În Peru nu au nicio îndoială: el este "Papa peruan". Consideră că cei peste 20 de ani petrecuți de Robert Francis Prevost în țară au format imaginea de "pastor cu miros de oi" care îi plăcea atât de mult Papei Francisc. Fără Peru în istoria sa, spun ei, Robert Francis Prevost nu ar fi ajuns unde este astăzi. Și ar putea avea dreptate. Acolo și-a "băgat picioarele în noroi", lucrând direct cu oamenii.

Cei care l-au cunoscut în acei ani și-l amintesc tăcut, aproape timid, dar ferm în convingerile sale. A fost misionar, dar și un diplomat și politician abil în sânul Bisericii. A ajuns ca pastor augustinian în Churucanas, în nordul rural al țării, în 1985, la vârsta de 30 de ani. În 2023, înainte de a fi chemat la Roma de Papa Francisc, era vicepreședinte al Conferinței Episcopale din Lima, capitala.

Prevost a vorbit pe limba celor săraci, dar și a ascultat victimele practicilor represive. Când a izbucnit scandalul legat de abuzuri, a fost unul dintre puținii care a ascultat victimele și a dus cazul mai departe. "Este Papa de care aveam nevoie", rezumă monseniorul Guillermo Cornejo, episcop auxiliar de Lima și succesorul lui Prevost în dieceza de Chiclayo.

O fotografie îl arată pe Robert Prevost călare, înconjurat de copii într-o mică comunitate din nordul peruan; în alta este văzut cu apa peste genunchi în timpul unei inundații; la o masă rustică din lemn împarte mâncare sub un adăpost improvizat. Când era în Peru, Prevost vorbea puțin și făcea mult. "Era un preot așa cum îi plăcea lui Francisc. Când au fost dezastre, a luat târnăcopul și lopata și a lucrat cu toți. Cu geamantanul său mic și foarte umil", spune Cornejo.

Șederile lui Prevost în Peru se împart în trei etape. Prima, în Churucanas, se termină în 1987. Un an mai târziu, poate din nostalgie, decide să se întoarcă. Peru era atunci în haos, devastat de hiperinflație și cu gherila Sendero Luminoso la apogeu. A rămas zece ani, suficient pentru a trăi întreaga perioadă a guvernării lui Fujimori, devenită dictatură după o lovitură de stat. S-a stabilit apoi în Trujillo, la nord de Lima, și de acolo a condus formarea aspiranților augustinieni. În 1999 a plecat din nou.

Părintele augustinian Pablo Larrán, un spaniol sosit în Peru în 1979 ca misionar, îl cunoaște pe Prevost de patru decenii. "Avem amândoi 69 de ani. Pe mine viața m-a dus la un seminar mic în León, pe Roberto la un seminar mic în Chicago. El s-a format ca augustinian. Identitatea unui augustinian este aceea a unui om care crede în unitate, uniți într-un singur suflet și o singură inimă în Dumnezeu", spune el. Puțini, ca părintele Pablo – așa cum îi spun – îl cunosc atât de bine pe Prevost. "Era o persoană normală, nu apărea în media, nu scria cărți, nu ținea predici în masă. Dar se urca pe cal și mergea în munți, și cum acolo se vorbește quechua, a învățat quechua. Era matematician, dar când a ajuns în Churucanas, a știut unde se află. Ceea ce contează nu este ceea ce îi învăț eu pe oameni, ci ca oamenii să mă înțeleagă. Și ce înțeleg ei? Uneori nu ceea ce le spun, ci faptul că mă văd ajungând la ei pe un căluț și salutându-i în limba lor", spune el. Și de aici provine fotografia cu calul și copiii.

A treia etapă a lui Prevost în Peru a fost trambulina către Roma. El a fost numit episcop de Chiclayo, un oraș de jumătate de milion de locuitori la nord de Lima, prin ordinul Papei Francisc. Pontiful argentinian îl cunoștea de peste 20 de ani. Ca general al augustinienilor, Prevost călătorise la Buenos Aires, oraș al cărui arhiepiscop era Bergoglio. Atunci Prevost a devenit cetățean peruan. José Luis Pérez Guadalupe, teolog și fost ministru de Interne, a semnat în 2015 documentul de naționalizare a lui Prevost. Procedura, obligatorie prin lege, nu a fost simplă. "Mă sună de la Conferința Episcopală și îmi spun 'José, de șase luni nu este episcop în Chiclayo și noul titular nu poate prelua postul pentru că procedura de naționalizare este blocată la Imigrări'. Am găsit o serie de birocrații, nu știu dacă intenționat sau nu, erau blocaje absurde. Am vorbit cu președintele și i-am spus 'asta trebuie să iasă'. Și atunci a apărut semnătura președintelui", dezvăluie Pérez Guadalupe.

