Mark Twain spunea că adevărul este mai straniu decât ficțiunea

Mark Twain spunea că adevărul este mai straniu decât ficțiunea, deoarece ficțiunea este obligată să se conformeze posibilităților, dar adevărul, nu. Acest lucru, care se aplică atât de bine modului în care construim narațiunile umane în romane și povestiri, eșuează lamentabil, în totalitate, atunci când construim ceea ce putem numi adevăr științific.

Mai multe informații

Această reflecție este pertinentă întotdeauna, dar poate că trebuie să punem mai mult accent astăzi din cauza titlurilor de presă care afirmă, adesea fără nicio ezitare, că a fost detectat un semnal de viață pe o planetă îndepărtată. Aceste titluri de presă s-au înmulțit în jurul planetei (fac un apel de aici pentru a corecta celebra frază «în lung și-n lat pe planetă») și se pare că au putut induce confuzie la câțiva indivizi. Este adevărat că anunțăm de ani de zile că suntem aproape de a găsi viață în afara Pământului. Este corect, de asemenea, că folosim investiții publice și private mari pentru a construi telescoape și laboratoare mari pentru a face acest lucru posibil. Dar să vedem unde suntem și să trageți dumneavoastră propriile concluzii.

Un studiu arată semnale «interesante» pe o exoplanetă care nu sunt (deocamdată) viață extraterestră

Din punct de vedere științific, avem două opțiuni de bază pentru a înțelege originea vieții: fie o creăm, fie o căutăm.

Din punct de vedere științific, avem două opțiuni de bază pentru a înțelege originea vieții: fie o creăm, fie o căutăm.

Pentru a crea viață nu este nevoie să avem puteri speciale, în principiu trebuie doar să înțelegem, din chimie, cum sunt sintetizate, din materia anorganică, cărămizile de bază ale biologiei. De acolo, trebuie să descoperim, cu ajutorul biochimiei, cum se unește această colecție de molecule pentru a funcționa ca o celulă vie. Toate acestea ținând cont, desigur, de ceea ce știm despre trecutul nostru planetar în termeni de atmosferă și geologie, subliniind datele astrofizicii cu privire la condițiile Soarelui și despre cum și când se produc elementele chimice în evoluția cosmică a universului. Re-crearea vieții ar necesita, prin urmare, doar încercarea de a reproduce secvența de evenimente biochimice, geologice și de evoluție, planetă și stea, care au dus la apariția sa cu milioane de ani în urmă la suprafața Pământului.

Dacă unim ceea ce știm, sau părțile sale, în laborator, vom fi capabili să facem saltul care a avut loc pe planeta noastră cu milioane de ani în urmă de la chimia anorganică la biologie.

A doua opțiune este căutarea vieții și în această aventură suntem angajați din multe fronturi. Căutarea vieții în afara Pământului este o provocare convenită de comunitatea științifică internațională. Acea viață este departe, în spațiu, deoarece chiar și de Marte ne separă o sută de milioane de kilometri. Dar credem că găsirea ei nu ar trebui să fie atât de departe în timp, deoarece în ultimii ani am avansat mult și mă refer la date. De asemenea, trebuie să fim de acord că este un proces care necesită multă răbdare, observații foarte detaliate și instrumentație nouă, chiar dacă lucrăm cu cea mai bună disponibilă.

Și tocmai pentru că sistemele care pot găzdui viață extraterestră sunt departe, trebuie să fim foarte precauți atunci când facem afirmații despre interpretarea măsurătorilor, a semnalului sau a semnalelor, care ar implica detectarea cu succes.

Telescopul spațial James Webb ne permite să măsurăm atmosferele exoplanetelor cu un detaliu rafinat. Este adevărat, de asemenea, că folosind acel telescop un echipaj a detectat, tentativ, pe exoplaneta K 2-18b două gaze, sulfură de dimetil, sau DMS, și disulfură de dimetil, sau DMDS, care pe Pământ sunt produse în principal de viața microbiană, cum ar fi fitoplanctonul marin (alge) sau bacteriile. Dar este, de asemenea, adevărat că există un salt în gol imens în afirmația care urmează și anume că acea măsurare, spectaculoasă pe de altă parte, implică detectarea vieții în afara Pământului.

