Duncan Mallett s-ar putea pierde în mulțime și nimeni nu ar pune la îndoială că, după aspectul său, el este englezul tipic.

Duncan Mallett s-ar putea pierde în mulțime și nimeni nu ar pune la îndoială că, după aspectul său, el este englezul tipic. S-a născut acum 20 de ani în micul oraș Eye, în comitatul Suffolk, în sud-estul Regatului Unit. Teritoriu pro-Brexit. Un procent de 55% dintre locuitorii săi au susținut în 2016 ieșirea țării din Uniunea Europeană. Părinții săi sunt fermieri și gestionează o fermă de 850 de hectare (aproape nouă kilometri pătrați). Duncan cunoaște mai bine decât oricine acel sentiment diabolic de ostilitate față de Bruxelles, specific Angliei profunde. Și, cu toate acestea, Brexit-ul îl înfurie. „Întotdeauna l-am considerat ceva contrar prosperității și specializării. De mic, m-am văzut călătorind și locuind în UE. Nu știu… în Frankfurt, în München… Acum știu că asta este foarte dificil. Brexit-ul mi-a limitat complet mobilitatea. Încep să cred că îmi va fi mai ușor să călătoresc în Statele Unite decât în Europa”, se lamentează el.

Duncan studiază Științe Actuariale și Finanțe la Bayes Business School din Londra. Jerves Aroda, de 18 ani, se exprimă precis și clar cu accent londonez. Familia sa a venit din Uganda în capitala britanică. Studiază Inginerie Civilă și de Infrastructură la City University of London. „Întotdeauna am vrut să lucrez în afara acestei țări, pentru că nu cred că aici sunt atâtea oportunități ca în restul Europei sau chiar în Orientul Mijlociu. Visul meu era să călătoresc în Germania, unde au facultăți de inginerie minunate. Sau în Elveția. Mi-ar fi plăcut să trăiesc sau să lucrez acolo, dar cred că acum este practic imposibil, după ce am pierdut toate drepturile pe care le aveam ca membri ai UE. Chiar și ideea unui an sabatic în Europa, unde am familie, este imposibilă. Mi-ar fi mai ușor să fac asta în Statele Unite”, povestește Aroda.

Tineretul trădat

Când s-au împlinit cinci ani de la intrarea în vigoare a Brexit-ului, pe 31 ianuarie, compania YouGov a publicat un sondaj amplu în care 55% dintre britanici regretau ieșirea din UE. Cel mai trist aspect al sondajului, însă, a fost faptul că trei din patru tineri care nu aveau vârsta necesară pentru a vota la referendumul din 2016 dau acum vina pe acea decizie pentru că le-a ipotecat, aproape ruinat, viitorul.

În 2011, conform datelor Oficiului Național de Statistică al Regatului Unit, aproape 400.000 de britanici cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani locuiseră mai mult de un an în vreo țară din spațiul Schengen, unde predomină libertatea de mișcare a persoanelor din UE. Zece ani mai târziu, nu mai era posibilă o astfel de escapadă mai mult de 90 de zile și doar ca turist, fără posibilitatea de a lucra.

„Cei care locuim în Londra știm că este un oraș multicultural, care beneficiază enorm de prezența străinilor. Faptul că suntem separați de această realitate ne ruinează pur și simplu viitorul”, protestează Andrea Yanguas. Are 19 ani și locuiește de mai bine de 10 ani în Regatul Unit. Studiază Științe Politice la King's College din Londra.

Ca și ea, mulți alți tineri spanioli care au reușit să pună piciorul de cealaltă parte a Canalului Mânecii înainte ca Brexit-ul să frâneze brusc această aventură, se exprimă acum cu iritare. Se bucură de așa-numitul EU Settlement Status, un permis de ședere permanent la care au putut accesa milioane de cetățeni comunitari care locuiau în Regatul Unit înainte de divorțul de UE. Dar ceea ce pentru mulți alții care au rămas pe dinafară este un privilegiu, pentru ei are ceva de închisoare. Dacă ar vrea să studieze în Spania sau în altă țară din UE, ar pierde avantajul dobândit.

„Mi-am obținut documentele de rezidență permanentă chiar înainte de a mă înscrie la universitate și, chiar și așa, mi-a fost mult mai complicat decât colegilor mei englezi să accesez ajutorul financiar”, explică Carlota Lalueza, de 19 ani, care studiază Inginerie Aerospațială la City University of London. Ca și alți studenți britanici, a primit un împrumut anual de aproape 11.200 de euro, prețul taxei de școlarizare, pe care va trebui să-l returneze când va începe să lucreze. „Mi s-au cerut multe informații și birocrație suplimentară. Și am fost, de asemenea, forțată să decid dacă rămân aici, pentru a nu pierde oportunitatea, sau dacă plec să studiez în Spania sau în altă țară din Europa”, povestește resemnată.

„Am fost printre ultimii care au obținut pre-settlement-ul [permisul provizoriu de ședere, care ar deveni definitiv după cinci ani]. Sora mea mai mică, de exemplu, care este încă în Spania, nu va mai avea aceleași oportunități ca mine. De aceea am decis să rămân, pentru a putea opta pentru cetățenie și a o ajuta să vină”, spune Mateo Maceira, de 20 de ani, care studiază Economie și Afaceri Internaționale la Universitatea din Greenwich.

Propunerea UE

Odată cu venirea la putere a Partidului Laburist al lui Keir Starmer, în iulie anul trecut, după 14 ani de bătălii aprige cu guvernele conservatoare anterioare, UE a considerat că este momentul să ofere o oportunitate tinerilor. A propus noului executiv britanic așa-numita Schemă de Mobilitate a Tinerilor. Era un plan similar cu cel de care Regatul Unit se bucură deja cu alte țări, cum ar fi Australia. Ar permite locuirea, studiul și munca de ambele părți ale Canalului Mânecii pe o perioadă de patru ani pentru persoanele sub 30 de ani.

Până în prezent, temându-se de posibila reacție a dreptei populiste conduse de Nigel Farage, premierul Starmer a respins categoric această propunere, în ciuda dorinței sale exprimate de a promova o reluare a relațiilor cu UE.

„Când cineva vine la Londra și rămâne să lucreze aici timp de doi, trei sau patru ani înainte de a se întoarce în țara de origine, se întoarce îndrăgostit de Londra. Și când ajung să devină un director de top sau un investitor, își amintesc de dragostea lor pentru acest oraș”, explică pentru Джерело новини Sadiq Khan, primarul laburist al capitalei britanice și una dintre vocile de stânga care încă renegă fără rușine Brexit-ul. „Și, în plus, sunt tineri. Nu abuzează de serviciile publice, nu se îmbolnăvesc… și noi beneficiem de contribuția lor la creșterea orașului datorită muncii lor”, apără Khan.

Mallett, Aroda, Yanguas, Lalueza sau Maceira sunt conștienți de faptul că dorința lor de a organiza un nou referendum este astăzi de neconceput. Va trebui să așteptăm cel puțin încă 20 de ani. Dar nu înțeleg de ce există rezistență la propunerea de mobilitate a tinerilor: „Dacă guvernul se teme, să se gândească la efectul pozitiv pe termen lung (…) Dacă plec să studiez în Europa, voi aduce înapoi experiența și talentul meu pentru a ajuta la construirea aici a unui sector puternic de inginerie civilă”, promite Aroda.