Orașul Renk, Sudanul de Sud

Orașul Renk, situat în extremitatea nordică a Nilului Superior, în Sudanul de Sud, se află într-una dintre cele mai sărace regiuni de pe planetă. Totuși, în piața sa, trei portocale costă 1,50 euro, un kilogram de banane, 5,5 euro, iar un pachet de șase beri, 20 de euro. Găsirea unei băuturi reci este aproape imposibilă de când, la începutul lunii ianuarie, orașul a rămas practic în întuneric. Renk depinde de alimentarea cu energie electrică din Sudanul vecin, care este prins într-un război sângeros de doi ani. La începutul lunii decembrie, armata sudaneză condusă de Abdelfatá al Burhan a intensificat luptele împotriva Forțelor de Sprijin Rapid (FAR) în sudul țării, lângă graniță, provocând strămutarea a cel puțin 110.000 de persoane în mai puțin de o lună. Fuga de războiul din nord a transformat Renk într-un oraș refugiu și poarta de intrare pentru mai mult de un milion de cetățeni de la începutul conflictului, conform Organizației Mondiale pentru Migrație. Această criză alterează fragila stabilitate politică a celui mai tânăr stat din lume, independent de doar 14 ani și care încă încearcă să vindece rănile propriului conflict civil (2013-2018). Criza umanitară declanșată de războiul din Sudan din aprilie 2023, cu un bilanț provizoriu de cel puțin 150.000 de morți și aproximativ 12,7 milioane de persoane strămutate din casele lor, lovește zilnic țara vecină. Moneda Sudanului de Sud s-a devalorizat cu 73,6% într-un singur an, iar rata inflației este de 600%. Sosirea cetățenilor sudanezi în condiții foarte precare a provocat un focar de holeră, la care s-a adăugat în februarie primul caz de MPOX (variola maimuței). În spitalul public din Renk, care este la limita capacităților sale, organizația Medici Fără Frontiere (MSF) a instalat 14 corturi medicalizate pentru a trata pacienții cu această boală, răniții care sosesc din războiul din nord, precum și minorii în unitățile pediatrice și de malnutriție.

O femeie încearcă să adune apă în Jarbana, unde locuiesc în prezent peste 31.000 de persoane, majoritatea refugiați din Sudan. Diego Menjíbar În Renk, majoritatea populației vorbește arabă, deși limba oficială este engleza în Sudanul de Sud, care a considerat araba o limbă de opresiune, fiind limba dominantă în Sudan. Și limba nu este singurul lucru care unește orașul sud-sudanez cu țara vecină, ci este mai bine conectat cu capitala Sudanului, Khartoum, la care se poate ajunge pe șosea, decât cu propria capitală, Juba, la care se poate ajunge în prezent doar pe calea aerului, deoarece nu are drumuri.

«Mi-a luat un an să ajung aici», spune Hamed Attaher, de 26 de ani, student în anul al treilea la tehnologie la Universitatea din Khartoum. El se află în Wunthou, punctul de frontieră unde ajung refugiații sudanezi și prin care au trecut, de asemenea, 630.000 de sud-sudanezi care s-au întors în țara lor din cauza conflictului; tânărul stat are, de asemenea, aproximativ două milioane de persoane strămutate intern din cauza propriului război civil, care a lăsat în urmă aproximativ 400.000 de morți.

5.000 de refugiați pe zi

Doar în decembrie anul trecut, au trecut granița în fiecare zi 5.000 de refugiați provenind din regiunile sudaneze Sennar și Nilul Albastru. Afluxul de refugiați a creat în regiunea sud-sudaneză a Nilului Superior așezări informale de persoane care ajung doar cu un măgar, o căruță și câteva lucruri personale: scaune, somieră, haine și tacâmuri. MSF a numărat șase noi puncte de intrare neoficiale și o duzină de noi tabere de case de paie, fără apă, electricitate sau servicii sanitare, în care trăiesc aproximativ 70.000 de persoane, conform datelor organizației.

