Profesoara Ursula Heise (Koblenz, Germania, 64 de ani) este o somitate academică cu un profil distinct. Activează ca profesor de Studii Literare şi în cadrul Institutului de Mediu al Universităţii California din Los Angeles (UCLA). Pionieră în dezvoltarea umanismului ecologic, ea îmbină discipline variate, de la ştiinţa ficţiune la încălzirea globală şi criza biodiversităţii. Joi, primeşte la Madrid premiul Biophilia pentru Ştiinţe Umaniste şi Sociale de Mediu din partea Fundaţiei BBVA.

Întrebare: Ce legătură are literatura cu urgenţa climatică sau criza biodiversităţii?

Răspuns: Pentru cercetătorii din domeniul umanismului ecologic, crizele de mediu sunt, în esenţă, crize culturale. Abordăm schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi defrişările din această perspectivă. M-a interesat în mod special influenţa narativelor asupra percepţiei mediului în culturi diverse.

Î: Cum se resimte la Los Angeles situaţia mediului sub administraţia Trump?

R: Ne aşteptam cu toţii ca lucrurile să se înrăutăţească sub conducerea sa, dar nu atât de repede şi cu atâta forţă. Este un dezastru pentru proiectele ecologice. Dar guvernul său se dovedeşte a fi grosolan şi incompetent în multe privinţe. Vom vedea cât va dura sprijinul electoratului american; cred că sunt multe aspecte pentru care nu l-au votat. Există, de asemenea, o reacţie în instanţe împotriva iniţiativelor guvernamentale care sunt ilegale sau neconstituţionale. Vom vedea, avem o altă şansă de a vota la sfârşitul anului 2026.

Î: Realitatea seamănă tot mai mult cu un roman distopic de Orwell sau Bradbury?

R: Narativele ecologice au inclus întotdeauna multe romane şi filme distopice sau apocaliptice. Acestea au avut o influenţă semnificativă, nu atât în literatură, cât în non-ficţiune, cu cărţi de popularizare ştiinţifică precum cele ale lui Rachel Carson, care au adoptat o viziune apocaliptică pentru a convinge publicul că criza ecologică este reală şi urgentă. Astăzi, această abordare şi-a pierdut influenţa şi este percepută mai mult ca divertisment. Consider că, într-un moment în care realitatea pare atât de distopică, este important să cultivăm viziuni mai optimiste, viziuni ale unor societăţi mai juste şi mai bune, nu doar pentru oameni, ci şi pentru natură.

Î: Puteţi recomanda o carte mai optimistă pentru aceste vremuri?

R: A apărut recent o carte a doi jurnalişti, Ezra Klein şi Derek Thompson, numită Abundance (Abundenţa), care critică guvernele democrate din Statele Unite şi sugerează cum ar putea schimba modul în care guvernează. Este o viziune optimistă asupra faptului că reformele sunt posibile. În literatură, opera care m-a impresionat cel mai mult în ultimii ani este cea a lui Kim Stanley Robinson, un autor de science fiction care scrie de zeci de ani despre societăţi viitoare mai juste şi mai bune. Nu perfecte, el nu crede în utopismul în sens tradiţional, ci utilizează conceptul de optopie, o societate mai bună care trebuie apărată constant. Ultima sa carte, din 2020, este The Ministry for the Future (Ministerul pentru viitor).

Î: Dar acea carte începe cu un val de căldură care ucide milioane de oameni în India.

R: Da, dar oferă şi soluţii. Există ministerul Naţiunilor Unite care se dedică protejării naturii şi a generaţiilor viitoare, introduce o monedă carbon, o formă de monedă care recompensează eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, şi se ocupă, de asemenea, de restaurarea gheţii din Antarctica. O altă carte a sa, New York 2140, prezintă New York-ul la mijlocul secolului al XXII-lea, după o creştere a nivelului mării cu aproximativ 30 de metri. O parte din oraş este sub apă, dar viaţa continuă, experimentele sociale, inovaţiile economice. Este unul dintre puţinii autori care îndrăznesc să imagineze că viitorul poate fi mai bun, ceea ce cred că este foarte important şi mai inspirator.

Î: Ce s-a întâmplat în SUA şi Europa pentru ca mişcările politice care se opun progreselor de mediu să câştige atât de multă influenţă?

