În câteva cuvinte
Curtea Supremă a Spaniei a reafirmat că termenul de prescripție pentru solicitarea rambursării cheltuielilor ipotecare plătite necuvenit de consumatori începe să curgă de la data la care hotărârea judecătorească ce declară nulitatea clauzei respective devine definitivă. Această decizie contrazice încercările băncilor de a limita perioada de reclamație bazându-se pe o interpretare anterioară a unei curți inferioare și pe presupusa cunoaștere a problemei de către consumatori încă din 2017. Astfel, consumatorii au în continuare dreptul de a cere restituirea costurilor notariale, de înregistrare și administrare, cu excepția cazului în care banca poate dovedi că un anumit client știa despre caracterul abuziv al clauzei înainte de hotărârea definitivă.
Curtea Supremă a Spaniei a clarificat că utilizatorii pot solicita băncilor rambursarea cheltuielilor ipotecare odată ce există o hotărâre definitivă privind nulitatea acestei clauze. Înalta curte a pronunțat numeroase hotărâri în ultimele luni în care a insistat asupra acestei doctrine și a spulberat așteptările băncilor de a nu returna sumele plătite în plus de clienți pentru costurile notariale, de înregistrare a proprietății și de administrare, invocând prescripția acestor acțiuni de restituire.
Entitățile creditoare au cedat în încercarea de a combate avalanșa de procese intentate de utilizatori pentru cheltuielile ipotecare plătite necuvenit. Atât Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cât și Curtea Supremă au declarat în mod repetat că obligația impusă clienților de a plăti integral costurile pentru formalizarea unui împrumut ipotecar — care ar trebui împărțite între entitate și consumator — a fost abuzivă. Văzând că nu mai aveau ce face, băncile au acceptat cererile (recunoscându-și partea de vină) și nu s-au opus declarării nulității acestor clauze. Cu toate acestea, odată rezolvată această problemă, eforturile echipelor juridice ale băncilor s-au concentrat pe încercarea de a convinge instanțele că consumatorii solicită rambursarea acestor sume în afara termenului legal.
Dezbaterea privind prescripția reclamațiilor este veche, dar în ianuarie 2024 a căpătat amploare când CJUE a indicat că respectivul interval de timp începe să curgă din momentul în care consumatorul are toate informațiile despre faptul că contractul său ipotecar conținea această clauză și cunoaște toate drepturile, căile și termenele pentru a reclama. Această teză a fost consolidată în aprilie același an, când tribunalul cu sediul în Luxemburg a precizat că această perioadă începe odată ce utilizatorul are «cunoștință certă» că clauza inclusă în contractul său de împrumut pentru achiziționarea unui imobil este abuzivă, adică atunci când există o hotărâre definitivă de nulitate, cu excepția cazului în care se demonstrează că consumatorul avea această cunoștință anterior.
Hotărârile CJUE au fost bine primite de consumatori, deoarece în practică însemnau extinderea termenului de reclamație. Cu toate acestea, o hotărâre a Curții de Apel din Barcelona (care a ridicat întrebarea preliminară pentru ca justiția europeană să clarifice sfera prescripției acestor reclamații), pronunțată la 15 martie 2024, s-a bazat pe excepție și a dat speranțe băncilor, stabilind ianuarie 2017 ca punct de inflexiune. Pentru acest tribunal, această dată este cheia pentru a determina când debitorii ipotecari au aflat că au suportat cheltuieli necuvenite, deoarece, potrivit indicațiilor, în acel moment cabinetele de avocatură și diverse asociații de consumatori au desfășurat o «campanie publicitară intensă» pentru a atrage clienți afectați. În acest sens, Curtea de Apel a subliniat că o dovadă a «succesului» acestei acțiuni și a cunoștințelor pe care consumatorii le aveau presupus deja atunci despre subiect a fost «litigiul masiv», care a determinat Consiliul General al Puterii Judiciare (CGPJ) să aprobe un plan de specializare a instanțelor în clauze abuzive, în mai 2017.