În satul Jarbana locuiau 12.000 de persoane înainte de război. Situat la 22 de kilometri de granița cu Sudanul, se poate ajunge doar pe un drum aproape inexistent. Pe acolo trece un oleoduct care pompează țițeiul sud-sudanez către Port Sudan, în nord-estul Sudanului, în fața Mării Roșii. Datorită apropierii de granița sudaneză, peste noapte, Jarbana și-a triplat aproape populația, majoritatea provenind din regiunea Sennar, unde operau militiile FAR, conduse de Mohamed Hamdan Dagalo. În martie, armata regulată a recuperat Sennar, într-o ofensivă în care a preluat și controlul asupra palatului prezidențial din Khartoum, după 23 de luni sub controlul milițiilor.

Hasan Ahamed, de 26 de ani, fiica sa de doar un an și sora soțului său, Entisar Mohamed, de 25 de ani și studentă în ultimul an de liceu, au ajuns în Jarbana când conflictul s-a intensificat în regiunea lor, Sennar. Deși Ahamed spune că se simte bine în acest sat, Mohamed nu își poate controla expresia. Ridică sprânceana stângă, se uită la pământ și zâmbește neîncrezătoare. «Nu era alt loc unde să mergem», recunoaște Ahamed. Ei fac parte din cele aproximativ 19.000 de persoane care au fost forțate să facă din Jarbana noua lor casă, majoritatea din decembrie 2024, când conflictul s-a mutat în statele sudaneze Nilul Albastru și Sennar, care se învecinează cu Sudanul de Sud.

Doi tineri cară un sac de sorg cu inscripția USA pe sac. Înghețarea fondurilor USAID a afectat direct milioane de oameni din întreaga lume, în special în contexte de primă necesitate, cum ar fi Sudanul de Sud. Diego Menjíbar Reynés «Oamenii suferă din cauza lipsei de apă», afirmă Achiek Ajik Dau, a doua autoritate a satului. Dar situația nu era ideală nici înainte de sosirea masivă a refugiaților sudanezi. În fața penuriei cronice de apă și electricitate, guvernul a construit câteva bazine pentru a colecta apa de ploaie, dar odată cu creșterea bruscă a populației, rămân fără rezerve. Cea mai mare teamă a lui Dau este că se vor termina înainte de a începe sezonul ploios. Din cele două bazine pe care le mai au aproape de sat, unul s-a uscat deja și acum servește doar pentru consumul animalelor.

Ahamed și Mohamed au un bidon de 200 de litri în fața casei unde depozitează apa tulbure și gălbuie din bazin. «Dacă ai bani, plătești ca să-ți aducă apă [din bazinul contaminat], dacă nu, trebuie să lași bidonul la coadă și să aștepți rândul, de obicei două zile; este foarte greu pentru că sunt mulți oameni și se ceartă», spune Ahamed. În fiecare zi, un camion cisternă distribuie în total 45.000 de litri în Jarbana. Fiecare persoană își identifică bidonul cu panglici, culori, vopsele, scrieri sau desene. «Putem pleca deja, bidonul nostru este foarte departe de robinet, sigur nu vom apuca pentru azi», spune Mohamed.

Conform raportului Foametea pune stăpânire pe zonele de conflict prelungit din Africa, al Centrului Africa pentru Studii Strategice, în Sudanul de Sud, 7,1 milioane de persoane, jumătate din populația țării, trăiesc într-o situație alimentară critică. Regiunile cele mai afectate sunt Nilul Superior și Jonglai, care, conform aceluiași studiu, fără ajutor umanitar, riscă să cadă în situație de urgență sau foamete. Ceea ce s-ar putea întâmpla având în vedere că mai mult de jumătate din asistență (56,7%) provenea de la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), agenția de cooperare care a suferit reduceri importante de când Donald Trump a preluat președinția.