R: În Germania, pe care o vizitez frecvent, există ceea ce se numeşte oboseală climatică. Oamenii au auzit atât de mult mesajul despre schimbările climatice încât s-au insensibilizat, l-au auzit atât de mult încât nu mai vor să-l audă şi au încetat să mai creadă că există o soluţie imediată. Dacă publicul este avertizat cu privire la dezastrele care pot avea loc, este important să i se ofere şi iniţiative locale sau individuale pe care le poate întreprinde. Cred că este cel mai responsabil lucru atunci când se utilizează naraţiuni apocaliptice. Avertismentul despre dezastru funcţionează, dar numai dacă este combinat cu o viziune despre ceea ce se poate face. Dacă se prezintă doar apocalipsa globală şi oamenii au percepţia că nu se poate face nimic, atunci rezultatul este disperarea, resemnarea şi paralizia.

Cercetătoarea în umanism ecologic într-un moment al interviului, luni.
Claudio Álvarez

Î: Dumneavoastră sunteţi implicată în iniţiative comunitare şi în politica locală din Los Angeles. Nu-i aşa?

R: Se spune adesea că ceea ce contează nu sunt acţiunile individuale, ci voturile. Dar activismul local este extrem de important. Acum există multe eforturi pentru a crea spaţii verzi, chiar dacă sunt mici, deoarece sunt distribuite foarte inegal în oraş. Comunităţile sărace aproape că nu au copaci sau parcuri.

Î: M-a uimit întotdeauna faptul c&abrave; în Los Angeles există puţuri de petrol pe străzi, lângă case.

R: Este, de asemenea, uluitor să ai o rafinărie de petrol ConocoPhillips chiar în interiorul oraşului. În decembrie 2022, Consiliul Municipal din Los Angeles a adoptat o rezoluţie pentru a pune capăt extracţiei de petrol în oraş. Deşi acest lucru nu poate fi pus în aplicare imediat, proprietarii trebuie compensaţi.

Î: Sunteţi interesată în mod special de biodiversitate.

R: Da, în Los Angeles există o iniţiativă importantă pentru revitalizarea râului oraşului, care acum este ca un canal. Viziunea utopică a organizaţiei Friends of the Los Angeles River este de a îndepărta tot betonul şi de a avea din nou un râu natural. De asemenea, este aproape finalizat un proiect de creare a unei treceri pentru pume, care acum nu pot părăsi munţii Santa Monica deoarece există autostrăzi peste tot în jur. În interiorul Los Angeles-ului avem o mulţime de biodiversitate. Oraşele nu mai sunt antiteza naturii şi există acest concept de ecosisteme noi al ecologului australian Richard Hobbs.

Î: Ce sunt oraşele noi?

R: Iniţial, prin acest concept, Hobbs şi colaboratorii săi s-au gândit la ecosisteme transformate profund de acţiunea umană, cum ar fi zonele de minerit sau de exploatare forestieră, care au fost apoi abandonate. Ecologul era interesat de modul în care aceste ecosisteme se dezvoltă după abandon, devenind ecosisteme distincte. Dar mai târziu a început să fie aplicat oraşelor. Deşi este ceva diferit, deoarece oraşele nu sunt abandonate, ele pot fi ecosisteme noi. Los Angeles sau Madrid sunt habitate artificiale, dar şi ecosisteme cu noi nişe ecologice.

Î: Puteţi da un exemplu?

R: Acum vreo şapte sau opt ani, am realizat un mic documentar despre o specie de papagali din Mexic, Amazona viridigenalis, care a fost introdusă în Los Angeles. Populaţia iniţială era formată din animale de companie care au scăpat din case, dar s-au adaptat cu uşurinţă la mediul urban şi acum sunt peste 3.000 în oraş. Ironia este că acum aceşti papagali sunt în pericol în Mexic, iar populaţia din Los Angeles reprezintă o parte substanţială din ceea ce a mai rămas din specie.

Î: Se pare că vă este clar că nu se poate evita schimbarea mediului înconjurător.

R: Este imposibil să nu schimbi sau să te întorci în trecut. Dar pentru mine este crucial să menţin deschise posibilităţile unor forme variate de viaţă. Este important să conservăm ceea ce există ca specii, dar nu pentru a restabili ecosistemele din trecut, ci pentru a avea oportunităţi şi căi variate pentru viitor. Odată cu crizele de mediu şi pierderea speciilor, calea către viitor devine din ce în ce mai îngustă şi limitată.

Î: De asemenea, apăraţi justiţia de mediu dincolo de specia umană.

R: Ideea de justiţie multispecie mă interesează foarte mult. Justiţia de mediu se concentrează pe comunităţile umane, cele care suferă cel mai mult din cauza poluării aerului sau nu au spaţii verzi, dar în ultimii 15 ani, tot mai mulţi antropologi şi activişti se întreabă cum poate fi extinsă această idee la speciile non-umane, atât din punct de vedere politic, cât şi filosofic. Este vorba despre extinderea orizontului justiţiei la animale şi plante, chiar şi la obiecte precum o lagună, un râu sau un munte.