Trecerea lui Prevost prin Chiclayo l-a scos, parțial, din anonimat. În 2017, când Alberto Fujimori a fost eliberat din închisoare după condamnarea pentru crime împotriva umanității, Prevost i-a cerut public să ceară iertare victimelor terorismului de stat. Pérez Guadalupe spune că "cazul Fujimori a fost foarte important". "Concentrat pe victime, i-a spus direct că trebuie să ceară iertare, și a făcut-o într-un mod non-violent, dar cu fermitate. Mai mult decât lui Fujimori, a fost un mesaj în apărarea victimelor. Același lucru în cazurile de pedofilie: poziția sa a fost foarte clară în favoarea victimelor".

Cazurile de pedofilie la care se referă fostul ministru sunt cele legate de "Sodalicio de Vida Cristiana", o congregație de extremă dreaptă creată în Peru în 1971. Un jurnalist, ale cărui investigații au contribuit la căderea grupului suprimat de Papa Francisc pe 20 ianuarie, după dezvăluirea a multiple cazuri de încălcări ale drepturilor omului împotriva membrilor săi, afirmă: "În 25 de ani de istorie a abuzurilor, am avut doar cinci episcopi care s-au ocupat de cazul Sodalicio, și unul dintre ei a fost Prevost".

"Prevost a fost unul dintre cei care au servit ca intermediar când victimele și supraviețuitorii am cerut o întâlnire cu episcopii din Lima. Din păcate, acel Episcopat laș ne-a făcut să credem că va întreprinde anumite acțiuni, dar nu a făcut nimic. Prevost s-a diferențiat de restul și a fost mereu atent la caz. Când Francisc l-a făcut cardinal și l-a numit prefect al Dicasterului pentru Episcopi, a devenit unul dintre consilierii Papei. Se întâlnea cu el în fiecare sâmbătă și cazul Sodalicio era mereu prezent. În decembrie anul trecut, Prevost ne-a gestionat în cele din urmă întâlnirea cu Papa", povestește jurnalistul. El este convins că acuzațiile de mușamalizare a cazurilor de abuz cu care s-a confruntat Prevost înainte de conclav au fost "o răzbunare a Sodalicio împreună cu facțiunea cea mai ultraconservatoare a Bisericii". "Plecarea celui mai emblematic arhiepiscop al Sodalicio a fost o decizie discutată între Prevost și Francisc, și asta nu i-au iertat-o niciodată. De aceea, acest Papă trebuie protejat", avertizează el.

Prevost este tăcut și extrem de rezervat, dar știe ce vrea, spun cei care l-au cunoscut. Monseniorul Cornejo, care i-a succedat în episcopatul de Chiclayo, își amintește perfect recomandarea primită de la predecesorul său. "În politică este foarte prudent", povestește el. "Când l-am înlocuit, mi-a recomandat să merg la evenimentele la care eram invitat, să vorbesc cu primarii. Am urmat sfatul lui tot timpul cât am fost acolo. Îmi spunea că ori de câte ori există o oportunitate de a face Biserica prezentă, nu trebuie ratată. De aceea era o persoană foarte apropiată de autorități".

Pérez Guadalupe este de acord că acest profil "politic" al lui Prevost este cel care l-a dus, în cele din urmă, la Conferința Episcopală ca parte a unei strategii mai ample planificate de la Vatican. "Conferința Episcopală nu reprezenta Biserica peruană pentru că era controlată de Opus Dei, care în Peru nu are tradiție, nici parohii, nici nimic. Vârful de lance al schimbării pe care Francisc a dorit să o dea situației a fost Prevost. Și l-au pus la încercare. S-a descurcat bine pentru că are o mare capacitate de conciliere. A ajuns să fie vicepreședinte al Conferinței, ceea ce este rar pentru un străin".

Și în spatele omului politic, apare din nou omul care cultiva prietenia și puținele cuvinte. Părintele Pablo își amintește ultima întâlnire în Vatican cu prietenul său, deja cardinal: "Eu i-am zis mereu Roberto. Ultima dată când ne-am văzut l-am întrebat cum trebuie să-l numesc, Eminență sau Cardinal. Mi-a zis 'aude, cum îți zic eu ție?'. 'Pablo', i-am răspuns. 'Ei bine, eu sunt Roberto'".

Astfel, cu această simplitate, Prevost și-a lăsat amprenta într-o țară pe care acum o simte a sa. "Aș da vieții încă cinci minute pentru a înțelege", spune părintele Pablo, "iar Prevost dă 15 minute. De aceea este Papa".