În iulie 1951, Ciudad de Mexico a fost lovit de una dintre cele mai grave inundații din istoria sa. Ploile abundente au provocat cedarea sistemului de drenaj, iar apa a inundat străzile și bulevardele capitalei. Nivelul apei a atins doi metri în unele zone, cauzând distrugeri masive și perturbând viața locuitorilor.

Centrul istoric a fost printre cele mai afectate zone, locuitorii fiind nevoiți să folosească bărci și plute pentru a se deplasa. Evenimentul, cunoscut sub numele de „ultima mare inundație”, a durat trei luni și a lăsat o amprentă profundă în memoria colectivă a mexicanilor.

În dimineața zilei de 16 iulie 1951, o mare parte din Ciudad de Mexico a fost sub apă. Două treimi din capitală au fost inundate în urma unei furtuni tropicale puternice care a lovit centrul țării. Sistemul de drenaj a cedat sub presiunea apei, rezultând inundarea străzilor și piețelor.

Inundația a reamintit și de alte dezastre, cum ar fi inundația din 1629, când orașul a fost aproape complet inundat timp de cinci ani. De atunci, s-au făcut eforturi pentru a proteja orașul de inundații, dar orașul, construit pe o zonă lacustră antică, rămâne vulnerabil în fața elementelor.

După tragedia din 1951, guvernul a luat măsuri ample, inclusiv construirea de noi stații de pompare și extinderea sistemului de colectare. De asemenea, a început construcția celui de-al doilea tunel Tequixquiac, finalizat în 1954, în încercarea de a preveni repetarea unor astfel de dezastre. Cu toate acestea, problemele legate de inundații în Ciudad de Mexico rămân relevante, iar orașul continuă să caute soluții pentru a se proteja de dezastrele naturale.