Într-un mod simplu și fără a intra în prea multe detalii, pentru a afirma că DMS sau DMDS măsurate în atmosfera K 2-18b sunt de origine biologică, trebuie să se demonstreze că nu există altă modalitate de a le produce. Ar fi suficient să se demonstreze că există detecții ale acestor molecule în medii în care nu există viață.

Dar, un moment, în 2024, o analiză a datelor de arhivă ale măsurătorilor luate la bordul spectrometrului de masă de la bordul navei spațiale Rosetta a ESA, a detectat prezența DMS în coma cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Un loc nu foarte propice pentru viață, deși da pentru cărămizile sale moleculare. În plus, în urmă cu doar câteva luni, o altă echipă condusă de astronomi de la Centrul de Astrobiologie (INTA-CSIC) din Madrid a detectat DMS în mediul interstelar folosind radiotelescoapele de 40 de metri de la observatorul Yebes din Guadalajara și cel de 30 de metri de la observatorul Pico Veleta, din Granada.

Există, prin urmare, două locuri în univers unde a fost demonstrată existența unei căi sintetice abiotice pentru DMS: materialul cometar și mediul interstelar. Niciunul nu este, nici pe departe, un loc unde viața poate trăi în voie. Există îndoieli, prin urmare, bine stabilite, pentru a argumenta că această moleculă ar putea să nu fie un indicator fiabil al prezenței vieții extraterestre la suprafața unei planete. Ceea ce rămâne este pur și simplu să continuăm să lucrăm.

În urmă cu aproape 20 de ani, pe 7 august 1996, The New York Times a decis să deschidă cu o copertă care scria: «Un meteorit arată indicii de viață pe Marte cu mult timp în urmă». La scurt timp după aceea, s-a demonstrat că s-a ajuns în mod eronat la concluzia că au fost găsite fosile microscopice într-un meteorit numit ALH84001, provenind de pe Marte. Ieri, același ziar a publicat o frază pe copertă care lasă puțin loc de îndoială: «Astronomii detectează un posibil semnal de viață pe o planetă îndepărtată». Titlurile, conchidem, devin mai îndrăznețe, va fi semnul vremurilor.

Între timp, din știință, vom continua cu multă răbdare și cu multă grijă să analizăm semnalele pe care le măsurăm cu telescoapele, să realizăm o muncă minuțioasă de laborator și să elaborăm teorii pe care le putem verifica.

Dacă putem descoperi viață în afara Pământului, ar implica faptul că viața este comună și ne-ar întări convingerea că drumul chimic către viață este inevitabil. Aici nu există acte de credință. Trebuie doar să găsim o altă formă de viață extraterestră complet independentă de viața de pe Pământ pentru a ne convinge, prin implicațiile sale, că este rezonabil să presupunem că posibilitățile de viață în univers sunt infinite. Încă nu am reușit. Continuăm să lucrăm, ca oameni de știință, în numele întregii umanități, pentru a realiza acest lucru.

Vacío Cósmico

Vacío Cósmico este o secțiune în care este prezentată cunoașterea noastră despre univers într-un mod calitativ și cantitativ. Se intenționează să se explice importanța înțelegerii cosmosului nu numai din punct de vedere științific, ci și filozofic, social și economic. Numele «vacío cósmico» face referire la faptul că universul este și este, în cea mai mare parte, gol, cu mai puțin de un atom pe metru cub, în ciuda faptului că în mediul nostru, în mod paradoxal, există cvintilioane de atomi pe metru cub, ceea ce invită la o reflecție asupra existenței noastre și a prezenței vieții în univers. Secțiunea este integrată de Pablo G. Pérez González, cercetător la Centrul de Astrobiologie, și Eva Villaver, subdirector al Institutului de Astrofizică din Canare.