Este impresionant să revedem, după cinci ani, primele știri despre diagnosticările și decesele cauzate de o boală respiratorie misterioasă numită COVID-19. Ceea ce a început ca o gripă puternică s-a dovedit a fi una dintre cele mai traumatizante tragedii colective pe care Spania le-a trăit de la Războiul Civil. De asemenea, este uimitor să ne dăm seama de rapiditatea cu care am trecut peste un eveniment care a paralizat economia și a cauzat peste șapte milioane de decese în lume, dintre care 120.000 în Spania, conform datelor oficiale. OMS estimează că cifra reală globală depășește 15 milioane. La cinci ani distanță, pare un fapt îndepărtat, deși abia acum statisticile privind mulți indicatori economici și parametri sociali revin la nivelurile anterioare COVID.

Este important să vedem că există încă sechele ale crizei care trebuie abordate. Prima este COVID-ul prelungit, o afecțiune complexă care nu primește atenția cuvenită. Un studiu internațional a estimat aproximativ două milioane de cazuri în Spania. Persoanele afectate se simt abandonate. Celălalt mare punct vulnerabil sunt căminele de bătrâni. În ciuda reglementărilor, resursele de care dispun nu pot garanta că vor putea face față mai bine unei noi crize, așa cum a denunțat asociația patronală a căminelor de bătrâni din Catalonia. În ceea ce privește lecțiile despre ce s-a făcut și ce nu s-a făcut, astăzi știm că se putea acționa mai repede. Prima victimă avea 69 de ani și a murit de pneumonie într-un spital din Valencia pe 13 februarie. Echipa medicală a fost surprinsă de virulența bolii și a păstrat probe. S-a confirmat că era COVID trei săptămâni mai târziu, pe 3 martie. Până atunci, virusul circula intens fără să se arate. Conform unui studiu genetic ulterior, acesta a intrat prin mai mult de 500 de cazuri importate care au inițiat lanțuri multiple de contagiune.

Responsabilii de Sănătate Publică sperau să oprească contagiunile pornind de la primele diagnostice. Ceea ce nu știau atunci este că virusul SARS-CoV-2 se transmitea silențios timp de 10 zile înainte de a prezenta simptome. De aici și caracterul atât de exploziv al pandemiei. Starea de urgență a fost decretată pe 14 martie. În ciuda măsurilor extraordinare de izolare socială, care au provocat o adevărată traumă colectivă, numărul de decese zilnice a crescut dramatic, atingând un vârf de 950 pe 2 aprilie.

Această experiență demonstrează importanța de a avea mecanisme bine puse la punct pentru un răspuns rapid, pentru a evita supraîncărcarea sistemului de sănătate și pentru a garanta suficient material sanitar. Deși au fost stabilite rezerve strategice, continuăm să avem o mare vulnerabilitate. Nu există un sistem care să garanteze aprovizionarea cu medicamente critice, cum ar fi antibioticele. UE pregătește o lege privind medicamentele critice care ar trebui să reducă dependența noastră de exterior. Va veni cu multă întârziere.

De asemenea, s-a demonstrat importanța de a avea o autoritate precum OMS care să permită schimbul de cunoștințe fiabile și coordonarea răspunsului internațional, în special în ceea ce privește țările mai vulnerabile și cu mai puține resurse – virusurile nu cunosc granițe. În acest sens, suntem mult mai rău. Dezinformarea și negarea au acum instrumente mai puternice de difuzare. Referința mondială, SUA, a abandonat OMS și a predat Departamentul de Sănătate unui antivaccinist. În acest context, aniversarea catastrofei sanitare ar trebui să ne amintească că Europa rămâne un refugiu al raționalității, al eficienței în răspuns și al solidarității. Fiind conștienți de tot ce trebuie îmbunătățit, trebuie să facem tot posibilul pentru a-l păstra.