În câteva cuvinte
Articolul prezintă opinii divergente în estul Germaniei față de războiul din Ucraina, evidențiind amintirile Războiului Rece și legăturile istorice cu Rusia, contrastând cu pozițiile politice occidentale și reflectând o rezistență față de reînarmare și sprijinul acordat Ucrainei.
Wünsdorf: O prăpastie între est și vest
Wünsdorf se află la doar 60 de kilometri de Berlin, dar o prăpastie separă acest sat din estul Germaniei de ceea ce gândesc elitele politice și intelectuale ale țării. Chiar în momentul în care Parlamentul se pregătește să cheltuie tot ce este necesar în fața Rusiei amenințătoare a lui Vladimir Putin, aici, în această localitate care, în timpul Războiului Rece, a găzduit cea mai mare bază militară a Uniunii Sovietice din afara frontierelor sale, timpul pare să treacă mai încet. Aici, secolul XX este încă foarte prezent. Și servește pentru a răspunde la multe dintre întrebările secolului XXI.
Aproximativ 20.000 de persoane vizitează în fiecare an șirul fascinant de buncăre țesute de naziști în 1939 în Wünsdorf. Din acest mini-oraș, transformat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial într-un important centru de comunicații, armata lui Hitler a condus ofensiva împotriva URSS. În afara tunelurilor, la lumina soarelui, mai rămân încă rămășițele construcțiilor Wehrmachtului pe care trupele sovietice le-au incendiat în 1946, după victoria lor în război, ca parte a angajamentului lor de a elimina orice urmă a regimului criminal care a transformat Europa într-un mare cimitir.
Moștenirea sovietică marchează, la 30 de ani după ce ultimul soldat al Armatei Roșii a plecat, viziunea localnicilor asupra unor probleme actuale precum războiul din Ucraina, dorințele imperialiste ale Rusiei și urgența europeană de a se reînarma. Opiniile lor, în majoritate, se ciocnesc frontal cu cele ale germanilor occidentali.
Sylvia Rademacher este responsabilă pentru compania care gestionează buncărele din Wünsdorf. La cei 61 de ani ai săi, își amintește perfect cum era viața înainte de 1994, când au plecat ultimii soldați sovietici, un colectiv care în timpul fostei Republici Democrate a ajuns să depășească jumătate de milion de oameni. „Nu pleacă ca ocupanți, ci ca prieteni”, i-a despărțit atunci cancelarul Helmut Kohl. Acele amintiri și acea relație specială cu Rusia marchează prisma cu care Rademacher evaluează evenimente precum invazia la scară largă a Ucrainei ordonată de Putin acum trei ani. „Vor să ne picteze un tablou în care rușii sunt cei răi, cu coarne și coadă. Dar lucrurile sunt mai complexe. Aici, oamenii, cu experiența lor directă, văd lucrurile diferit. Încă ne amintim ce datorează Germania Rusiei”.
Diferențele politice dintre așa-numitele state noi — cele cinci teritorii orientale care s-au integrat în Republica Federală în 1990 — și restul țării au ieșit din nou la iveală la alegerile din 23 februarie. Dacă partea occidentală a hărții s-a vopsit negru — culoarea Uniunii Creștin Democrate a lui Friedrich Merz — în est a câștigat zdrobitor albastrul Alternativa pentru Germania, un partid de extremă dreaptă care, pe lângă proclamațiile sale împotriva refugiaților și ecologismului, a arborat opoziția față de ajutorul pentru Ucraina. Partide precum Stânga și cel al lui Sahra Wagenknecht, critice la adresa NATO, au primit, de asemenea, un sprijin important.
De la începutul războiului în 2022, institutul de sondaje Forsa a constatat diferențe foarte mari în Germania cu privire la toate problemele legate de Rusia și Ucraina. „Este, fără îndoială, subiectul care separă cel mai mult cele două părți ale țării”, asigură Peter Matuschek, managerul acestei companii. Trimiterea de arme la Kiev primește un sprijin majoritar în vest și o respingere puternică în est, unde teama de o extindere a războiului în Europa este foarte evidentă. „Săptămâna trecută, am întrebat despre reforma constituțională pentru a crește cheltuielile militare. 75% dintre germanii occidentali au spus că sunt de acord. În est, acest procent a rămas la 51%. Iar planurile de reinstaurare a serviciului militar primesc 62% sprijin în vest, față de 52% în est”, continuă Matuschek.
Explicațiile acestor diferențe de o parte și de alta a fostei cortine de fier sunt foarte complexe. Jurnalista și scriitoarea Sabine Rennefanz, născută acum 50 de ani în fosta RDG, a încercat să le explice în cărți precum Copiii de fier. Mânia tăcută a generației reunificării. „Sute de mii de soldați sovietici au plecat din Germania fără a trage un foc. Angajamentul lui Gorbaciov de a nu interveni a permis să avem o reunificare pașnică. Cred că asta a modelat imaginea pe care am avut-o mult timp despre Rusia, fără a ține cont de evoluția țării de atunci”, asigură ea într-o cafenea din Berlin.
Rennefanz prezintă un discurs foarte nuanțat, plin de clarobscururi, în care amintește că oamenii de vârsta ei îi vedeau pe rușii din jurul lor în același timp „ca prieteni și ca conducători” și anecdote precum cea a bunicului ei, care, deși a fost închis în Siberia în timpul lui Stalin, avea o imagine pozitivă despre sovietici.
Noile vremuri obligă Germania să se confrunte cu dezbateri de mare amploare. Cum să abordăm modernizarea necesară a armatei într-o lume în care Statele Unite nu mai sunt prietenul fidel. Posibilitatea reintroducerii serviciului militar. Sau șocul pe care îl presupune trimiterea în Ucraina de arme care pot ajunge să ucidă ruși, lucru care le amintește multor germani de trecutul lor cel mai întunecat. „Frica de Rusia este mai mare în est, unde încă mai există ecouri ale propagandei fostei RDG în favoarea păcii și împotriva NATO și a Occidentului”, certifică istoricul Jan Claas Behrends.
Înapoi la Wünsdorf, primarul, Wiebke Sahin-Connolly, admite că istoria comună, faptul că mulți dintre concetățenii săi au împărțit vodca cu rușii, transformă aproape în ceva personal dezbaterile politice despre război și arme. Rademacher apără valorile și cultura regiunii sale în fața a ceea ce numește „aroganța” Germaniei de Vest, care, asigură ea, nu i-a tratat niciodată de la egal la egal. Își amintește de epoca în care zeci de mii de soldați sovietici cu familiile lor locuiau în acest oraș, poreclit atunci „Mica Moscova”, cu propriile școli, teatre, muzee, un spital și un tren direct către capitala rusă.
Responsabila companiei dedicate păstrării memoriei a ceea ce s-a întâmplat aici de-a lungul secolului XX denunță un corset al mass-mediei care împiedică exprimarea opiniilor discordante. „Desigur că războiul este o mizerie și trebuie să se termine. Dar nu este vina unei singure persoane”, afirmă ea, apoi subliniază ca responsabili atât Occidentul, cât și Ucraina, fără a menționa în niciun moment pe Putin. Și conchide cu o aură de optimism față de noul chiriaș al Casei Albe: „Cel puțin Trump încearcă acum să pună capăt măcelului, după ce Biden a făcut atâtea lucruri greșite”.
