 18 martie, peste 800 de persoane au murit violent, iar numărul total de decese din octombrie 2023 depășește deja 50.000, potrivit cifrelor Ministerului Sănătății local, controlat de miliția islamistă Hamas.

“Spitalele nu mai sunt spitale, în cel mai bun caz furnizează servicii de bază. Doctorii decid pe ce pacient îl vor trata mai întâi, determinând cine trăiește și cine moare, ceea ce îi face să se simtă foarte vinovați. Nu pot opera în condiții și, chiar dacă reușesc și intervențiile au succes, pacienții pot muri de o infecție din cauza lipsei de medicamente și îngrijiri ulterioare”, descrie Aseel Baidoun, de la ONG-ul Medical Aid for Palestinian.

Doar 22 din cele 35 de spitale din Gaza încă mai lucrează, dar funcționează la jumătate, pentru că nu au loc și le lipsește personal, medicamente, combustibil, generatoare, ventilatoare sau incubatoare, printre altele, citează acești lucrători umanitari, făcând referire la cifrele ONU. “În plus, există peste 10.000 de pacienți care trebuie evacuați urgent, iar Israelul nu le autorizează ieșirea. Nu avem cuvinte pentru a descrie ce înseamnă astăzi să fii medic și să fii pacient în Gaza”, adaugă Baidoun.

Responsabilul Medical Aid for Palestinian evidențiază, de asemenea, abandonarea bolnavilor cronici, cum ar fi pacienții cu cancer, care nu au putut primi tratament de un an și jumătate. “Vorbim despre aproximativ 30.000 de persoane”, detaliază.

Alexandra Saieh, de la ONG-ul Save the Children, explică, la rândul său, că au primit în cele două luni cât a durat armistițiul 4.000 de copii subnutriți în cele două clinici ale organizației din Fâșie. “Bebeluși care s-au născut deja cu probleme de greutate. Dar acum nici acești copii, nici mamele lor nu mai vin la consultație pentru că sunt îngroziți și nu se mișcă din casa lor sau din refugiul lor. Acest lucru poate avea consecințe pe viață atât pentru nou-născut, cât și pentru mamele lor”, estimează ea.

Între 18 și 23 martie și conform ONU, peste 142.000 de palestinieni din Gaza s-au deplasat la ordinul armatei israeliene, dar acești lucrători umanitari subliniază că există familii care nu se pot mișca, pentru că nu au un scaun cu rotile în care să-și transporte copilul sau fratele. “Există mii de minori care au suferit amputarea unui sau a două picioare. Toți necesită îngrijiri care nu sunt disponibile și, de asemenea, proteze, care nu există”, își amintește Saieh.

Gavin Kelleher, de la Norwegian Refugee Council (NRC), subliniază că palestinienii sunt confuzi cu ordinele de evacuare, care nu sunt clare, se simt epuizați, după ce au trăit deja 14 luni de război din octombrie 2023, și știu perfect că “nu există loc sigur în Gaza, oriunde ar merge”. “Mulți nici măcar nu pot închiria un măgar pentru a-și căra lucrurile și a fugi. Peste un milion de oameni au nevoie de corturi noi, dar nu intră în Fâșie. De aceea se înghesuie oriunde: corturi mici, coridoare de școli sau spitale sau clădiri semidistruse care uneori se termină prăbușindu-se și îngropându-i”, rezumă el.

Saieh, de la Save the Children, își amintește, de asemenea, că 10% din muniția aruncată de Israel în Gaza nu a explodat, ceea ce reprezintă un risc suplimentar în fuga sau căutarea de refugiu a gazanilor. “Gaza este semănată cu explozibili nedetonați care provoacă răni catastrofale”, afirmă ea.

Toți lucrătorii umanitari evidențiază impactul emoțional “inimaginabil și probabil ireparabil” pe care îl suferă gazanii, în special copiii, și se întreabă dacă va fi posibil să se repare aceste răni și să-i pregătească pentru a face față viitorului.

“Copiii nu reușesc să doarmă, au coșmaruri și comportamente agresive. În jurul lor văd doar distrugere, bombardamente, ordine de evacuare, morți... Există sute de copii singuri, care trebuie să aibă grijă chiar și de frații lor mai mici pentru că și-au pierdut părinții în bombardamente. Iar adulții se simt vinovați, pentru că îi doare să-și vadă copiii așa și să nu poată avea grijă de ei, și îi invadează gândurile negre și ideile suicidare. Nu știu ce se va întâmpla cu toți acești oameni de acum înainte”, detaliază psihiatrul palestinian Yasser Abu Jamei, de la GCMHP.

Clémence Lagouardat, de la Oxfam International, explică, din Deir el Balah, în centrul Gaza, că prioritatea organizației sale este de a furniza apă curată oamenilor, deoarece majoritatea structurilor și puțurilor au fost distruse, sunt foarte deteriorate sau în zone la care în acest moment armata israeliană nu lasă acces. “Gazanii au, în cel mai bun caz, 20 de litri de apă pe zi și pe persoană, ceea ce îi obligă să aleagă între a găti, a bea sau a se spăla”, explică ea. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) calculează că sunt necesari între 50 și 100 de litri pe persoană pe zi pentru a avea o viață demnă. Lagouardat subliniază că situația sanitară este dezastruoasă din cauza distrugerii totale a canalelor de scurgere și a canalizărilor, ceea ce face să crească bolile.

“În Gaza nu intră o picătură de combustibil din 2 martie. Sistemul precar de igienă și salubrizare se va prăbuși în câteva săptămâni dacă Israelul nu permite ca combustibilul să ajungă”, spune ea. “Vrem să nu mai punem pansamente și să oferim un sprijin mai semnificativ și durabil, dar pentru aceasta avem nevoie ca ajutorul să intre și ca actorii umanitari să poată lucra în siguranță. Avem nevoie de această garanție pentru a putea alina suferința extremă a întregii populații”, adaugă ea.

Sidhwa, chirurgul voluntar de la spitalul Nasser, explică că în centrul medical se raționalizează medicamentele și că, dacă bombardamentele continuă și numărul de răniți continuă să crească, spitalul nu va mai putea primi pacienți. “Dacă ajutorul umanitar nu intră, nu va mai rămâne nimic în spital și vom fi incapabili să mai ajutăm oamenii”, spune el.

Aceeași situație o descrie Kelleher, de la NRC, cu privire la brutării. “În acest moment există 16 brutării care lucrează în Fâșie, dar le mai rămâne făină pentru patru zile. După aceea, și dacă nu se întâmplă nimic, nu se va mai putea fabrica pâine”, avertizează el.