Furia, frustrarea, dezgustul, supărarea, frica sau dezamăgirea pot face ca un copil să piardă controlul atunci când exprimă ceea ce simte, dorește sau are nevoie.

Furia, frustrarea, dezgustul, supărarea, frica sau dezamăgirea pot face ca un copil să piardă controlul atunci când exprimă ceea ce simte, dorește sau are nevoie. Se poate arăta agresiv, poate ridica vocea, poate arunca obiecte și poate spune lucruri pe care nu le simte. Cine nu a văzut un copil într-un parc plângând disperat sau dând din picioare pe pământ când vine ora să meargă acasă și nu vrea să plece? Sau un copil într-un supermarket supărat pentru că nu vor să-i cumpere ceea ce își dorește? O dezamăgire sau o supărare care îl determină pe minor să acționeze greșit pentru că emoțiile îl copleșesc.

Emoțiile neplăcute sunt prezente în viața de zi cu zi a copilului. Sunt foarte intense și incomode și provoacă multă insatisfacție și disconfort. Sunt capabile să-i domine corpul și mintea, provocând o deturnare amigdaliană care îl dereglează. Aceste emoții îl informează că ceva nu merge bine sau că nu va obține ceea ce își dorește și îl pregătesc pentru acțiune într-un mod nereglementat, făcându-l să ia decizii proaste.

Mai multe informațiiBeneficiile creșterii pozitive: stima de sine ca bază a fericirii copiilor pe termen lung

Un răspuns adaptativ neuropsihofiziologic care apare în fața unui stimul este necesar pentru ca un copil să învețe să-și identifice disconfortul sau să dezvolte strategii pentru a-l face față. Furia, de exemplu, îl informează pe minor că ceea ce i se întâmplă este contrar intereselor sale personale; tristețea poate apărea în fața pierderii cuiva sau a ceva valoros, iar frica atunci când crede că va suferi vreun rău. Aceste emoții pot adopta la copil multe manifestări comportamentale: crize de furie, răspunsuri nepoliticoase, agresivitate, neascultare, negativism, rebeliune sau încercarea de a încălca limitele. Pot provoca chiar și pierderea poftei de mâncare, senzația de oboseală, lipsa dorinței sau incapacitatea de a dormi sau nevoia ca adultul să fie mereu alături.

La fel ca părinții, minorul are dreptul de a simți aceste emoții neplăcute. Dar adulții de referință trebuie să-l învețe că disconfortul său nu justifică pierderea controlului, lovirea, insultarea sau învinovățirea celorlalți pentru acțiunile sale. Faptul că un copil învață să regleze adecvat aceste emoții și poate vorbi despre ele cu calm va fi esențial pentru ca acestea să nu-i facă rău și să poată stabili relații sănătoase cu ceilalți. Pentru a reuși acest lucru, va avea nevoie ca părinții să-l însoțească cu doze mari de calm și empatie.

Adultul trebuie să devină cel mai bun model de reglare emoțională pe care îl poate avea minorul. Dacă adultul dispune de instrumente pentru a-și regla propriile emoții, copilul său le va integra în cele din urmă. Diferența dintre gestionarea sau nu a acestor emoții poate însemna relații familiale bazate pe respect și înțelegere sau, dimpotrivă, stabilirea unor relații bazate pe discuții și supărări, amenințări sau țipete continue.

Când un minor se simte copleșit de o emoție neplăcută, ceea ce va avea cea mai mare nevoie de la adult vor fi dovezile sale de afecțiune.sanjeri (Getty Images)

Strategii pentru a însoți minorul:

Adultul trebuie să învețe să accepte necondiționat emoțiile pe care le simte minorul, fiind conștient de faptul că nu există emoții bune și rele, ci plăcute și neplăcute, și că toate sunt necesare pentru o bună dezvoltare personală, socială și emoțională și că apar în toate activitățile pe care le desfășurăm și ne condiționează comportamentul și luarea deciziilor.

• Copilul trebuie să aprecieze că tatăl sau mama îl însoțește și legitimează tot ceea ce experimentează, permițându-i să simtă și acordând atenție emoției sale cu doze mari de seninătate și empatie. Dacă se simte judecat sau neînțeles de adult, își va înrăutăți comportamentul și va ascunde ceea ce îl incomodează sau îl îngrijorează. Acasă trebuie să existe un climat de încredere în care să se poată vorbi liber despre orice subiect.

• Când cel mic se simte copleșit de o emoție neplăcută, adultul trebuie să respecte timpul și spațiul de care are nevoie pentru a se calma și să-l ajute să identifice cauzele care i-au provocat emoția. Să-i pună un nume și să caute soluții comune, căutând alternative la comportamentul său, va fi esențial pentru a-l putea înfrunta într-un mod semnificativ. Adultul nu trebuie să-și asume niciodată izbucnirile emoționale ale copilului său ca pe ceva personal.

• Când minorul se simte copleșit de o emoție neplăcută, cum ar fi frica sau furia, ceea ce va avea cea mai mare nevoie de la adult vor fi dovezile sale de afecțiune. Să-i reamintească că este iubit necondiționat și să-l ajute să se cunoască și să-și îmbunătățească stima de sine va fi foarte pozitiv pentru ca acesta să-și sporească încrederea în sine.

Dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului va fi esențială pentru bunăstarea sa personală. Învățarea de a identifica, regla și gestiona corect emoțiile îi va oferi multă siguranță și îi va spori autonomia. Dacă cel mic simte că se răspunde nevoilor sale afective, va crea o conexiune puternică cu părinții săi.