Odată cu moartea Papei Francisc, Roma începe să se gândească la succesorul său

Sunt zile frenetice și stranii în Vatican, unde se amestecă tristețea și urgența de a se gândi deja la viitor, într-un scenariu mondial extrem de complex și cu o Biserică foarte divizată. Prima congregație a cardinalilor, adunarea în care se reunesc purpurații după decesul Pontifului, va avea loc marți, cu cei care se află deja la Roma, și astfel încep contactele formale și informale între ei, pentru a-l căuta pe noul Papă.

Circulă deja primele liste de potențiali papi

Circulă deja primele liste de potențiali papi, atât în mediile vaticane, cât și în mass-media italiană și internațională, parte a manevrelor în curs de lansare a numelor. Sunt zile confuze în care se aude de toate, dar ceea ce este frapant până acum este că presa italiană nu a mai vorbit niciodată despre asta, un lucru care în ultimii ani ai lui Ioan Paul al II-lea era foarte frecvent. Aceasta se datorează marii dezorientări cu privire la direcția pe care o poate lua acum Biserica într-un conclav mai numeros și mai internațional ca niciodată: 135 de cardinali din 71 de țări, față de 115 electori în cele din 2005 și 2013, din 52 și respectiv 48 de țări. Adică, Capela Sixtină va fi plină de necunoscuți, atât din afară, cât și între ei, iar unii nici măcar nu vorbesc italiană.

Există o divizare internă puternică

Există o divizare internă puternică care nu face lucrurile mai ușoare. În mod schematic și așa cum s-a întâmplat întotdeauna, un sector reformator al Bisericii, mai apropiat de Francisc, care va paria pe continuarea drumului său, față de un altul mai conservator, care s-a opus cu tărie deciziilor sale în acești ani și aspiră la o repliere. Având în vedere virulența care a marcat uneori această ciocnire în ultimii ani, la Sfântul Scaun există teama de ceva care în conclavurile anterioare nu exista, cel puțin în dimensiunile actuale: campanii de dezinformare și știri false care intenționează să condiționeze alegerea Papei, cu minciuni care se răspândesc rapid pe rețelele sociale pentru a demola posibili candidați nedoriți de un anumit sector. Va fi ceva de observat în zilele următoare.

Misiunea de a muta voturi și de a ordona conclavul

Misiunea de a muta voturi și de a ordona conclavul este de obicei a așa-numiților mari electori, cardinali care nu se așteaptă să fie aleși, dar care adună sprijin în jurul lor și sunt figuri respectate care pot direcționa tendințe. Ca, în tabăra conservatoare, arhiepiscopul de New York, Timothy Dolan, și fostul prefect al Doctrinei Credinței, germanul Gerhard Ludwig Müller. De cealaltă parte, mai progresistă, există cardinali influenți foarte apropiați de Bergoglio, precum Jean-Claude Hollerich, din Luxemburg, raportor general al sinodului, dar de 66 de ani, prea tânăr, deoarece ar însemna un papă pentru mulți ani; și canadianul Michael Czerny, prefect al Dicasterului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, care este iezuit, deci pare puțin probabil ca Biserica să repete cu un pontif din acest ordin.

Arhiepiscopul de New York, cardinalul Timothy Dolan, după liturghia pentru moartea lui Francisc, în catedrala Sf. Patrick din Manhattan, luni. Adam Gray (REUTERS)

Cheia care nu trebuie pierdută din vedere

Cheia care nu trebuie pierdută din vedere este că pentru a alege noul papă sunt necesare 90 de voturi, două treimi din cei 135 de cardinali care intră în conclav, și nu este suficientă o facțiune cu anumite sprijinuri, trebuie să fie cu adevărat o alegere foarte consensuală. Trebuie convinsă o mulțime care nu gândește la fel într-o viziune comună, unde intră în joc și forța și magnetismul personal. Dar, spre deosebire de alte ocazii, nu există candidați clari și se preconizează un conclav mai laborios și mai lung decât cele anterioare. În 2005, cu patru voturi, și în 2013, cu cinci, au durat doar 24 de ore și poate seamănă mai mult cu cel din octombrie 1978, care a necesitat opt scrutine și unde a apărut un necunoscut, Ioan Paul al II-lea. Este probabil ca și de data aceasta să existe surprize. Cu siguranță, Francisc a proiectat un conclav pentru ca acestea să aibă loc. A numit 79% dintre cardinali, căutând nume adesea foarte necunoscute, profiluri ale Bisericii pe care a vrut să le modeleze, aproape de oameni și de periferia societății.

Cu toate acestea, se poate alcătui cel puțin o listă de 15 potențiali papi

Cu toate acestea, se poate alcătui cel puțin o listă de 15 potențiali papi care se aud în acest moment. Pentru început, în ciuda faptului că este un conclav deja puțin eurocentric, în Italia încă rezistă ideea că Papa trebuie să fie din această țară, așa cum s-a întâmplat secole de-a rândul, deși restului Bisericii i se pare imposibil să se mai întoarcă. Deși este adevărat că este cel mai numeros grup de purpurați, 17, și are greutatea sa. Există trei nume de cardinali italieni care sunt indicate. Unul este Pietro Parolin, de 70 de ani, actualul secretar de stat, un post care figurează de obicei printre candidați, datorită experienței sale guvernamentale și pentru că este un semn de continuitate, dacă asta se caută și nu o schimbare, dar, pe lângă faptul că nu are aproape nicio experiență pastorală, s-a certat cu unele sectoare din cauza echilibrelor pe care a trebuit să le facă în acești ani.

Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, la întâlnirea sa cu vicepreședintele Statelor Unite, J. D. Vance, pe 19 aprilie la Vatican. Vatican Media/LaPresse (UFFICIO STAMPA)

Al doilea italian din pronosticuri este președintele episcopilor din această țară, Matteo Zuppi, de 69 de ani, arhiepiscop de Bologna, în linia lui Francisc și membru al comunității Sant’Egidio, specializată în medierea conflictelor internaționale și cu o vocație socială clară. În cele din urmă, patriarhul Țării Sfinte, franciscanul Pierbattista Pizzaballa, apreciat și cunoscut mediatic pentru rolul său în Orientul Mijlociu, dar care are și vârsta împotriva sa, 59 de ani, într-un moment în care poate se preferă o soluție de tranziție.

Un alt nume recurent în ultimii ani ―era deja papabil în 2013― este filipinezul Luis Antonio Gokim Tagle, de 67 de ani, de mamă chineză, care ar fi primul papă asiatic, o opțiune posibilă dacă după primul pontif american se dorește un pas către un alt continent. Cu toate acestea, cotația sa a scăzut din cauza gestionării sale contestate a Caritas Internațional. În Asia, mai sunt alte două nume despre care se vorbește de obicei. Primul, Charles Bo, din Myanmar, arhiepiscop de Yangon, distins pentru apărarea drepturilor omului într-o țară care trăiește sub un regim militar și care a prezidat federația conferințelor episcopale din Asia în ultimii șase ani.

Papa Francisc îl salută pe cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle, arhiepiscop de Manila, la o audiență în Vatican cu un grup de migranți în 2017. Andrew Medichini (AP)

Celălalt este Malcolm Ranjith, din Sri Lanka, arhiepiscop de Colombo, care a fost secretar al Congregației pentru Cultul Divin. Are 77 de ani și multă experiență, așa că ar fi candidat pentru o papalitate nu foarte lungă, care să facă un contrapunct momentan la cel al lui Francisc, deoarece este considerat parte a taberei mai tradiționaliste, ceea ce poate, de asemenea, să îngreuneze consensul. Același lucru se întâmplă, că este prea înclinat spre partea conservatoare, cu un alt nume menționat în mod obișnuit, de data aceasta în Africa, Robert Sarah, pentru că chiar s-a confruntat deschis cu Francisc în acești ani. Cel mai citat candidat african este Fridolin Ambongo Besungu, arhiepiscop de Kinsasa, în Republica Democratică Congo, franciscan, apreciat de sectorul conservator și care a condus opoziția față de binecuvântarea uniunilor homosexuale.

După Francisc, primul papă american, nu ies în evidență multe nume în America. Dar există un candidat care combină cele două jumătăți ale continentului, André Prevost, 69 de ani, prefect al Congregației Episcopilor, care este american, dar și-a exercitat aproape toată viața în Peru. Ar fi cu siguranță un semnal puternic pentru a face față anilor complecși ai erei Donald Trump, deoarece Biserica din SUA este în conflict cu el, iar lumea ultraconservatoare din această țară intenționează să pună stăpânire politic pe mesajul creștin într-o cruciadă între bine și rău.

Cardinalul american Robert Francis Prevost, după ce a fost numit cardinal în 2023. Riccardo De Luca (AP)

După prima alegere, cu Francisc, a unui papă non-european ―de la Grigorie al III-lea, născut în Siria, în secolul al VIII-lea―, ieșirea din Europa pare deja o direcție clară. Dar și în Vechiul Continent există candidați. Cel mai particular, Anders Arborelius, de 75 de ani, episcop de Stockholm, carmelit, de copilărie luterană și apoi convertit la catolicism, care combină deschideri sociale și rigoare pastorală. De asemenea, Peter Erdo, 72 de ani, arhiepiscop de Budapesta, născut în comunism, om de cultură și un reper al sectorului conservator în acești ani.

Un alt cardinal care se aude este francezul Jean-Marc Aveline, arhiepiscop de Marsilia, 66 de ani, un episcop călit în acea periferie socială pe care a semnalat-o Francisc, expert în dialog interreligios, deși vârsta sa ar face să ne gândim la un mandat lung. În tabăra conservatoare, o voce respectată este arhiepiscopul de Utrecht, Willem Jacobus Eijk, de 71 de ani, fidel liniei lui Benedict al XVI-lea. Un profil intelectual și, în același timp, atent la săraci —și la Africa, deoarece și-a petrecut copilăria în Angola— este cel al portughezului José Tolentino de Mendonça, prefect al Dicasterului pentru Cultură și Educație, poet și teolog, în ascensiune de ani de zile și care a surprins pe mulți în Curia. În cele din urmă, Mario Grech, 68 de ani, din Malta, care a fost mâna dreaptă a lui Francisc în procesul sinodal din acești ani, ca secretar general.