Această hotărâre s-a adăugat arsenalului legal al băncilor, care au transformat-o într-unul dintre principalele argumente împotriva reclamațiilor. Dacă se ia ianuarie 2017 ca referință, toate cererile de rambursare formulate după 2024 nu ar fi valabile, având în vedere termenul de cinci ani stabilit de Codul Civil. Cu toate acestea, Curtea Supremă a închis această ușă în iunie 2024, cu o hotărâre în care, urmând pașii marcați de CJUE, a stabilit ziua în care nulitatea clauzei devine definitivă ca început al termenului de prescripție, «cu excepția cazurilor în care entitatea creditoare dovedește că, în cadrul relațiilor sale contractuale, acel consumator specific a putut cunoaște la o dată anterioară că acea stipulație era abuzivă». O portiță de scăpare greu de materializat.
Cu toate acestea, băncile au insistat asupra acestor argumente, care au fost acceptate de unele instanțe de fond. Într-o hotărâre din 20 ianuarie trecut, la care a avut acces acest ziar, o instanță din Inca (Mallorca) a dat dreptate unei bănci, considerând că consumatorul a avut cunoștință că putea da în judecată entitatea pentru obligarea la plata cheltuielilor ipotecare cu mult înainte de a depune o cerere în mai 2024. În acest sens, hotărârea indică faptul că sentința Curții Supreme din 2015 prin care a declarat abuzive aceste clauze nu numai că a avut o «largă difuzare în presă și mass-media, adresată special pentru a asista consumatorii afectați să își valorifice drepturile ca urmare», dar a avut și «repercusiuni la nivel politic», deoarece Guvernul și mai multe ministere au lansat comunicate de presă în acest sens.
«Se poate întâmpla să fie așa, dar trebuie să se țină cont de circumstanțe concrete», explică Nerea Hernández-Sonseca, avocat la firma Dikei Abogados, care amintește că instanțele trebuie să examineze dacă aceste cazuri se aplică. Multe dintre curțile de apel provinciale au urmat criteriul stabilit de Curtea Supremă, deși altele au avut îndoieli până în ultimul moment cu privire la dies a quo (ziua de început) al termenului de prescripție. Este cazul Curții Provinciale din Teruel sau A Coruña, care au înțeles că termenul de prescripție ar putea începe să curgă din momentul depunerii reclamației extrajudiciare, conform unor hotărâri pronunțate în noiembrie trecut consultate de acest ziar, deoarece se înțelege că atunci reclamantul își cunoaște deja toate drepturile, așa cum cere doctrina europeană.
Curtea Supremă a tranșat dezbaterea și a stabilit că acel criteriu al Curții de Apel din Barcelona nu este corect. De fapt, după cum amintește Hernández-Sonseca, înalta curte a revocat la 3 februarie trecut hotărârea care a fundamentat recursurile băncilor și a eliminat practic discrepanțele. «Acum totul este clarificat», a subliniat avocata. Astfel, Secția Civilă a celei mai înalte instanțe judiciare spaniole și-a reiterat jurisprudența din iunie 2024 și a subliniat că «ziua inițială a termenului de prescripție a acțiunii de restituire a cheltuielilor ipotecare plătite necuvenit de un consumator va fi cea a rămânerii definitive a hotărârii care declară nulitatea clauzei care obliga la astfel de plăți», cu excepția cazului în care se dovedește contrariul.
Și așa a subliniat în multe dintre hotărârile pronunțate în ultimele trei luni în care a respins principalul argument al entităților financiare: «Neavând partea pârâtă dovedit că consumatorul avea cunoștință de abuzivitatea clauzei privind cheltuielile în cadrul relațiilor sale contractuale, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii care a declarat nulitatea acesteia, nu se poate considera că acțiunea de restituire era prescrisă», se arată în rezoluții.
