
În câteva cuvinte
O expoziție amplă dedicată lui Gabriel García Márquez a fost deschisă în Columbia, reunind documente, fotografii și obiecte din arhiva personală a scriitorului, precum și contribuții de la prieteni și jurnaliști. Expoziția explorează viața și opera lui Gabo, inclusiv manuscrise, scrisori și alte materiale inedite.
Directoarea Bibliotecii Naționale a Columbiei explică faptul că, deși instituția a găzduit 10 expoziții despre Gabriel García Márquez, niciuna nu este atât de completă, «atât de bogată», ca cea care se deschide la Bogotá miercuri, 23 aprilie.
«Lucrăm la asta de doi ani», spune ea, Adriana Martínez-Villalba, unui grup restrâns de reporteri la ușa expoziției. Lângă ea vorbește Jaime Abello, vechi prieten al Nobelului și director al Fundației Gabo, cu un ton de mândrie: «Nu mi-am imaginat niciodată că vom face în Columbia cea mai importantă expoziție despre viața lui Gabo, și o văd. Aceasta este o expoziție irepetabilă».
Medalia Premiului Nobel pentru Literatură din 1982 acordată lui García Márquez, în Biblioteca Națională a Columbiei, în Bogotá. CHELO CAMACHO
Emoția are un suport. García Márquez a decedat în 2014 și, la scurt timp după aceea, familia sa a vândut sute de piese din arhiva sa Universității din Austin. De atunci, au fost expuse doar în acel oraș texan, în 2020, și în Ciudad de México, în 2022. Aceste arhive sunt cele care, la un deceniu de la moartea Nobelului, ajung pentru prima dată în Columbia, țara de naștere a scriitorului. Aici s-au întâlnit cu alte amintiri: documentele, fotografiile și obiectele pe care le-au păstrat Biblioteca Națională, Fundația Gabo, ziarul El Espectador și mulți prieteni ai scriitorului. De aceea, «aici această expoziție atinge splendoarea sa», spune sociologul Álvaro Santana-Acuña, curatorul celor trei expoziții și autorul cărții Ascensiunea spre glorie: cum a fost scrisă «O sută de ani de singurătate» și a devenit un clasic global.
Totul se știe: povestea creației lui Gabo, expoziția de la Biblioteca Națională, reunește 450 de documente în șapte săli:
Există manuscrise ale tânărului romancier, primele ediții ale cărților sale, mai multe dintre articolele sale din reviste latino-americane, scrisorile sale personale către romancieri și politicieni. Există obiecte deja foarte cunoscute, cum ar fi prima ediție a «O sută de ani de singurătate», sau fotografia lui Gabo zâmbind la obiectiv, cu un ochi vânăt, după celebra ceartă cu Mario Vargas Llosa. De asemenea, este expusă cunoscuta scrisoare pe care, în 1982, revista The New Yorker i-a trimis-o, refuzând să-i publice povestea «Urmele sângelui tău în zăpadă». La scurt timp după aceea, a câștigat Premiul Nobel.
Două persoane vizitează expoziția de la Biblioteca Națională a Columbiei, pe 23 aprilie 2025. CHELO CAMACHO
Ulterior, este prezentat un Gabo mai puțin cunoscut. Expoziția prezintă pentru prima dată ediția pe care o păstra din «Metamorfoza» de Franz Kafka, căreia i-a pus titlul «Colțul coșmarurilor». De asemenea, prezintă desene ale lui Gabo, cum ar fi cel pe care l-a pictat în 1941, când avea doar 14 ani, pentru revista Juventud. «Înainte de a fi scriitor, primul interes al lui Gabo a fost desenul», spune Santana-Acuña. În acest prim salon este agățată și o hartă din 1928, realizată de compania bananieră United Fruit Company, unde apare o fermă cu un nume foarte cunoscut: Ferma Macondo.
