Putin este aproape de victorie

Putin este aproape de victorie. Nu datorită trupelor sale, împotmolite într-un lung război de uzură, după ce s-au afundat în crime de război și împotriva umanității și au fost învinse în ofensiva fulgerătoare cu care intenționau să controleze Ucraina. Meritul este în întregime al lui Trump, al virajului său antieuropean și antiatlantic, care l-a determinat să adopte argumentele Kremlinului cu privire la cauzele războiului, să accepte ca proprii o mare parte din cerințele sale și să respingă garanțiile de securitate solicitate de Zelenski pentru a evita noi agresiuni rusești. Dacă o atinge, va fi succesul unei strategii paciente și calculate, în care a combinat seducția, lingușirea și corupția pentru a-l captura pe însuși președintele Statelor Unite ca agent maxim și decisiv al intereselor rusești la Washington.

Negocierea dintre Rusia și Statele Unite, pe spatele Ucrainei și fără Uniunea Europeană, este primul capitol al noii diviziuni a lumii în zone de influență care este acum în desfășurare, în stilul conferinței de la Ialta din 1945, când Roosevelt, Churchill și Stalin și-au împărțit rămășițele victoriei asupra lui Hitler. Ca și atunci, sunt progresele armatelor cele care trasează granițele. Este evident în propunerea lui Trump, care recunoaște suveranitatea rusă asupra Crimeei, acceptă „faptele de pe teren” în celelalte patru provincii parțial ocupate de Rusia și lasă Ucraina neprotejată și în afara NATO, într-o recunoaștere implicită a aspirației rusești de a o recupera într-o zi. Eventuala integrare a Ucrainei în spațiul european rămâne la cheremul voinței și al forței capitalelor care contează, în principal Londra, Paris și Berlin. Așa se spală Trump pe mâini de viitorul european pentru a se concentra pe rivalitatea sa cu China și pe hegemonia asupra întregului continent american, la care adaugă Groenlanda ca acces superb la resursele Arcticii. Rusiei îi corespunde spațiul euroasiatic, în jurul vechiului domeniu geopolitic sovietic, în care naționalismul imperial include întreaga Ucraină și, de îndată ce Europa este distrasă, și alte țări din dispărutul bloc socialist. China are în față provocarea Taiwanului, a cărui anexare i-ar oferi controlul deplin asupra mărilor înconjurătoare și asupra crucialei strâmtori Malacca, dar acesta este deja un capitol avansat al marii licitații în desfășurare între superputeri. Deocamdată, dacă Trump și Putin își impun împărțirea Ucrainei, istoria recentă ne insinuează ceea ce ne așteaptă. Vom avea o nouă cortină de fier, versiunea secolului XXI. Va escalada înarmarea incipientă, ca întotdeauna mai intensă în Est decât în Vest. Naționalismul imperial rusesc va presimți o altă lovitură. Va exista iredentism ucrainean. Se vor confrunta două modele de societate, o democrație liberală, pluralistă, deschisă și europeană și o autocrație puternic militarizată, fără libertăți politice și euroasiatică, cu un sistem represiv și carceral demn succesor al țarismului și stalinismului. Partida se va juca și pe fronturile electorale interioare, unde Moscova va găsi aliați în populismele xenofobe și extremiste. Fără integrare în NATO sau fără o garanție de securitate echivalentă, pe care pe termen scurt o oferă doar livrările, logistica și informațiile militare ale Statelor Unite, totul va fi un avantaj pentru Putin. Poate aspira să repete o altă „operațiune tehnico-militară” de îndată ce îi va avea pe europeni distrași și divizați și suficiente forțe, blindate și rachete pentru a zdrobi din nou Ucraina. Acest lucru este facilitat între timp de un plan de pace care propune ridicarea sancțiunilor economice și consolidarea cooperării cu Washingtonul. Afacerile rusești au întotdeauna un premiu pentru Trump, care în plus încasează de la Ucraina pământurile rare și exploatarea centralei nucleare de la Zaporojie. Deși deposedată de teritoriu din Est și de resurse minerale din Vest, Trump spune cinic că și ucrainenii câștigă, deoarece Putin a renunțat deocamdată să pună mâna pe întreaga țară. Există antecedente abundente ale semnificației păcii în anumite condiții, cum ar fi predarea Cehoslovaciei lui Hitler în 1938 sau pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 pentru împărțirea Poloniei. Pentru a evita astfel de scenarii, Ucraina are nevoie de NATO și de Statele Unite, cel puțin în timpul unei etape de tranziție. Fără un astfel de ajutor, trupele pe care le pun la dispoziție europenii vor lipsi de resurse descurajatoare pentru a împiedica Rusia să rupă armistițiul, așa cum a făcut-o de alte ori cu angajamentele sale anterioare față de Ucraina. UE are încă în mâini pârghia foarte convingătoare a sancțiunilor și a fondurilor rusești blocate. Dacă nu servește la a-l îndoi brațul lui Putin și lui Trump, cel puțin va permite europenilor să aibă un loc la masă și să le fie auzită vocea în negocierea păcii.

• «Războiul ruso-ucrainean. Întoarcerea istoriei» Serhii Plokhy. Peninsula, 2022.
• «The Age of Forever Wars. Why Military Strategy No Longer Deliver Victory» Lawrence D. Freedman. «Foreign Affairs», volumul 104, numărul 3. Mai/iunie 2025
• «Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina recompensează agresiunea rusă» Max Boot. «The Washington Post». 24 aprilie.