E ora șase după-amiaza și Jaime Arriola își cere scuze deoarece, în orice moment, telefonul sãu mobil va începe sã sune.

Primește mai multe apeluri de la un număr necunoscut, dar ultimul îi stârnește un zâmbet. «O avem deja», anunțã vocea de la celălalt capăt. Dupã ce închide, Arriola dezvăluie ultima sa achiziție dintr-o licitație online: un manuscris de Filip al II-lea. Nu este primul document de acest fel pe care îl deține. A pierdut deja numărătoarea, deoarece are în jur de 15.000, marea majoritate de o valoare documentară și artistică enormă. La aceastã colecție se adaugă alte 20.000 de volume tipărite, unele dintre ele incunabule.

Cea mai mare parte se află în Biblioteca Arriola Lerchundi, cea mai importantă bibliotecă privată din Europa în materii de Drept și Istorie, așa cum este considerată de mai mulți experți internaționali. De asemenea, găzduiește secțiuni de Științã, Astronomie, Economie sau Biblii. Aparține familiei sale, iar Jaime Arriola preia de câteva luni ștafeta de la tatăl sãu, José María, artizanul și principalul colector al acestei comori pe hârtie.

Printre bijuteriile catalogului sãu, figurează primele ediții ale operelor care au transformat gândirea: Principia Mathematica, de Isaac Newton (1687), Dialog despre cele douã sisteme principale ale lumii, de Galileo Galilei (1632), Avuția națiunilor, de Adam Smith (1776) sau cele trei volume din Capitalul, de Karl Marx (1867). De asemenea, custodiază Despre revoluțiile sferelor cerești, de Nicolaus Copernic (1543), în a doua sa ediție, printre multe altele.

În secțiunea de manuscrise, se remarcă bula de excomunicare a lui Henric al VIII-lea, trimisă de Papa Clement al VII-lea Curții spaniole pentru a informa despre ruptura sa cu Biserica Catolică. Familia Arriola Lerchundi păstrează cu o afecțiune deosebită alte texte medievale, codice, documente notariale și dedicații, cum ar fi cea pe care pictorul Pedro Pérez de Castro a făcut-o fiului sãu într-un document frumos ilustrat. De asemenea, păstrează ediții originale ale Forurilor din Aragon sau ale Forurilor din Vizcaya.

Familia, compusă dintr-un tată, o mamă și cinci copii, a decis sã-și stabilească colecția într-un apartament din Casco Viejo din Bilbao. «Una dintre cele mai importante realizări ale vieții mele a fost crearea acestei biblioteci», rezumă José María Arriola la cei 88 de ani ai săi. Născut în Gernika-Lumo (Bizkaia, 17.000 de locuitori) cu trei luni înainte de bombardamentul care a devastat orașul, a menținut întotdeauna o legătură puternică cu istoria și memoria, «valori care au ghidat și formarea bibliotecii mele».

Acest colecționar a lucrat ca notar timp de 45 de ani pentru o importantă companie producătoare de țevi din Álava. «Pasiunea mea pentru cărți a început în tinerețe, influențat de juristul Juan Vallet de Goytisolo și de bibliofilii Ignacio și Juan Ramón Urquijo, cu care eram prieten. Cu timpul, interesul meu s-a transformat într-o adevărată vocație», povestește dintr-unul dintre fotoliile bibliotecii care îi poartă numele și pe cel al soției sale, care colaborează și ea la această cauză dintr-un atelier de restaurare situat în același apartament.

Exemplare incunabule

«Tot ceea ce s-a realizat a fost prin efort și răbdare, fără a avea moșteniri bibliografice, ci achiziționând fiecare exemplar individual», se bucură el privind rafturile. Și își oprește privirea asupra celor opt volume ale Bibliei Regia a lui Cristóbal Plantino, comandată de Filip al II-lea pentru a înlocui Biblia Poliglotă a cardinalului Cisneros și rodul a 15 ani de muncă a 200 de erudiți.

Biblioteca are valoarea maximă într-o colecție de 140 de incunabule, cărți anterioare anului 1501 care marchează trecerea de la producția de cărți manuscrise la producția de cărți tipărite. «Aceste exemplare sunt considerate foarte valoroase atât pentru vechimea lor, cât și pentru importanța lor istorică, și se adaugă unui alt grup de postincunabule», explică José María Arriola. «Nu există nicio altă bibliotecă privată cu un număr similar de incunabule».

Jaime Arriola preia moștenirea tatălui sãu «cu normă întreagă» și se dedică conservării, catalogării, achiziționării și, ocazional, vânzării de cărți, dacă nu se încadrează în linia lor tematică sau sunt duplicate. «Vânzarea nu este ceva ce luăm cu ușurință. Pe aita meu îl costă să se despartă de orice exemplar, deoarece toate au o valoare istorică care îl face unic. Chiar și așa, trebuie să generăm venituri pentru întreținerea bibliotecii, deoarece nu primim nicio finanțare publică sau privată», spune fiul.

Cumpărarea și vânzarea de cărți istorice a scăzut odată cu trecerea anilor. «Achiziția este mai complexă, deoarece multe instituții, cum ar fi Biblioteca Naționalã, sau universități mari, cum ar fi Harvard, au monopolizat achizițiile și au redus oferta de pe piață». Și odată ajunse pe rafturile lor, «este dificil ca acea carte să se mai întoarcă pe piață». Nici apariția unor mici universități private din Spania nu a ajutat, după părerea lui: «Toate vor să aibă o bibliotecă bună, deoarece în ea se află, în parte, prestigiul lor».

José María Arriola-Lertxundi, în biblioteca sa din Casco Viejo din Bilbao

«Nici exhibiționism, nici ocultism»

Familia Arriola Lerchundi este clară că acest proiect nu este pentru a se lăuda, dar nici nu este un secret. «Nu deschidem ușile oricui, dar primim vizite concertate de la cercetători, studenți și personalități», explică José María Arriola arătând spre registrul de vizite.

«Întotdeauna o facem cu multă precauție din mai mulți factori, printre care, dificultatea de a stabili orele de consultare sau siguranța colecției. Multe furturi din biblioteci sunt comise de experți cu acces la fonduri. Un hoț obișnuit ar cauza puține daune, dar cineva care cunoaște cărțile știe ce exemplare să fure și cum să o facă fără a lăsa urme», recunoaște Jaime Arriola.

De fapt, o mie de cărți din întreaga colecție sunt depozitate în afara acestei biblioteci, într-o cameră de securitate. «O facem ca măsură de protecție și pentru că companiile de asigurări ne cer să distribuim riscurile. Colecția este asigurată cu polițe de valoare mare».

Familia Arriola Lerchundi își propune ca biblioteca lor să fie cunoscută și apreciată social. În câțiva ani, «am vrea să poată rămâne unică, ca o moștenire culturală a Bizkaiei». În acest sens, testamentele lor conțin clauze pentru a garanta că colecția nu se împrăștie și că, în cazul vânzării, se face în condiții favorabile pentru o instituție vizcaină.

«Nu vrem ca această bibliotecă să ajungă dezmembrată pe piață, ci să rămână un reper cultural în țara noastră», explică Arriola fiul. «Nu este vorba doar de a colecționa cărți, ci de a păstra cunoștințele și istoria pentru generațiile viitoare», conchide Arriola tatăl.