Țiței sub pământ

Soluția Jarbanei se află în subsolul său. Un semn de culoare galbenă marchează punctele prin care trece conducta care transportă milioane de litri cubi de țiței. «90% din profiturile Sudanului de Sud provin din exportul de petrol care este transportat prin Sudan», explică Edmund Yakani, liderul Community Empowerment for Progress Organization (CEPO) din Juba. Înainte de independență, această infrastructură era gestionată de un singur guvern, dar odată cu nașterea Sudanului de Sud, tânărul stat a rămas cu zona petrolieră și o parte din infrastructura care depinde de Sudan pentru a ajunge în port. Odată cu izbucnirea conflictului în țara vecină, Sudanul de Sud și-a văzut exporturile paralizate, ceea ce a provocat prăbușirea economiei. În ianuarie 2025, petrolul a început să curgă din nou între cele două țări.

«FAR nu vor ca fluxul de petrol să întărească armata și invers, dar Sudanul de Sud trebuie să negocieze cu ambele părți pentru ca petrolul să continue să curgă și țara să poată depăși criza economică», subliniază Yakani. Președintele Sudanului de Sud, Salva Kiir, și vicepreședintele, Riek Machar, rivali în timpul războiului civil, au declarat în decembrie că lipsesc bani pentru a organiza alegerile, suspendate din 2018, anul în care au încheiat pacea, și le-au amânat până în decembrie 2026. Decizia a generat diviziune între cei doi lideri și s-a încheiat cu arestul la domiciliu al lui Machar la sfârșitul lunii martie și confruntarea dintre miliții și armată, punând în pericol acordurile de pace.

Salonul de pediatrie al Spitalului Civil din Renk, unde Bahida Al-Agid (în prim-plan), de 22 de ani, tocmai a născut gemeni, ambii prematuri. Primul a cântărit 1,2 kg, iar al doilea 1,4 kg. Potrivit mamei, de când războiul a ajuns în satul ei din Sudan, suferă de dureri de cap și stare generală de rău. Diego Menjíbar Reynés Acum și Sudanul este cufundat în violență; în ultimele zile, cel puțin 300 de civili au murit în orașul Nahud în urma unui atac al FAR, conform informațiilor de sâmbătă ale Comisiei Naționale Sudaneze pentru Drepturile Omului. La acest masacru se adaugă jafurile de piețe și ale spitalului din localitate, care a devenit o prioritate pentru miliție și Armata Regulată pentru a controla regiunea Darfur. În plus, duminică, paramilitarii au bombardat cu drone împrejurimile Aeroportului din Port Sudan, indispensabil pentru intrarea ajutorului și a personalului umanitar, deoarece aeroportul din Khartoum a fost sub controlul FAR până la sfârșitul lunii martie.

Mișcarea la granița dintre Sudan și vecinul său din sud este constantă. Femei, copii, bărbați încărcați cu bunurile lor trec în căutarea unui pământ sigur, deși Sudanul de Sud este încă departe de a putea fi calificat ca atare. Medici Fără Frontiere (MSF) a denunțat că cel puțin șapte persoane au fost ucise și 20 rănite într-un bombardament «deliberat» asupra spitalului din Old Fangak, în statul Jonglei. Unii, precum Salima Yor, au părăsit deja Sudanul de Sud din cauza războiului și acum se întorc în țara lor fugind de altul. «Nu puteam ieși, nici merge, până la urmă am găsit o modalitate de a pleca», explică Yor din Wunthou, primul punct sigur la trecerea graniței sudaneze, în timp ce așteaptă să se urce într-un autobuz al Organizației Mondiale pentru Migrație (OIM) care o va duce la Renk. Renk este situat la doar 55 de kilometri de Sudan. De aceea bananele sunt inaccesibile pentru populație; fiecare a plătit prețul trecerii printr-un teritoriu sub bombele armatei sudaneze și masacrele, violurile și extorsiunile. Hamed Attaher a cumpărat o cămașă cu cuvintele freedom și brave (libertate și curajos) alături de o ilustrație a unei mâini care face simbolul victoriei. Pentru prima dată își dă seama de sensul ei și urcă în camionul OIM care îl va transporta de la Wunthou la Renk. Se așază în spate și ridică mâna dreaptă făcând simbolul victoriei. Cu stânga se atinge la piept. După un an, aceasta este ultima sa călătorie până la Juba, unde îl așteaptă mătușa lui.