În ciuda zgomotului din jur, politicile și legile privind memoria democratică sunt astăzi pe deplin consolidate în Spania. După decenii de tăcere, țara noastră participă pe deplin la consensul european privind gestionarea trecutului traumatic prin legi, cercetări și evenimente comemorative, printre alte practici. Memoria este astăzi un domeniu politic, la fel ca și științific: dacă studiile pe această temă au apărut la periferia unor discipline, astăzi există cercetări, reviste și conferințe despre ceea ce în țările anglo-saxone se numește „Memory Studies”.

Memoria, prin urmare, face parte din politicile instituționale, practicile societății civile și mediul academic. De aici și necesitatea reflecțiilor și cercetărilor în acest domeniu din diferite puncte de vedere: istoriografic, sociologic, precum și juridic. În cele din urmă, a vorbi despre memorie înseamnă a vorbi despre drepturile omului.

Fotografie realizată în martie 2019 cu rămășițele unui ziar din 1940, care se afla printre hainele unuia dintre cadavrele exhumate dintr-o groapă comună din cimitirul Paterna din Valencia. Emilio Morenatti (AP / LAPRESSE).

„Când Benjamin a întâlnit-o pe Antigona” analizează evoluția și starea actuală a memoriei în Spania din punct de vedere juridic. Pentru aceasta, Rafael Escudero trage de mai multe fire: pe de o parte, gândurile lui Walter Benjamin și interpretările moderne ale Antigonei. Pe de altă parte, dreptul internațional. Bazându-se pe aceste idei, norme și concluziile raportorilor speciali ai Organizației Națiunilor Unite, autorul apără existența dreptului la memorie, individual și colectiv, care este deja consacrat în jurisprudența tribunalelor internaționale, precum și, în ciuda istoriei noastre recente speciale, în dreptul spaniol.

Escudero examinează unele cazuri judiciare și legi pe care le consideră cele mai importante în acest domeniu: legea amnistiei din 1977, așa-numita lege a memoriei istorice din 2007 și recenta lege a memoriei democratice din 2022, căreia îi face o analiză poate prea amănunțită. El lasă deoparte studiul normelor și practicilor țărilor europene influente și al unor legi autonome care au marcat repere importante în tema, o memorie care este, probabil, singura în care federalismul asimetric funcționează. Cartea este inovatoare în unele momente și are meritul de a lega memoria de drepturile omului „ca procese de luptă pentru demnitatea umană”, așa cum le-a înțeles Herrera Flores, autor citat de Escudero.

Legislatorul și puterea judecătorească sunt supuse unei critici foarte justificate. Cu toate acestea, lipsește ca această critică să se extindă la cultura memoriei asociațiilor și partidelor politice. La douăzeci de ani de la primele legi privind memoria și la cincizeci de ani de la primele cereri de justiție, adevăr și reparații, unele practici și discursuri ar trebui regândite și adaptate momentului actual, care este mai degrabă post-tranzițional decât tranzițional. La sfârșitul cărții, Escudero compară cultura memoriei cu CT (Cultura Tranziției), care „aspiră să ocupe o atenție publică, premii literare, subvenții, audiențe sau cote de piață mari tot mai mari”. Autorul exclude posibilitatea ca memoria să fie infectată de această tendință. Dar posibilitatea de a adopta automulțumirea și de a construi consensuri intangibile există, și acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla cu memoria. Pentru a evita acest lucru, vor fi necesare mai multe reflecții și mai multe lucrări precum cea a lui Rafael Escudero. „Când Antigona l-a întâlnit pe Benjamin”. Victimele franchismului și dreptul la memorie. Rafael Escudero Trotta, 2025. 168 de pagini, 18 euro. Căutați-o în librăria dumneavoastră.