Pentru iubitorii de jurnalism, Gabo reporterul strălucește în mai multe părți ale expoziției. Acolo se află copii vechi ale primelor sale poezii, publicate în ziarul El Tiempo, în 1944, și o ediție a ziarului pe care l-a fondat în 1951 în Cartagena, Comprimido, descris drept «cel mai mic ziar din lume» (de asemenea, cel mai scurt: a durat șase zile). Sunt prezentate reportajele sale sportive din săptămânalul Crónica, rubricile sale din ziarul cartagenero El Universal, multiple articole pentru El Espectador. Expoziția păstrează o copie a contractului de muncă pe care Gabo l-a semnat la 27 de ani cu ziarul din Bogotá, și o alta a unuia dintre cele mai cunoscute reportaje ale sale pentru acel ziar, «Odiseea naufragiatului supraviețuitor al A.R.C. Caldas», pe care scriitorul a transformat-o ulterior în romanul său de non-ficțiune «Povestea unui naufragiat».
Anotare făcută de García Márquez pe pagina de titlu a unui exemplar din «Metamorfoza», în expoziția «Totul se știe: povestea creației lui Gabo». CHELO CAMACHO
«Semnătura mea nu va apărea în Columbia, decât în El Espectador», a scris Gabo directorului publicației, Guillermo Cano, într-o scrisoare din 1956. În acel an, ziarul a trebuit să se închidă din cauza presiunilor dictatorului militar Gustavo Rojas Pinilla, iar scriitorul era corespondentul său la Paris. «Ia-u această hotărâre, care este singurul lucru pe care pot să-ți ofer ca dovadă a solidarității mele», a adăugat el. Ani mai târziu, când ziarul s-a redeschis, Gabo ar publica acolo în exclusivitate primul capitol din «O sută de ani de singurătate»—cu un an înainte de a publica romanul—. O copie poate fi văzută și în expoziție.
Arhivele arată, de asemenea, angajamentul lui Gabo față de pacea în Columbia: există denunțul său public al abuzurilor guvernului lui Julio César Turbay, în revista Alternativa; o fotografie zâmbind în Plaza de Bolívar, în 1984, în timp ce participă la un marș pentru pace; scrisoarea pe care a trimis-o unui lider de gherilă, în 1996: «Nimeni cu un gram de bun simț nu va lua nicio decizie sub presiunea unei răpiri». Lui Ernesto Samper, unul dintre numeroșii președinți pe care i-a cunoscut, i-a amintit într-o altă scrisoare că «nu este nimic mai greu decât a guverna columbieni, dar cu inima este mai ușor».
Álvaro Santana-Acuña, curatorul expoziției, pe 22 aprilie 2025. CHELO CAMACHO
Santana-Acuña, curatorul, a acordat importanță manuscriselor corectate ale lui Gabo, căruia nu-i era teamă să rescrie un capitol de zeci de ori. «Dincolo de acea viziune a unui geniu căruia îi iese ceva perfect, aceste documente ne permit să ne apropiem de munca intensă de editare pe care o făcea Gabo: evaluarea propriei sale proze ca și cum ar fi fost scrisă de o altă persoană», explică el. Cu puțin timp înainte de a publica «Cronica unei morți anunțate», de exemplu, există manuscrisul original cu o tăietură pe care romancierul a făcut-o la prima frază, schimbând numele de familie al protagonistului: nu mai era Santiago Aragonés, ci acum celebrul Santiago Nasar.
Alți protagoniști ai expoziției sunt scrisorile lui Gabo cu numeroșii săi prieteni și cunoscuți: din Barranquilla, din Bogotá, din Mexic, din Spania, din întreaga lume. Apar Julio Cortázar, Jimmy Carter sau Confederația Sindicală a Muncitorilor din Columbia. Există una deosebit de prețioasă pentru arhivă, din 1965 către Plinio Apuleyo Mendoza, în care menționează romanul la care lucrează: «Sunt foarte mulțumit de el», a scris despre ciorna sa din «O sută de ani de singurătate». Manuscrisurile acelei capodopere, cu toate zgârieturile lui Gabo, sunt astăzi, și până pe 2 august, în Biblioteca Națională a Columbiei.